Adriana Săftoiu, noul director TVR, își va reduce salariul cu 10%. A anunțat deja Consiliul de Administrație al SRTv

Noul director general al TVR, Adriana Săftoiu, a anunțat Consiliul de Administrație că își va reduce propriul salariu cu 10% ca gest de contribuție la măsurile de austeritate, subliniind totodată că Televiziunea Română este percepută eronat ca o instituție bugetară, fiind finanțată aproape integral de la stat, deși înregistrează audiențe foarte mici.
Andrei Ene
27 nov. 2025, 23:44
Adriana Săftoiu, noul director TVR, își va reduce salariul cu 10%. A anunțat deja Consiliul de Administrație al SRTv
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Adriana Săftoiu, noul director TVR, a informat membrii Consiliului de Administrație al SRTv ce s-au întrunit joi, în prima ședință, că aceasta va dori să își reducă propriul salariu cu 10% pentru a contribui la măsurile luate pentru reducerea deficitului bugetar, potrivit unor surse din instituție.

Adriana Săftoiu își va reduce cu 10% salariul de la conducerea TVR

Într-o notă internă se precizează că președintele Consiliului și-a informat colegii din CA că dorește diminuarea cu 10% a cuantumului salariului stabilit pentru șeful instituției de precedentul Consiliu de Administrație și, pe cale de consecință, al indemnizațiilor celorlalți membri care încasează, conform legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune (art.23, alineatul 3), 25% din salariul Președintelui.

Citește și : Românii bun-platnici își primesc bonificația de 3% pentru impozitele pe 2024 cu întârziere. Guvernul trebuie să găsească bani pentru a nu afecta deficitul bugetar

Adriana Săftoiu a fost avizată favorabil, marți, de Comisiile reunite de cultură ale Senatului și Camerei Deputaților, pentru funcția de președinte – director general al Societății Române de Televiziune.

S-au înregistrat 20 de voturi ‘pentru’, șase voturi ‘împotrivă’ și o abținere.

În cadrul audierilor, Adriana Săftoiu a subliniat că, din păcate, Televiziunea Română este percepută ca o instituție bugetară, mai degrabă, decât o instituție media, inclusiv de către instituțiile statului.

Ea a adăugat că nu are posibilitatea să clarifice deocamdată care este situația Televiziunii Române, dar, într-un termen rezonabil, va reveni în fața parlamentarilor pe această temă, ‘în cunoștință de cauză’.

„Ce e clar este că Televiziunea Română, în acest moment, este o instituție, din păcate, precepută mai degrabă ca o instituție bugetară decât ca o instituție media. Chiar și instituțiile statului se raportează la Televiziunea publică ca la o instituție bugetar-administrativă. Și cred că, din acest punct de vedere, va trebui să facem foarte multe lucruri ca să schimbăm această percepție.

Cu rezervă aș spune că s-ar putea ca și o parte din personalul instituției să își gândească la modul acesta statutul pentru că, e adevărat, Televiziunea Română este finanțată în proporție de aproape 90% din bugetul de stat și din păcate o mare parte din aceste venituri se duc pe salarii”, a subliniat Adriana Săftoiu.

Citește și : Nicușor Dan și Ilie Bolojan, somați să ia măsuri împotriva nostalgiei pro-comuniste. IICCMER trage un semnal de alarmă: „Ne aflăm în faţa unui pericol existenţial pentru memoria şi identitatea societăţii româneşti”

Aceasta a vorbit și despre audiențele foarte mici înregistrate de Televiziunea publică, unele canale având chiar audiență zero.

„Sigur că menirea Televiziunii Române nu este să facă audiență, prin lege este definită ca serviciu public. (…) Trebuie să gândim împreună cu Consiliul de administrație, cu Comitetul director care va fi, cum împăcăm noi legea, cerințele care se adresează prin lege televiziunii și totuși o audiență care să nu fie așa. (…) În momentul în care vezi că sunt niște canale care fac zero, zero, zero, îți pui întrebarea ce se întâmplă”, a susținut Adriana Săftoiu.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Transfer de 1,5 milioane de euro la Universitatea Craiova! Simon Elisor a fost prezentat oficial de campioana României. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Militarii care nu mai au dreptul să fie avansaţi în grad. Greşelile care îi costă bani pe cei angajaţi în Armată
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. CNPP anunță recalculări
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?