Maria Zaharova spune că Nicuşor Dan „s-a vopsit în culoare brună” după ce preşedintele l-a decorat pe veteranul de război Ion Vasile Banu

Decorarea veteranului de război Ion Vasile Banu, la vârsta de 107 ani, de către președintele României, Nicușor Dan, de Ziua Națională, a generat reacții diplomatice în lanț, ecourile ajungând până la Moscova. Reprezentanți ai Ministerului rus de Externe au criticat în termeni extrem de duri decizia autorităților române, comparând episodul cu scandalul iscat în Canada după onorarea unui fost combatant din Waffen-SS. În replică, președintele României afirmă că distincția a fost acordată în baza informațiilor furnizate de Ministerul Apărării și vizează recunoașterea meritelor militare ale veteranului în Armata Română.
George Russo
04 dec. 2025, 20:54
Maria Zaharova spune că Nicuşor Dan

Controversa a izbucnit după ce Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a comentat public gestul lui Nicuşor Dan, afirmând că acesta ar reprezenta o validare a acțiunilor militare desfășurate de veteran în perioade în care România se afla în alianță cu Germania nazistă. Zaharova susține că decorarea transmite un mesaj periculos și că România ar urma „exemplul” Canadei, acolo unde un fost militar ucrainean care luptase alături de naziști fusese aplaudat în Parlament.

„Conducerea României, imediat după Parlamentul canadian, s-a vopsit în „culoare brună” prin premierea unui om „pentru că a luptat de partea lui Hitler””, a scris Zaharova pe contul său de Telegram, făcând referire la uniformele batalioanelor naziste de asalt.

Ea a citat ulterior pasaje din presa din România și din declarațiile oficiale, detaliind că președintele Nicușor Dan i-a înmânat personal veteranului distincția militară.

„Permiteți-mi să vă reamintesc. Armata română a început războiul ca aliat al Wehrmacht-ului în 1941 și l-a încheiat de partea coaliției anti-Hitler. S-ar putea presupune că veteranul a primit premiul pentru rolul său în distrugerea nazismului. Dar nu. Observați citatul președintelui român: „La 107 ani ai săi, domnul Ion Vasile Banu reprezintă esenţa iubirii pentru patrie: un om care, la doar 21 de ani, s-a înrolat în Armata română și a luptat cu dăruire pentru eliberarea Basarabiei în 1941 și pe frontul de la Cotul Donului în 1942″. Un alt Hunka”, a subliniat Zaharova.

Potrivit acesteia, decorarea ar echivala cu recunoașterea explicită a participării veteranului la campaniile militare desfășurate în colaborare cu armata germană.

„Cu alte cuvinte, premiul a fost acordat special pentru lupta acestuia de partea lui Hitler”, a continuat ea.

Zaharova a criticat absența unor reacții internaționale, întrebând: „Apropo, unde este Ministerul de Externe al Israelului și toate acele organizații publice, care monitorizează atât de atent „negarea Holocaustului”?”.

Citeşte şi: Laura Codruța Koveși, înlocuită de la șefia Parchetului European. Procurorul german Andrés Ritter, favorit să o înlocuiască

Reprezentanta MAE rus a citat și informații prezentate drept provenite din cercetări istorice românești despre unitățile militare în care ar fi servit Ion Vasile Banu.

„Această divizie a operat în 1941 în Transnistria, regiunea Odesa și alte regiuni ale Ucrainei sovietice. Acolo, Armata română, adesea în strânsă cooperare cu „einsatzgruppen”, subunitățile punitive SS, a participat la Holocaust”, a susținut Zaharova.

„Regimentul 89 s-a aflat în regiunea Odesa între 22 și 24 octombrie 1941, când zeci de mii de evrei au fost uciși”, a adăugat aceasta.

Criticile au culminat cu o referire directă la declarația președintelui României.

„Președintele României, aparent pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a înmânat un premiu pentru participarea la Holocaust, la genocidul poporului sovietic și alte crime de război spunând: „Distincţia pe care i-am oferit-o este un gest de recunoaștere a meritelor sale militare excepționale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial””, a mai spus

În fața acestor acuzații, președintele Nicușor Dan a explicat public procedura prin care s-a ajuns la decorarea veteranului, precizând că decizia s-a bazat pe propunerea Ministerului Apărării și pe verificări suplimentare.

„În primul rând, am făcut asta la o propunere a Ministerului Apărării. În al doilea rând, tot timpul când facem asta, solicităm informații de la instituții tocmai pentru ca să fim siguri că nu greșim. Și informațiile în momentul ăsta sunt că domnul Banu a fost parte din Armata Română, care a luptat pentru recâștigarea Basarabiei. Asta este informația”, a declarat șeful statului.

Citeşte şi: Ameninţarea care dă fiori la Bucureşti, Putin ajunge la graniţele României: „Fie eliberăm aceste teritorii cu forţa armelor, fie trupele ucrainene părăsesc aceste teritorii”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT