Primarul din Alba Iulia amenință că nu va mai acorda aprobări pentru desfășurarea unor manifestații de 1 Decembrie, după ce Bolojan a fost huiduit: ”E păcat de atâta lume frumoasă ca să auzim un cor de huiduieli”

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a reacționat după incidentele care au marcat ceremoniile organizate de Ziua Națională în capitala Marii Uniri. Premierul Ilie Bolojan și reprezentanți ai Administrației Prezidențiale au fost huiduiți în timpul evenimentelor oficiale, inclusiv în momentul depunerii coroanelor de flori. În opinia edilului, astfel de manifestări nu au fost generate de localnici, ci de persoane aduse din alte zone ale țării.
George Russo
01 dec. 2025, 21:06
Primarul din Alba Iulia amenință că nu va mai acorda aprobări pentru desfășurarea unor manifestații de 1 Decembrie, după ce Bolojan a fost huiduit: ”E păcat de atâta lume frumoasă ca să auzim un cor de huiduieli”

Potrivit primarului, spiritul Zilei Naționale a fost umbrit de un grup minoritar care ar fi participat la ceremonii cu intenția de a provoca tensiuni. El a anunțat că administrația locală va lua măsuri ferme pentru a preveni repetarea unor astfel de situații în anii următori, inclusiv prin limitarea autorizării adunărilor publice în 1 Decembrie.

„Sunt convins că nu sunt din Alba Iulia sau din împrejurimi, pentru că cei de la Alba Iulia întotdeauna au făcut Ziua Naţională cu decenţă, cu unitate, cu empatie faţă de ceilalţi. Ne pare rău că astfel de elemente care au venit din afara oraşului, aduşi, şi vom vedea de către cine, au stricat puţin acest ceremonial care s-a desfăşurat totuşi impecabil din punct de vedere al paradei militare”, a declarat primarul Gabriel Pleşa (PNL), duminică după-amiază, pentru Ziarulunirea.ro.

Edilul a precizat că organizatorii care au beneficiat anul acesta de aprobare pentru desfășurarea de adunări publice nu vor mai primi avize similare pentru evenimente organizate de Ziua Națională, dacă nu au respectat legislația și indicațiile autorităților.

Citește și: SONDAJ SOCIOPOL Alegeri Primăria Capitalei. Răsturnare de situație cu 5 zile înainte de votul final. Cine e candidatul de pe primul loc, bătălie strânsă EXCLUSIV

„Am promis şi mă voi ţine de cuvânt: cei care nu au respectat ceea ce noi le-am spus prin Legea 60 şi erau obligaţi să respecte la manifestări, organizatorii nu vor mai primi aprobare să facă manifestări chiar de Ziua Naţională, pentru că e păcat de atâta lume frumoasă ca să auzim un cor de huiduieli sau chestiuni de genul acesta de la o minoritate care, cred eu, ar trebui să se ruşineze pentru că de Ziua Naţională are astfel de manifestări. Respect democraţia, respect libera exprimare, dar trebuie să existe o decenţă”, a adăugat Pleşa.

Evenimentele din 1 Decembrie au coincis cu mai multe manifestații organizate separat de susținători ai AUR, simpatizanți ai SOS România și grupuri care îl sprijină pe Călin Georgescu. Deși aceste grupuri împărtășesc viziuni suveraniste, ele au participat la acțiuni distincte, evitând să se suprapună pe străzile orașului.

Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit îndelung în timpul ceremoniei de depunere a coroanelor, iar reacții similare au avut loc și în momentul depunerii coroanei din partea Administrației Prezidențiale. O parte dintre huiduieli s-au auzit chiar în timpul intonării Imnului Național.

Citește și: Andrei Caramitru, mesaj vehement după huiduirea imnului la sărbătoarea de 1 Decembrie de la Alba Iulia: ”Au fost prostiți și au rămas proști”

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a apărut Shakira în tribune la meciul în care Messi a intrat în istoria Cupei Mondiale. Cine a însoțit-o pe artistă
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Stațiunea ieftină aflată la câteva ore de România. Cazarea începe de la 13 euro, iar cafeaua costă mai puțin de 1 euro
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Daniela Crudu a ajuns de nerecunoscut! Fanii au fost șocați când au văzut imaginile: „Zici că ești…”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?