Banca de Alimente 2025. În ce supermarketuri poți dona alimente pentru persoane aflate în dificultate de Sărbători

Carrefour România și Crucea Roșie Română continuă proiectul Banca de Alimente inițiat în 2009 și devenit, în cei 16 ani, un punct de sprijin constant pentru persoanele vulnerabile. De la lansare și până în prezent, proiectul a sprijinit peste 178.000 de beneficiari, prin aproape 400 de tone de alimente donate și peste 60.000 de familii ajutate la nivel național.
Viorel Dobran
16 dec. 2025, 11:51
Banca de Alimente 2025. În ce supermarketuri poți dona alimente pentru persoane aflate în dificultate de Sărbători

Cu ocazia sărbătorilor, cele două companii au un nou obiectiv: colectarea a peste 28 de tone de alimente, pentru aproximativ 2.350 de familii vulnerabile din toată țara.

Donațiile se pot face în hipermarketurile și supermarketurile Carrefour din toată țara, în spațiile special amenajate în zona caselor de marcat, în cadrul programului Banca de Alimente. Alimentele greu perisabile sunt preluate de voluntarii Crucii Roșii Române și distribuite familiilor vulnerabile, în fiecare dintre cele 47 de filiale ale Crucii Roșii Române. Fiecare pachet alimentar înseamnă o pungă de aproximativ 12 kg de produse alimentare greu perisabile, care asigură un necesar de bază și reprezintă un ajutor real pentru ca aceste familii să treacă mai ușor prin iarnă. Astfel, la următoarea sesiune de cumpărături, alege alimente greu perisabile și poți contribui cu o bucurie pentru tine și una pentru o familie în nevoie.

Moş Crăciun nu i-a uitat pe seniori, se dau bani în plus la pensie de mâine! Ei sunt românii care primesc a 13-a pensie


De asemenea, românii pot contribui și digital, prin donarea punctelor acumulate în urma cumpărăturilor prin platforma de loialitate Act For Good, disponibilă în aplicația mobilă Carrefour, din secțiunea Fapte Bune. Carrefour România va transforma punctele donate în produse, pentru sprijinirea familiilor vulnerabile.

Cei interesați să doneze pot opta pentru produse greu perisabile, precum:

  • Alimente de bază: mălai, făină de grâu, zahăr, ulei, orez, grâu, griş, fasole, mazăre uscată, linte, arpacaş
  • Conserve: conserve de carne, peşte, pate de ficat, pate vegetal, conserve de mazăre, fasole, bulion, zacuscă, ghiveci, compot
  • Paste făinoase și cereale
  • Produse instant: supe instant, fulgi de fasole, fulgi de cartofi
  • Băuturi: ceai, apă, sucuri, cacao, cafea
  • Dulciuri: biscuiți, napolitane, ciocolată
  • Hrană pentru bebeluși: piureuri, supe, cereale, ceaiuri, sucuri, lapte praf.

„Prin această inițiativă reușim să oferim sprijin concret persoanelor și familiilor vulnerabile din întreaga țară. Mulțumim Carrefour și tuturor celor care aleg să doneze alimente și să fie alături de noi. Fiecare pachet reprezintă nu doar hrană, ci și grijă, solidaritate și speranță pentru cei care se confruntă cu lipsuri majore”, a declarat Camelia Șucu, președintele Crucii Roșii Române.

Cum funcționează Banca de alimente

Clienții își fac cumpărăturile obișnuite în magazinele Carrefour din toată țara și pot adăuga în coș, pe lângă produsele proprii, unul sau mai multe alimente greu perisabile destinate donației. La ieșirea din magazin, aceste produse sunt depuse în cutia special amenajată pentru colectare.

Ulterior, Crucea Roșie Română preia, sortează și ambalează alimentele în pachete de aproximativ 12 kg, care sunt distribuite către aproximativ 50 de familii din fiecare filială la nivel național. Beneficiarii sunt persoanele fără venituri sau cu venituri scăzute. Printre acestea se numără persoane vârstnice, familii cu mai mult de 2 copii, familii monoparentale, persoane cu dizabilități și persoane care suferă de boli cronice.

Început în 2009, parteneriatul exclusiv dintre Carrefour și Crucea Roșie Română a devenit, în 16 ani, un sprijin constant pentru comunități: aproape 400 tone de alimente donate, peste 1,6 milioane de lei oferiți și mai mult de 60.000 de familii sprijinite, ajunând la un total de peste 178.000 de beneficiari – un ajutor concret pentru oameni aflați în dificultate.

Masa de Crăciun fără exces de kilograme. Sfaturi culinare de sărbători de la Cori Grămescu

Societatea Națională de Cruce Roşie din România este o organizaţie umanitară, auxiliară statului român, care are misiunea de a asista persoanele vulnerabile în situații de dezastre şi de criză. Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii, Crucea Roşie Română contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul fată de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Dan Șucu sparge banca! Transfer istoric la Rapid! Se egalează recordul lui George Copos
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Cine este și cum arată iubita lui Kylian Mbappe. Sportivul are o parteneră extrem de frumoasă!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România