Primul lup descoperit în Olanda în ultimul secol a ajuns acolo prin… mijloace proprii

Primul lup descoperit în Olanda în ultimii aproape 150 de ani este originar din Europa de Est şi a ajuns pe teritoriul olandez prin propriile mijloace, au dat asigurări miercuri oamenii de ştiinţă.
Cristina Dinu
07 aug. 2013, 18:45
Primul lup descoperit în Olanda în ultimul secol a ajuns acolo prin... mijloace proprii

Originea lupului, o femelă, şi cauza morţii sale au făcut obiectul unor speculaţii care au captivat mai bine de o lună Olanda, unde un lup fusese văzut pentru ultima dată în 1869 în sud-estul ţării, potrivit presei olandeze.

Potrivit unora, cadavrul, găsit la 4 iulie pe marginea unui drum din nord-vestul Olandei, ar fi fost adus în ţară de lucrători agricoli din Europa de Est care ar fi vrut să le facă o farsă olandezilor. Însă după o anchetă ştiinţifică, teoria farsei a fost exclusă.

„Lupul a murit de o lovitură violentă la cap, aparent cauzată de o maşină”, a semnalat Centrul olandez pentru sănătatea animalelor sălbatice (DWHC), după o conferinţă de presă pe această temă.

Animalul era sănătos în momentul morţii sale, avea vârsta de un an şi jumătate şi tocmai mâncase carne de castor, a adăugat DWHC într-un comunicat publicat împreună cu Centrul Naturalis pentru biodiversitate, institutul de cercetare Alterra şi asociaţia WolvenInNederland.

Exemplarul, care pare a fi fost originar din Europa de Est, din apropiere de frontiera rusă, a intrat singur în Olanda, unde a trăit câtva timp înainte de a fi ucis. Un studiu mai aprofundat urmează să permită stabilirea acestui scenariu cu certitudine.

„Cadavrul nu prezintă indicii că lupoaica ar fi fost transportată în Olanda”, potrivit comunicatului. De altfel, nu exista nicio urmă pe blană, pe labe sau gheare care să fi sugerat captivitatea.

Potrivit lui Geert Groot Bruinderink, cercetător în cadrul Alterra, posibilitatea ca în Olanda să fie şi alţi lupi este mare. Dacă este unul, sunt şi alţii, a declarat el pentru televiziunea publică olandeză NOS.

În urma schimbărilor operate în politicile privind protecţia speciilor cu începere din 1990, populaţia de lupi a crescut în Germania, în Franţa, în Norvegia şi în Suedia, adaugă sursa citată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
E gata! Neluțu Varga își caută antrenor la CFR Cluj! Pancu e decis să meargă la Rapid
Capital.ro
A fost depusă propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Inițiativa invocă încălcări constituționale grave (DOCUMENT)
Playtech.ro
Programul Rabla 2026 se schimbă radical. Panourile fotovoltaice dispar de pe lista finanțărilor. Ce se schimbă
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii pentru pensionarii care primesc banii pe card! Plățile au fost făcute astăzi în conturi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi