STS suflă şi-n iaurt după momentul „Călin Georgescu”: Au fost luate măsuri de prevenire a riscurilor de securitate cibernetică la alegerile de duminică

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat că sistemele informatice și de comunicații sunt pregătite pentru alegerile de duminică și că au fost luate măsuri de prevenire a riscurilor de securitate cibernetică.
Filip Stan
06 dec. 2025, 10:57
STS suflă şi-n iaurt după momentul

STS anunță că a implementat cerințele operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă și Institutul Național de Statistică, în vederea utilizării aplicațiilor și sistemelor informatice de monitorizare a prezenței la vot, de prevenire a votului ilegal și de centralizare a proceselor-verbale.

Și cu ocazia acestui scrutin, în data de 7 decembrie 2025, începând cu ora 7:00, pe site-ul https://prezenta.roaep.ro cetățenii interesați vor putea urmări în timp real prezența la vot, precum și rezultatele cumulate, imediat după închiderea secțiilor, pe măsură ce sunt centralizate datele din procesele-verbale.

REZULTATE ALEGERI PRIMĂRIA CAPITALEI 2025. Toate sondajele din ultima săptămână arată o sosire la fotografie la exit-poll-ul de la 21

Totodată, echipa de dezvoltare software a realizat integrarea cu sistemul de evidență a persoanelor al Ministerului Afacerilor Interne, pentru a permite consultarea domiciliului și a reședinței pentru votanții care dețin carte electronică de identitate (CEI). Aceștia nu trebuie să prezinte altă dovadă a domiciliului sau a reședinței pentru verificarea dreptului de vot.

STS anunță că la nivelul infrastructurii IT&C utilizate la alegeri au fost aplicate măsuri de prevenire și contracarare a riscurilor de securitate cibernetică și a eventualelor disfuncționalități tehnice.

Câștigător surpriză la casele de pariuri în cursa pentru Primăria Capitalei. Toate sondajele politice sunt date peste cap

Pentru organizarea alegerilor locale parțiale, STS a instruit aproximativ 3.000 de persoane desemnate de AEP să activeze în birourile secțiilor de votare și a pus la dispoziție infrastructura tehnică necesară – sisteme informatice securizate, echipamente de telecomunicații, tablete și telefoane.

Un centru de suport tehnic va funcționa pe durata alegerilor la nivelul STS. Duminică au loc alegeri în Capitală, în Buzău și în alte 12 orașe și comune din țară.

Nicuşor Dan: Evident că am informări despre tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor şi zilele imediate următoare, zilele cât a stat domnul Potra în ţară / În cel mai scurt timp posibil o să aveţi aceste informaţii

Preşedintele Nicuşor Dan a apreciat din nou, vineri, aducerea în ţară a mercenatului Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, şi a precizat că a primit informări cu privire la tot ce s-a întâmplat după anularea alegerilor prezidenţiale din 2024. El crede că toate datele trebuie transmise publicului de către instituţiile statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit, vineri, din nou, despre aducerea în ţară a mercenarului Horaţiu Potra: ”E bine că lucrul ăsta s-a întâmplat şi s-a întâmplat repede şi am felicitat ieri Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne. Asta înseamnă că instituţiile funcţionează pe această chestiune”.

Întrebat dacă a primit informări cu privire la colaborarea dintre mercenarul Potra şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, preşedintele a afirmat: ”Da, evident. Evident că am informări despre tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor şi zilele imediate următoare, zilele cât a stat domnul Potra în ţară”.

Preşedintele este de părere că tot ce s-a întâmplat în acea perioadă trebuie comunicat de către instituţiile statului, dar coordonat, ca un tot.

”Eu cred că e util ca toate lucrurile astea să fie puse împreună, adică să nu iasă instituţii ale statului şi să dea bucăţi de informaţie. Şi în cel mai scurt timp posibil o să aveţi aceste informaţii”, a mai declarat preşedintele.

Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus, joi, în ţară din Dubai de către o escortă a Poliţiei Române.

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis că este o operaţiune care confirmă angajamentul ferm al statului român şi anume că ordinea constituţională se apără, iar cei suspectaţi de acţiuni împotriva acesteia ajung în faţa justiţiei.

Potra, fiul şi nepotul său au fost prezentaţi, vineri, magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care urmează să se pronunţe cu privire la mandatele de arestare.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au anunţat că pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale s-au înregistrat 21 de sesizări referitoare la fapte nelegale, iar dintre acestea 13 s-au confirmat şi şase sunt în curs de cercetare. De asemenea, o sesizare a fost transmisă către Autoritatea Electorală Permanentă. Angajaţii MAI au dat o amendă de 4500 de lei pentru distrugerea unui afiş electoral.

Monica Dajbog a precizat că, sâmbătă, efectivele MAI vor asigura măsurile pentru transportul în siguranţă a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot.
Astfel, în misiunile de sâmbătă, alături de cei peste 25.000 de colegi prezenţi în teren, au fost mobilizate, suplimentar, aproximativ 3.500 de cadre MAI, iar pentru ziua votului, vor fi mobilizaţi suplimentar aproximativ 5.600 de angajaţi.
”Angajaţii MAI nu intră în niciun moment în contact cu materialele electorale, ci doar asigură protecţia transportului acestora. Materialele electorale nu sunt transportate cu vehicule ale MAI. Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi membrii birourilor de vot vor lua în această seară măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare.
De asemenea, vor fixa posturile de pază în jurul secţiilor de vot.
Secţiile de votare vor rămâne sub protecţia efectivelor MAI până mâine dimineaţă când vor fi predate preşedinţilor birourilor electorale, cu sigiliile intacte”, a explicat Monica Dajbog.
Ea a reamintit faptul că  alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa.
De asemenea, pot vota în localitatea unde au reşedinţa doar alegătorii care şi-au stabilit reşedinţa cu mai mult de 6 luni înainte de data de 7 decembrie şi aceasta este încă valabilă în ziua scrutinului. Cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa cu mai puţin de 6 luni înainte de ziua votului vor putea vota doar în localitatea de domiciliu.
Cetăţenii români pot vota cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv:
cartea de identitate model 1997, cartea de identitate simplă; cartea electronică de identitate; carte de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare.
”Alegătorii care sunt cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene şi care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României votează în baza actului de identitate însoţit de documentul care atestă adresa din România sau certificatul de înregistrare ori cartea de rezidenţă permanentă, după caz.
Cetăţenii românii care vor vota cu cartea electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reşedinţei pentru că în momentul scanării documentului prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, adresa de domiciliu sau de reşedinţă se va afişa automat.
Deci, cetăţenii care au carte electronică de identitate vor prezenta documentul operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare pentru scanare şi verificare prin intermediul SIMPV, la fel cum ar fi făcut cu vechiul tip de act de identitate”, a mai transmis Monica Dajbog.
Totodată, cetăţenii care doresc să voteze, dar nu deţin un act de identitate valabil, au posibilitatea de a solicita o carte de identitate provizorie, majoritatea structurilor de evidenţă a persoanelor din judeţul Buzău, din Bucureşti şi din localităţile de care aparţin circumscripţiile electorale unde au loc alegeri asigurând program cu publicul atât sâmbătă, cât şi duminică.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Iubita lui Mario Fresh și-a etalat silueta de invidiat! Cât de bine arată Miruna în costum de baie
Fanatik.ro
Florin Manea, primele declarații după ce Radu Drăgușin a spus „DA”: „Nu îl pot lăsa să semneze ceva fără să văd eu”
Capital.ro
Pensii 2026. Seniorii României ar putea primi banii în plus. Sorin Grindeanu: Să acopere pierderile imense suferite în 2025
Playtech.ro
Împrumuți sau primești bani în familie? Obiceiul banal care poate aduce amenzi și probleme cu ANAF
Adevarul
În China prinde contur ideea că încheierea războiului din Ucraina ar fi în interesul Beijingului
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu a avut destul de multă minte” și a salvat legenda lui Dinamo de la excluderea din fotbal: ”Era puțin nebun, își putea pierde cariera”
MediaFlux
Șeful Armatei ne cere să fim gata de război. Avertismentul pentru a fi pregătiți de orice
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend