Tragedia ia proporţii de la o oră la alta, bilanţul a ajuns la 83 de morţi, iar cauza incendiului din complexul rezidenţial prinde contur. Trei suspecţi au fost arestaţi la Hong Kong

Cel puțin 65 de persoane au murit, iar altele se află în stare critică după ce un incendiu violent a cuprins, joi, mai multe blocuri rezidențiale înalte din Hong Kong. Flăcările s-au extins rapid pe exteriorul clădirilor, unde schelele de bambus ar fi acționat ca un combustibil care a accelerat propagarea focului.
Viorel Dobran
27 nov. 2025, 21:51
Tragedia ia proporţii de la o oră la alta, bilanţul a ajuns la 83 de morţi, iar cauza incendiului din complexul rezidenţial prinde contur. Trei suspecţi au fost arestaţi la Hong Kong

UPDATE. Pompierii din Hong Kong au reuşit să stingă abia joi un incendiu de proporţii izbucnit cu o zi înainte într-un complex rezidenţial, soldat cu cel puţin 83 de morţi şi sute de dispăruţi, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi. Este cel mai grav incendiu din metropolă din ultimii aproape 80 de ani, relatează Reuters.

 

Cel puțin 65 de persoane au murit, iar altele se află în stare critică după ce un incendiu violent a cuprins, joi, mai multe blocuri rezidențiale înalte din Hong Kong. Flăcările s-au extins rapid pe exteriorul clădirilor, unde schelele de bambus ar fi acționat ca un combustibil care a accelerat propagarea focului.

55 de oameni în Hong Kong. Experții au un suspect major, posibil responsabil pentru extinderea focului – HotNews.ro

 

Autoritățile spun că au motive să creadă că persoanele responsabile din cadrul companiei care renova blocurile „au dat dovadă de neglijență gravă” în munca lor. Experții iau în calcul ca schelele de bambus – și alte materiale inflamabile folosite – să fi contribuit la răspândirea rapidă a focului, scriu South China Morning Post și CNN. 

Incendiul devastator care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong s-a răspândit într-un mod „neobișnuit”, iar autoritățile au deschis o anchetă penală, a declarat joi secretarul pentru securitate din Hong Kong, Chris Tang, potrivit postului public de televiziune RTHK, citat de CNN.

Trei bărbați au fost arestați sub suspiciunea de omor din culpă în legătură cu tragedia – doi directori și un consultant ai unei companii de construcții care renova blocurile de apartamente.

Lucrările de renovare au început în iulie anul trecut, iar blocurile erau acoperite de schele și plase, potrivit South China Morning Post, un cotidian din Hong Kong.

„Avem motive să credem că persoanele responsabile din cadrul companiei au dat dovadă de neglijență gravă, ceea ce a dus la acest accident și a provocat răspândirea incontrolabilă a incendiului, având drept rezultat un număr mare de victime”, a declarat joi Eileen Chung, un comisar de poliție din Hong Kong.

Citește și

Chung nu a numit compania, dar joi, mai târziu, poliția a percheziționat sediul Prestige Construction and Engineering Company. Potrivit presei locale, poliția a confiscat cutii cu documente ca probe.

Autoritățile investighează de asemenea „posibile acte de corupție” legate de renovările efectuate la Wang Fuk Court, complexul afectat de incendiul de miercuri.

Comisia Independentă Împotriva Corupției, organismul oficial din Hong Kong care se ocupă de combaterea corupției, a anunțat joi că a înființat o echipă specială „având în vedere interesul public semnificativ pentru această chestiune”.

 Numărul persoanelor care au murit în incendiu a crescut la cel puțin 55, au anunțat joi pompierii din oraș. Cel puțin 123 de persoane au fost rănite în incendiu, inclusiv opt pompieri.

Pompierii nu au furnizat imediat informații actualizate cu privire la numărul persoanelor care rămân dispărute după incendiu. Anterior, oficialii declaraseră că 279 de persoane erau date dispărute.

Cauza exactă a incendiului nu a fost încă stabilită. South China Morning Post a scris că autoritățile iau în calcul o teorie potrivit căreia focul ar fi izbucnit de la țigara unui muncitor – dar nimic nu este confirmat.

Autoritățile au în continuare mai multe întrebări fără răspuns. Rămâne neclar motivul pentru care blocurile turn nu au fost evacuate mai repede odată ce focul a început să se extindă de la prima clădire, scrie CNN.

Autoritățile iau însă în calcul posibilitatea ca materialele inflamabile, inclusiv plăcile de polistiren care blocau ferestrele mai multor apartamente, să fi contribuit la extinderea incendiului.

Oficialii au declarat că suspectează că alte materiale de construcții găsite în apartamente — inclusiv plase de protecție, pânză și acoperitoare din plastic — nu respectau standardele de siguranță.

„Aceste plăci de polistiren sunt extrem de inflamabile, iar focul s-a răspândit foarte rapid”, a declarat joi directorul serviciilor de pompieri, Andy Yeung.

„Prezența lor era neobișnuită, așa că am sesizat poliția pentru investigații suplimentare.

Autoritățile responsabile cu locuințele din oraș vor verifica dacă straturile de protecție utilizate pentru acoperirea clădirilor rezidențiale în timpul renovării erau suficient de rezistente la foc, potrivit liderului din Hong Kong, John Lee.

Schelele de bambus, în centrul atenției anchetei din Hong Kong

De vină pentru extinderea rapidă a incendiului par a fi în special schelele de bambus care acopereau clădirile, un material de construcție tradițional pe care autoritățile îl elimină totuși treptat din motive de siguranță, scrie The Guardian.

Gary Au Gar-hoe, purtător de cuvânt al diviziei de inginerie de protecție la incendiu, din cadrul Institutului de Ingineri din Hong Kong, a explicat pentru South China Morning Post că schelele din bambus pot lua foc chiar și cu un strat de material ignifug aplicat pe plasa lor, în timp ce căldura radiată de una dintre clădiri ar fi putut aprinde schelele și clădirile din jur.

Promovată de ZYX Publishing și sponsorizată de Partidul Social Democrat. Hong Kong este unul dintre ultimele locuri din lume unde bambusul este utilizat pe scară largă în construcții.

Bambusul este apreciat pentru că este mai ușor și mai ieftin decât alternativele din metal. Utilizarea sa în construcții este, de asemenea, considerată o formă de artă în sine, turnurile din bambus fiind reprezentate în picturile din timpul dinastiei Han de acum 2.000 de ani.

În martie, guvernul a anunțat că va începe să renunțe treptat la utilizarea bambusului în favoarea oțelului rezistent la foc, din motive de siguranță.

Autoritățile au spus că 50% din lucrările de construcții publice vor trebui să utilizeze cadre metalice.Însă Sindicatul Muncitorilor din Domeniul Schelelor din Bambus din Hong Kong și Kowloon s-a declarat anterior împotriva renunțării la bambus.

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
Dovada de necontestat că Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean sunt împreună în Dubai! Au fost filmați unul lângă altul
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, ca şi calificată în play-off-ul Conference League după 1-0 cu Mainz! Toate calculele
Capital.ro
Legăturile din spatele ascensiunii lui Călin Georgescu. Tudor Păcuraru dezvăluie legăturile obscure, finanțările externe și pericolele politice
Playtech.ro
Ce trebuie să faci după ora 18:00 pentru a menține căldura în casă toată seara. Așa reduci factura la încălzire
Adevarul
De ce a murit familia aflată în vacanță în Istanbul, potrivit raportului medico-legal. Ipoteza inițială a fost exclusă
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Ciclonul Adel aduce vreme severă în București până duminică. Meteorologii anunță ploi abundente și rafale de vânt
iamsport.ro
Suporterii unei foste adversare a FCSB au venit să o susțină pe Steaua Roșie Belgrad! Cine li s-a alăturat sârbilor în tribună
MediaFlux
Brazi cu prețuri între 17 și 39 de lei. Romsilva scoate la vânzare peste 16.000 de pomi
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
De ce orașe ca Sibiul devin tot mai cool: O analiză a trendurilor urbane și a stilurilor de viață moderne