Decesul său a fost anunţat de presa italiană, iar reacțiile personalităților din viața culturală și politică nu au întârziat să apară. Ministrul italian al culturii, Alessandro Giuli, a transmis un mesaj emoţionant, subliniind impactul major pe care Vanoni l-a avut asupra culturii italiene moderne. Acesta a salutat-o drept una dintre „cele mai originale şi rafinate artiste” ale țării, amintind că „vocea unică şi abilitate interpretativă de neegalat” au lăsat o moştenire uriașă „în istoria cântecului, teatrului şi divertismentului italian”.
Născută pe 22 septembrie 1934 la Milano, Ornella Vanoni și-a început traseul artistic pe scena teatrală în 1956, după ce s-a pregătit la Academia de Arte Dramatice de la Piccolo Teatro, sub îndrumarea celebrului Giorgio Strehler. La finalul anilor ’50, și-a câștigat notorietatea interpretând canzoni della mala – cântece inspirate din lumea interlopă milaneză – motiv pentru care a primit porecla cantante della mala.
Anii ’60 au reprezentat startul unei cariere muzicale spectaculoase. Hituri precum Senza fine și Che cosa c’è, compuse de Gino Paoli, i-au consolidat definitiv poziția în industria muzicală. În 1964, a câștigat Festivalul Cântecului Napolitan cu piesa Tu si na cosa grande, un moment definitoriu pentru cariera ei.
De-a lungul timpului, Vanoni a participat de opt ori la Festivalul de Muzică de la Sanremo, obținând locul al doilea în 1968 cu Casa Bianca și clasându-se pe locul al patrulea în trei ediții diferite, 1967, 1970 și 1999. În total, artista a vândut peste 55 de milioane de discuri.
Pe lângă succesul muzical, Vanoni a activat și în film și televiziune, explorând genuri muzicale variate, inclusiv jazz și bossa nova. Colaborarea sa din 1976 cu Vinícius de Moraes și Toquinho, pentru albumul La voglia, la pazzia, l’incoscienza e l’allegria, este considerată una dintre cele mai valoroase contribuții ale sale și a fost inclusă de revista Rolling Stone în topul celor mai bune 100 de albume italiene din toate timpurile.
Printre alte hituri memorabile se numără La musica è finita (1967) și L’appuntamento (1970), ultima cunoscând un reviriment internațional în 2004, când a fost inclusă în coloana sonoră a filmului Ocean’s Twelve.
În anii ’80, Vanoni a început să își controleze complet creația artistică, scriind versuri și concept albums, lucru care i-a adus Premiul Tenco pentru cea mai bună cântăreață-compozitoare, fiind prima femeie care a primit această distincție. A colaborat cu nume mari, precum Lucio Dalla, Paolo Conte și Gerry Mulligan, iar în 1985 s-a reunit cu Gino Paoli pentru un turneu de succes.
Cariera sa a continuat intens și în următoarele decenii. În 2008, a sărbătorit 50 de ani de activitate cu un concert uriaș în Piazza Duomo din Milano, în fața a 35.000 de spectatori. Surpriza a venit în 2018, când, la 83 de ani, a urcat din nou pe scena de la Sanremo, interpretând Imparare ad amarsi într-un trio cu Bungaro și Pacifico, moment pentru care a primit Premiul Criticilor.
În ultimii ani, Vanoni devenise o prezență constantă în emisiunea Che Tempo Che Fa, captivând publicul cu umorul ei ironic, franchețea debordantă și autoironia caracteristică. Într-o apariție din 2023, artista mărturisise cu sinceritate dorințele pentru propria ceremonie funerară, exprimându-și preferințele muzicale și vizuale: își dorea ca trompetistul Paolo Fresu să cânte la înmormântarea ei, să poarte o rochie Dior și ca cenușa sa să fie împrăștiată în laguna Veneției.