Ritualul de care Cătălin Măruță ține cont înainte de a intra în emisiune: „Mă conectez la ce urmează”

Cătălin Măruță se află de 18 ani în fața micilor ecrane, iar într-un interviu recent, acesta a vorbit despre momentele care l-au format, dar și despre responsabilitatea pe care o simte față de public.
Irina Dumitrescu
17 dec. 2025, 09:14
Ritualul de care Cătălin Măruță ține cont înainte de a intra în emisiune:

Cătălin Măruță, în vârstă de 47 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori de televiziune din România. Recent, acesta a vorbit despre parcursul său profesional.

Cunoscutul prezentator sărbătorește 18 ani la Pro TV. Acești ani nu înseamnă doar emisie, ci și un traseu în care a trecut prin situații diferite: de la ediții pline de energie și entuziasm, la subiecte sensibile care i-au pus la încercare empatia și autocontrolul. Cu toate că este obișnuit cu luminile platoului, Măruță recunoaște că emoțiile nu dispar niciodată cu totul și că momentele de durere, pierdere sau vulnerabilitate îl ating la fel ca în prima zi.

„Mulțumesc mult! 18 ani… sună așa, ca o vârstă la care începi să devii adult, nu? (râde) Pentru mine, cifra asta vine cu foarte multe amintiri și foarte multă recunoștință. PRO TV a însemnat locul unde am crescut în meseria asta și unde am înțeles ce înseamnă responsabilitatea unei persoane care intră zi de zi în casele oamenilor. Au fost ani cu de toate: cu zile cu energie cât pentru trei vieți și cu zile în care simțeai că e greu. Iar dacă mă întrebi despre momentele cele mai dificile… nu mă gândesc neapărat la cele tehnice, ci la cele încărcate emoțional. Au fost foarte complicate emisiunile pe care le-am făcut în memoria unor oameni care nu mai erau, dar pe care i-am admirat enorm – de la Mădălina Manole la Andrei Gheorghe, ai cărui mare fan am rămas, apropo.

Nu exagerez, mie îmi place să râd, să mă bucur de viață, dar e foarte apăsător, uneori, să duci pe umeri subiecte care au în spate multă durere. Nu mă plâng deloc, dimpotrivă, fac parte din viață, dar acestea îmi vin imediat în minte. La fel, a fost o emisiune legată de un reportaj filmat într-un centru paliativ pentru copii foarte bolnavi… acea emisiune mi-a rupt sufletul, efectiv. Am filmat atunci un reportaj și am lăsat doar emoția să se vadă, nimic mai mult. Colegii mei au știut însă atunci că subiectul m-a atins foarte mult. Sunt momente din acelea care rămân cu tine. Dar poate tocmai aceste clipe, oricât de grele, m-au învățat cel mai mult despre oameni, despre empatie și despre ce înseamnă să fii prezent, cu adevărat, în fața unui public.”, a spus el, într-un interviu pentru Viva.

Citește și: Cătălin Măruță a dezvăluit secretul căsniciei cu Andra. Cei doi se iubesc de aproape 2 decenii: „E ceva foarte simplu și foarte greu în același timp”

Cătălin Măruță, despre momentele de pe micile ecrane: „Sunt momente când simt un nod în gât”

Întrebat cum gestionează emoțiile, momentele tensionate și situațiile dificile, prezentatorul a spus că „Emoțiile nu cred că le pierzi vreodată. Dacă le pierzi de tot, deja e o problemă. Dar sigur nu mai am emoțiile acelea de la început de fiecare dată când se dă „REC’. Nu aș face față așa, ar fi imposibil să intru zilnic în direct cu aceeași încărcătură ca în prima săptămână. Totuși, sunt momente când simt un nod în gât. De exemplu, dacă am un subiect dureros, dacă e o poveste tristă sau dacă trebuie să anunț că s-a stins cineva important… atunci se strânge ceva în tine, oricât de profesionist ai fi. Și o spun cu toată sinceritatea – nu îmi face deloc plăcere să dau exemple din zona asta, dar o fac ca să mă fac înțeles: recent s-a dus Horia Moculescu, Dumnezeu să îl odihnească! A fost un nume uriaș pentru tot ce a însemnat muzica românească. Atunci când am introdus necrologul, nu mi-a făcut deloc bine. Nu e ceva ce spui mecanic.

Ce mă ajută în momentele astea? În primul rând, prezența. Faptul că rămân acolo, conectat la ce se întâmplă, nu las ca mintea să fugă în zece direcții. Apoi, vine empatia – cea reală, nu cea de televiziune. Încerc să mă pun în locul oamenilor care au iubit acea persoană sau au trăit povestea despre care vorbim. Și mai e ceva ce contează enorm: respectul. Respectul pentru subiect, pentru oameni și pentru suferința lor. Asta te obligă să fii măsurat, să vorbești cu grijă, să nu transformi durerea în spectacol. Și nu în ultimul rând, mă ajută echipa. Faptul că știu că am în spate oameni care înțeleg momentele sensibile și care mă susțin, uneori chiar fără cuvinte. Toate astea, împreună, fac să treacă acele secunde grele fără ca publicul să simtă furtuna din interior.”, a spus el.

Totodată, Măruță a mărturisit că are câteva obiceiuri pe care le respectă înainte de a intra în emisiune: „Nu sunt superstițios în sens clasic, dar am câteva obiceiuri pe care ai putea să le numești ritualuri. Îmi place să intru în platou cu mai multe minute înainte, să simt energia locului, să glumesc cu echipa. De cele mai multe ori, mai rămân puțin și după, tot ca să mă conectez la ce urmează după filmare. E modul meu de a-mi regla „busola.” Nu am talismane, dar țin mult la rutina asta.”, a mai adăugat el.

Citește și: Alegerile neașteptate care l-au făcut pe Cătălin Măruță celebru. Ce studii are prezentator de la PRO TV și cum și-a câștigat primii bani

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Câți bani câștigă Florin Tănase într-un singur an din afaceri imobiliare. Rival lui Dumitru Dragomir încasează o suma uluitoare: „Cel mai tare bloc din București”
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Suprafața minimă legală pentru locuinţe. Câţi metri pătraţi trebuie să aibă un apartament cu două sau trei camere
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mărci auto în 2025: Românii mizează pe mașini second-hand și întreținere ieftină
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Iftime regretă că transferul la Botoșani al fostului fotbalist de la FCSB a picat: ”Grozavu a insistat mult pentru el”
MediaFlux
Viktor Orban s-a înțeles cu Trump, Putin și Erdogan. Lovitură în plex pentru Europa
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil