Cu ce se ocupă familia Laviniei Stoica, tânăra care a fost mâna dreaptă a lui Pescobar

Lavinia Stoica, cea care a fost alături de Pescobar până recent, se află în centrul unui scandal, iar noi detalii despre viața ei personală ies la iveală.
Mircea Filipescu
26 nov. 2025, 21:20
Cu ce se ocupă familia Laviniei Stoica, tânăra care a fost mâna dreaptă a lui Pescobar

Lavinia Stoica este implicată într-un scandal de zile mari după ce s-a aflat că nu și-a dat demisia, ci a fost concediată de Pescobar.  Mai mult, ies la iveală noi detalii legate de viața sa personală.

Originară din Dărmănești, județul Argeș, Lavinia părea că a dat lovitura după ce a ajuns sub aripa lui Pescobar. Tânăra era considerată omul de bază al celebrului antreprenor, cochetând și cu zona de creare de conținut online. Aceasta avea un rol cheie în afacerea antreprenorului și s-a presupus că ar fi avut un salariu estimat la 20.000 de euro pe lună.

Citește și: Pescobar a schimbat prețul celebrului Octopus Kebab. Cât a ajuns să coste deliciul culinar care îți lasă gura apă: „Așa că Pescobar rupe prețurile și pe Europa. Știi de ce? Pentru că pot!”

Însă, totul s-a sfârșit, deoarece aceasta a greșit. Lavinia le-a spus fanilor de pe rețelele de socializare că și-a dat demisia, iar ulterior, Pescobar a venit cu o altă versiune, susținând public că a dat-o afară după ce ar fi depus la bancă o bancnotă falsă de 50 de euro provenită din încasări. Acest incident ar fi cauzat blocarea conturilor firmei, iar Paul Nicolau nu a iertat-o.

Acum, Lavinia este șomeră și se afișează în mediul online fără griji, însă au apărut zvonuri că tânăra nu ar fi avut oricum nevoie de jobul de la Pescobar,  căci provine dintr-o familie înstărită.

Ce meserie are tatăl Laviniei Stoica, fosta angajată a lui Pescobar

În acte, tatăl Laviniei Stoica a figurat în trecut ca administrator în două firme: una specializată în transport rutier de marfă și alta în cultivarea cerealelor. Niciuna dintre ele, însă, nu a înregistrat cifre de afaceri care să se apropie de nivelul milioanelor.

Firma tatălui Laviniei, cu activitate în cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și oleaginoase funcționează din anul 2023. Cea de-a doua firmă a fost înființată în anul 2009, însă nu mai înregistrează venituri din 2017.

Mai mult, conform actelor, tatăl Laviniei nu apare pe listele Consiliului Local cu o funcție cheie, ci lucrează ca șofer. Pe rețelele sociale, bărbatul se mândrește cu poze cu familia din vacanțe, dar își și promovează afacerea cu cereale. Sora Laviniei este stabilită în Belgia, iar fratele ei, implicat în afacerile tatălui, pare să ducă un stil de viață extravagant.

Citește și: Pescobar, dezvăluiri de ultim moment: „Am dat-o afară, nu contează motivele!” Cum a ajuns o bancnotă falsă de 50 de euro să schimbe totul pentru Lavinia Stoica

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Mitică Dragomir, anunț despre viitorul premier: „Există o singură soluție”. Ce spune fostul șef LPF despre posibilitatea anticipatelor
Capital.ro
Curs valutar marți, 30 iunie. Cât valorează euro, dolarul și lira sterlină. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când scapă Bucureștiul de codul roșu de caniculă. Temperaturile scad simţitor în următoarea perioadă
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Renovatio, ultimatum pentru Andrei Nicolescu! De ce depinde soarta președintelui lui Dinamo
MediaFlux
Avertismentul unui doctor pe timp de caniculă privind folosirea aerului condiționat la maximum: Să nu dormim exact în zona de influență directă a aparatului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?