Adrian Năstase dezvăluie de ce votează cu Daniel Băluţă la alegerile pentru Primăria Capitalei. Motivul este legat de scandalul momentului în România

Adrian Năstase, fost premier și preşedinte al PSD, a anunţat că va vota cu Daniel Băluță, candidatul social-democraților la Primăria Capitalei, şi a explicat alegerea.
Marius Gherghe
02 dec. 2025, 22:32
Adrian Năstase dezvăluie de ce votează cu Daniel Băluţă la alegerile pentru Primăria Capitalei. Motivul este legat de scandalul momentului în România
Adrian Năstase dezvăluie de ce votează cu Daniel Băluţă la alegerile pentru Primăria Capitalei. Motivul este legat de scandalul momentului în România

Adrian Năstase a transmis cî unul dintre motive este acela că Daniel Băluţă are o diplomă universitară, aluzie la scandalul legat de fostul ministru al Apărării, Ionuţ Moşteanu.

„M-au întrebat mulți prieteni cu cine voi vota duminică, la primăria Capitalei. Mă simt dator să le răspund. Dar și vouă, prietenilor din on-line.

Sunt mai mulți candidați care, evident, nu au nicio șansă să câștige și sunt câțiva care, aparent, sunt într-o relativă egalitate. Este ceea ce arată sondajele – fiecare influențat, probabil, și de finanțatori.

În ceea ce mă privește, eu voi vota cu Daniel Băluță. Din mai multe motive. În primul rând, mi se pare un administrator public cu o experiență dovedită la Sectorul 4. În al doilea rând, chiar are o diplomă universitară.

Și în administrație, dar și în politică a evoluat, din 2012, trecând, cu perseverență, spre pozițiile mai înalte. Principalele sale realizări au vizat proiecte de infrastructură și reorganizarea serviciilor publice. În mandatul său, sectorul 4 a beneficiat de modernizarea mai multor artere, de investiții în transportul public, de dezvoltarea de parcări, dar și de reabilitarea unor zone urbane neglijate anterior.

Contează și faptul că este candidatul PSD. De fapt, al stângii împotriva candidaților dreptei.

Vorbește despre un București în care „oamenii trebuie puși înaintea politicii” și despre transformarea orașului într-un spațiu accesibil, modern și bine gestionat. Dorește combaterea excluziunii sociale, sprijinul pentru familii, investițiile în infrastructură și recuperarea zonelor urbane nefuncționale, fiind concentrat pe soluții practice.

În condițiile în care președintele, premierul și miniștrii importanți reprezintă dreapta politică, victoria unui candidat de stânga la conducerea Capitalei ar mai echilibra lucrurile!”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, după retragerea lui Vlad Gheorghe în favoarea lui Ciprian Ciucu: ”Adevăratul dușman al bucureștenilor este Cătălin Drulă și USR. Noi cu ei ne luptăm”

Ce arată cel mai nou sondaj

Conform unui sondaj făcut de Sociopol la comanda România TV, cursa e condusă de Daniel Băluță, candidatul PSD. Pe locul 2 se situează Ciprian Ciucu, PNL, iar pe locul 3 este Anca Alexandrescu, susținută de AUR.

Iată cum arată cifrele: Daniel Băluță – PSD: 27%, Ciprian Ciucu – PNL: 25%, Anca Alexandrescu – AUR: 20%, Cătălin Drulă – USR: 15%, Ana Ciceală: 6%, Eugen Teodorovici: 2%, Vlad Gheorghe: 2%.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Numele liderilor PSD Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, de neatins? Cerere controversată trimisă la OSIM. Un avocat avertizează: „Se poate ajunge și la procesele de defăimare”
Capital.ro
Un mare actor s-a stins din viață în urma unei suferințe îndelungate. Familia este în doliu: Odihnească-se în pace
Playtech.ro
Când este interzis să transformi balconul în bucătărie. Ce trebuie să știi înainte să începi lucrările
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi adolescenți de 16 ani, la un pas de înec, în Chitila, după ce un tânăr a sărit în lac să salveze o fată
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Se schimbă regulile pentru permisul auto. Uniunea Europeană impune alte condiții pentru categoria B
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi