Horoscop Cristina Demetrescu. Intuiție, inspirație și oportunități! „Este foarte interesant cum se aliniază totul într-o logică perfectă care până acum ne scăpa. Abia acum pot ieși la suprafață anumite lucruri, dar nu în mod rigid, ci pur și simplu natural. Poate chiar noi înșine ne dăm seama de idei pe care n-am reușit să le dezvoltăm până acum. Această configurație impulsionează foarte mult creativitatea, hrănește intuiția și generează idei, mai ales pentru artiști, pentru cei care cercetează sau caută în profunzime. În același timp, facilitează și comunicarea cu lumile subtile”, spune Cristina Demetrescu.
„Pe 25 și pe 29, Luna va face conjuncție cu planetele grele ale sistemului nostru solar – Pluton, Saturn și Neptun. Sunt energii foarte puternice pentru săptămână, iar noi stăm sub semnul imprevizibilului. Lilith și Uranus sunt în opoziție, ceea ce este util atunci când simți că o situație este blocată și că nu poți să ieși din ea.
Cu inspirație, puțin noroc și imprevizibil, săptămâna ar putea schimba totul la 180°. Este un semn bun, mai ales pentru cei care se simt blocați în anumite situații, pentru că lucrurile pot lua o altă întorsătură atunci când avem credință. Vorbim, de exemplu, despre planetele din zodia Pești: Jupiter în Rac vorbește despre ascultarea propriei voci interioare. Avem niște ghizi interiori foarte buni, care vor să ne scoată din blocaje, dar de multe ori nu îi ascultăm. Aceștia ne însoțesc tot timpul și oferă îndrumare, iar retrogradul în zodia Scorpionului ne încurajează să căutăm soluții”, mai spune Cristina Demetrescu.
Horoscop Cristina Demetrescu Berbec
Berbecul, dacă își imaginează sau își dorește să creeze un spațiu propice atât pentru locuit, cât și pentru muncă, simte nevoia unei reîmprospătări. Ar putea să plece la cumpărături sau să găsească exact spațiul perfect doar imaginându-și-l. Ca printr-o minune, ca prin magie, reușește să adune tot ce îi trebuie și să-și creeze acel spațiu ideal.
Horoscop Taur
Taurii, care se simt puțin blocați sau simt că proiectele lor nu merg mai departe, trebuie să fie foarte atenți la mesaje, chiar să verifice și secțiunea spam. Pot apărea tot felul de persoane de nicăieri, pentru că vorbim foarte mult și despre legea atracției. Cu ocazia acestor piramide formate pe semnele de apă, persoane care vin cu soluții sau idei ar putea aduce ceea ce putem numi „soluția salvatoare”.
Horoscop Cristina Demetrescu Gemeni
Gemenii ar trebui să-și stabilească niște standarde profesionale și financiare, iar în felul acesta să atragă angajatorii potriviți. Este o săptămână foarte bună și pentru idei antreprenoriale, și nu este vorba, cum cred unii, că ei ar fi mai raționali din fire sau că ar avea nevoie de un capital pentru a porni la drum; este, în schimb, vorba despre viziune.
Horoscop Rac
Viziunile ar putea aduce idei de succes pentru Raci. Aceștia ar putea să scrie despre povestea lor sau pur și simplu să noteze ceva într-un jurnal. Vor avea surpriza că, pe măsură ce dau importanță acelei povești sau a ceea ce scriu, viața lor devine mai dinamică. Uneori, nu întâmplările le determină povestea, ci este exact invers, atunci când iau lucrurile mai în serios și cu mai multă atenție.
Citește și: 6 zodii chinezeşti INTRĂ SUB MAGIA IUBIRII. De la miezul nopţii, se deschid porțile norocului în dragoste
Horoscop Cristina Demetrescu Leu
Pentru Lei, care sunt mai rigizi în anumite idei, semnele, visele, premonițiile și tot felul de lucruri din sfera mistică sunt foarte aproape și ar putea să le ofere soluții. Pentru ei, un deznodământ lucid sau rațional poate să apară printr-un fel de fler. Totul este, cumva, chiar sub nasul Leilor, iar atunci când vor deschide cu adevărat ochii, vor vedea și soluția salvatoare.
Horoscop Fecioară
Fecioarele trebuie să treacă la următorul nivel, cel al creativității și al creației. Sunt foarte inspirate, dar nu trebuie să se mai compare cu nimeni, nu trebuie să copieze și nu trebuie să se complexeze. Trebuie să reușească să transforme atât lucrurile bune, cât și pe cele mai puțin bune în inspirație, fiind influențate atât de persoane cu suflet frumos, cât și de cei care nu-și arată întotdeauna trăsăturile cele mai plăcute.
Horoscop Cristina Demetrescu Balanță
Balanțele fac diferența în carieră și în profesie bazându-se pe fler, intuiție și creativitate. Sunt cumva cu un pas înainte față de cei care lucrează la normă, având un fel de al șaselea simț. Când vine vorba de Balanțe, nu trebuie să încerce să demonstreze totul rațional.
Horoscop Scorpion
Scorpionii se pot lăsa inspirați să facă o călătorie, chiar una îndepărtată. Trebuie să știm că, înaintea fiecărei călătorii – fie la propriu, fie la figurat – atunci când cineva simte impulsul de a pleca, se conectează două suflete. La capătul unui drum nu există neapărat o destinație, ci mai degrabă o întâlnire.
Horoscop Cristina Demetrescu Săgetător
Săgetătorii sunt guvernați de cea mai mare planetă din sistemul solar. Gândurile și emoțiile lor sunt întotdeauna mai intense decât la celelalte zodii. Dacă vor căuta să iasă dintr-un impas, universul le va răspunde probabil cu o soluție miraculoasă, la fel de puternică și de intensă precum gândurile lor. Probabil că nu ar trebui să dea înapoi în fața acelei provocări, pentru că universul le oferă șansa potrivită pentru zodia lor.
Horoscop Capricorn
Pentru zodia Capricornului, dacă partenerii opun rezistență, ar putea să îmbuneze situația printr-o schimbare a modului de comunicare. De multe ori, partenerii nu sunt decât niște oglinzi în care se reflectă fie încăpățânarea lor, fie presiunea pe care o pun, fie neîncrederea sau lipsa de curaj de a spune lucrurilor pe nume sau adevărul.
Horoscop Cristina Demetrescu Vărsător
Vărsătorii, dacă se tem sau se gândesc la anumite aspecte ereditare legate de părinți sau bunici și simt că trebuie să ia decizii, pot folosi un artificiu: să schimbe ceva în comportamentul lor. Este vorba despre a analiza greșelile și tiparele părinților sau ale familiei și a proceda diferit, să facă invers sau să ajusteze anumite lucruri. Să fie ei înșiși și să nu mai repete aceleași tipare de comportament.
Horoscop Cristina Demetrescu Pești
Pentru Pești, este sezonul cel mai frumos al iubirii. Dacă există această șansă pentru ei, emoțiile ar trebui să se ridice deasupra gândurilor. Dacă gândurile încă se mai aud, înseamnă că nu au găsit încă ceea ce trebuie, dar ar trebui să continue să caute.