Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, este în centrul unui scandal uriaș. S-a descoperit că acesta, în primul CV oficial al său, depus în 2016 când activa în Ministerul Transporturilor, Ionuț Moșteanu a trecut la studii Universitatea Athenaeum. Însă Universitatea Athenaeum a negat că actualul ministru al Apărării ar fi fost vreodată student acolo.
Ulterior, Moșteanu a spus că, din grabă, a greșit CV-ul și că, de fapt, ar fi urmat studiile la Universitatea Bioterra.
”Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a explicat Moșteanu pe Facebook, unde a postat și o fotografie a diplomei de licență pe care ar fi obținut-o de la Bioterra.
Așadar, Moșteanu, grăbit să prindă un post, a strecurat ”o greșeală” în CV, unde apare Universitatea Athenaeum în loc de Bioterra.
Din nefericire pentru ministrul Apărării, nu este SINGURA ”greșeală”.
În CV-ul de pe site-ul Camerei Deputaților, Moșteanu precizează că a studiat management la Bioterra în perioada 1996 – 1999.
Pe diploma postată de el pe Facebook scrie că durata studiilor a fost de cinci ani, documentul a fost obținut după sesiunea septembrie 2015 și eliberat în august 2018.

Pe diplomă nu scrie că Ionuț Moșteanu a absolvit Management, cum a menționat el în CV-ul de parlamentar, ci Management Agroturistic, ceea ce, după cum scria încă de joi romaniatv.net, îl recomanda mai degrabă să conducă o pensiune turistică, nu Ministerul Apărării.
Tot în documentul publicat de Moșteanu scrie că acesta a fost emis la propunerea ”Facultății de Management Agroturistic” din Bioterra și că titularul este absolvent al ”Facultății de Inginerie și Management Agroturistic (este, de fapt, numele specializării, nu cel al facultății – n.r.), profilul inginerie economică, specializarea inginerie managerială”.
Conform CV-ului de parlamentar, ministrul a avut trei ani de studii la Bioterra – 1996-1997, 1997-1998 și 1998-1999 -, ceea ce înseamnă că lipsesc doi ani din ciclul complet al facultății.
Întrebată cum a și-a rezolvat ministrul problema celor doi ani de studii lipsă, rectorul Floarea Nicolae de la Universitatea Bioterra a declarat, pentru libertatea: ”Sunt cu documentele în față, vă pot spune că el s-a înscris la noi în 1995, nu în 1996. A fost întâi la frecvență redusă și apoi a trecut la zi și a făcut doi ani într-unul”.
La întrebarea când și care ani i-a comasat Moșteanu, rectorul a răspuns: ”Anii trei și patru”. În răspunsul scris de la Rectoratul Bioterra, se menționează că ministrul apărării a studiat primii patru ani la forma de învățământ cu frecvență redusă, iar în ultimul an ”a urmat cursuri cu frecvență (transfer la cursuri de zi)”. Durata studiilor la frecvență redusă sau la zi era aceeași, conform regulamentului universității.
La angajarea ca membru în Consiliul de Administrație al TAROM, în februarie 2016, ministrul Apărării a prezentat o adeverință, eliberată de Universiatatea Bioterra. Documentul, a cărui copie a intrat în posesia Libertatea, confirmă declarația rectorului Nicolae. Moșteanu a urmat studiile la Bioterra între 1995 și 1999. Iar anii III și IV de studii au fost efectuați între 1997 – 1998.
”Se adeverește prin prezenta că domnul Moșteanu C. Liviu Ionuț, absolvent al Facultății de Management Agroturistic din București, domeniul de studiu: Inginerie și management, Programul de studiu: Inginerie și Management în Alimentația Publică și Agroturism, forma de învățământ: Zi, durata studiilor: 5 ani, din cadrul Universității Bioterra, promoția 1999, a susținut și promovat examenul de diplomă, în sesiunea septembrie 2015, cu media generală 9,50. S-a eliberat prezenta pentru a-i servi la nevoie”, se menționează în documentul citat. Nimic însă despre primii patru ani de studii cu frecvență redusă, mai remarcă sursa citată.

O altă ciudățenie este aceea că specializările din adeverința eliberată de Bioterra diferă de cele trecute în diploma de absolvire.
Iar unul dintre motive este că denumirile și încadrările studiilor din Bioterra s-au schimbat de când a început Moșteanu facultatea și până când acesta a dat examenul de licență. Totuși, ”Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic”, denumire care apare pe diploma lui Moșteanu, nu există și n-a existat la Bioterra. Este doar o specializare.
Pe site-ul Bioterra, la prezentarea universității, care a fost autorizată prin lege în 2002, se menționează următoarele:
”În anul 2003, prin H.G. 682 publicată în M.O.R. nr. 443 din 23 iunie 2003, specializarea Inginerie şi Management Agroturistic a fost modificată în Inginerie şi Management în Alimentaţie Publică şi Agroturism fiind încadrată în domeniul Inginerie Economică.
Începând cu anul 2004, odată cu aplicarea Legii 288/2004 (n.red. – legea prin care universitățile din România au trecut la sistemul Bologna) au fost restructurate domeniile de licenţă şi specializările, iar specializarea Inginerie şi Management în Alimentaţie Publică şi Agroturism a fost încadrată în domeniul de licenţă Inginerie şi Management”.
Domeniul Inginerie Economică nu are printre specializări Ingineria Managerială, denumire care apare în diplomă, și nici n-a avut această specializare, la Bioterra. Are însă specializarea ”Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism”, care apare în adeverință.
Interesant este și momentul în care Moșteanu a dat licența, care, odată promovată, i-a permis să obțină diploma de absolvire. A făcut asta la 16 ani după finalizarea studiilor!
În documentul postat de ministru scrie că acesta a fost obținut ”pe baza promovării examenului de diplomă din sesiunea septembrie anul 2015”. Documentele de pe site-ul Bioterra și cel al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) arată însă că Facultatea de Management Agroturistic a organizat, în anul respectiv, o sesiune de licență, în iulie!

După un scandal legat de trafic cu diplome false, din 2012, Universitatea Bioterra s-a aflat sub monitorizarea instituțională a ARACIS până în 28 septembrie 2015. La data respectivă, a fost dată H.G. nr. 781/2015, care, printre altele, abroga nota privind monitorizarea Bioterra.
„Sigur, puteau fi organizate examene de licență de trei ori pe an, și în februarie, și în iulie, și în septembrie”, explică rectorul Bioterra.
În cartea de muncă pe care Moșteanu a depus-o la TAROM se arată că în anii cât a studiat la frecvență redusă și la zi la Bioterra, făcând doi ani într-unul, ministrul a lucrat la un club de biliard din Regie, întâi în poziția de casier-șef, apoi ca director economic și director executiv. Contractul de muncă pe durată nedeterminată a început în septembrie 1996 și s-a încheiat în martie 2000.