Indexarea pensiilor cu rata inflației, prevăzută de lege, va rămâne, cel mai probabil, doar un vis frumos și în 2026.
Teoretic, valoarea punctului de referință ar trebui să crească, la 1 ianuarie 2026, de la 81 de lei la 87 de lei. Asta ar însemna o creștere a pensiilor cu 180 de lei în medie.
Practic însă, șansele să se întâmple acest lucru sunt minime, pentru că Executivul, preocupat să resusciteze bugetul marcat de un deficit-record la nivelul UE, nu are bani pentru indexarea pensiilor.
Pentru a indexa pensiile cu 180 de lei în medie, guvernul ar avea nevoie, doar în 2026, de circa 1,5 miliarde de euro, sumă uriașă, imposibil de asigurat deocamdată.
Nu a fost făcut niciun anunț oficial privind faptul că indexarea pensiilor va rămâne doar pe hârtie, însă oficialii Ministerului Muncii au menționat posibilitatea acordării, și în 2026, a ajutorului one-off, în valoare de 800 de lei, pentru seniorii cu venituri mici.
”Dacă nu reușim această indexare la început de 2026, măcar să venim cu acele sume de one-off pe care le-am acordat și în 2025. Mă refer la cei 800 de lei, acordați în două tranșe, de Paște și de Crăciun”, a spus un oficial din Ministerul Muncii, citat de newsweek.
Astfel, anul viitor, ar urma să primească cei 800 de lei, la Paște și Crăciun, seniorii cu pensii sub 2.570 de lei.
Tot în 2026, ajutorul pentru alimente, în valoare de 250 de lei, nu se va mai acorda .
Seniorii cu pensii de până la 1.940 de lei vor primi în schimb 50 de lei, în ianuarie, februarie și martie, pentru plata facturilor de energie electrică.
La 1 aprilie 2026, odată cu liberalizarea prețului gazelor naturale, este posibil ca guvernul să acorde încă un ajutor, tot pentru pensionarii cu venituri modeste.
Impozitarea pensiilor și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) rămân în vigoare anul viitor, astfel că și 2026 se anunță a fi un an foarte greu pentru seniori.
Dacă tragem linie și adunăm, din totalul celor circa 4,6 milioane de pensionari, 2,2 milioane nu vor primi niciun leu în plus în 2026. Este vorba despre cei cu pensii mai mari de 2.570 de lei, mai notează sursa citată.
Citește și Cu cât vinde Romsilva brazii de Crăciun în 2025. Peste 16.000 de pomi vor fi scoși la vânzare