Momente de panică pe aeroportul din Washington: incendiu la motorul unui Boeing 777

Un Boeing 777-200ER al companiei americane United Airlines a avut o defecțiune de motor, aceasta provocând un incendiu în apropierea pistei.
Giorgiana Amarie
14 dec. 2025, 13:18
Momente de panică pe aeroportul din Washington: incendiu la motorul unui Boeing 777

Un Boeing 777-200ER a fost nevoit să se întoarcă sâmbătă, 13 decembrie, după ce a decolat de pe aeroportul Washington Dulles, în urma unei defecțiuni de motor care a provocat un incendiu în apropierea pistei. Zborul avea destinația  Tokyo Haneda, potrivit CNN.

„La scurt timp după decolare, zborul United 803 s-a întors la Washington Dulles şi a aterizat în siguranţă pentru a remedia o problemă de pierdere de putere a unuia dintre motoarele sale”, a transmis compania aeriană, menționând că nu au fost raportate victime printre cei 275 de pasageri și cei 15 membri ai echipajului.

Citește și: Amenzi de până la 20.000 de euro şi interzicerea zborului până la patru ani pentru pasagerii care nu se supun regulilor din avion. Una dintre cele mai vizitate ţări europene impune reguli stricte

Pasagerii urmau să ajungă la destinație la bordul unui alt avion, a cărui decolare era prevăzută mai târziu.

Conform unei purtătoare de cuvânt a aeroportului Dulles, avionul a decolat în jurul orei locale 12:20 (19:20, ora României), iar defecţiunea la motor „a aprins tufişurile din apropierea pistei de decolare”.

O bucată din capacul motorului avionului s-a desprins şi a luat foc, provocând un incendiu la sol pe aeroport, a postat secretarul transporturilor Sean Duffy pe X.

„În urma incidentului, avionul a fost văzut făcând manevre (…) pentru a se descărca de combustibil, o procedură crucială de siguranţă pentru a reduce greutatea avionului înainte de a încerca o aterizare de urgenţă”, a explicat site-ul specializat AirLive.

„Incendiul a fost stins, iar avionul s-a întors la Dulles, aterizând în siguranţă în jurul orei 13:30 şi a fost inspectat de pompierii aeroportului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a aeroportului.

Pista a trebuit să fie închisă „pentru o perioadă limitată de timp, dar Dulles dispune de mai multe piste, iar celelalte operaţiuni de zbor nu au fost afectate”, a spus purtătoarea de cuvânt.

Autoritatea americană de aviaţie (FAA) a explicat că avionul s-a întors la Dulles după ce a suferit o „defecţiune a motorului la decolare”, fără a oferi alte detalii. Aceasta va investiga incidentul.

Totodată, Agenţia americană pentru siguranţa transporturilor (NTSB) a transmis că adună informații referitoare la acest incident, urmând să se stabilească dacă este cazul să fie deschisă o anchetă oficială.

Citește și: Al doilea avion rusesc prăbuşit în decurs de două zile. Toţi membrii echipajului au decedat

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Mitică Dragomir nu crede că Jean Valvis va fi acționar la Rapid: „Nu-l lasă Șucu!”
Capital.ro
Horoscop 12 septembrie. Un telefon, o întâlnire și o veste importantă: ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
România, prima țară din lume cu asigurare anti-drone pentru locuințe. Ce se întâmplă dacă războiul ajunge pe teritoriul nostru
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Uluitor! Ce a pățit Gigi Becali într-un magazin din străinătate după ce a scos două bancnote de 500 de euro
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului