Fiul judecătoarei Cîrstoiu, fost preot, cercetat pentru un accident rutier cu trei morţi

Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, reţinut vineri pentru complicitate la trafic de influenţă, a fost implicat, în martie 2011, într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane, instanţa respingând atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de procurori.
Iulian Tudor
09 aug. 2013, 15:02
Fiul judecătoarei Cîrstoiu, fost preot, cercetat pentru un accident rutier cu trei morţi

Accidentul a avut loc în Târgovişte, la 8 martie 2011, când Cergan, pe atunci preot în parohia Lăculeţe din comuna dâmboviţeană Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae de la Parohia Gheboaia, soţia şi fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toţi trei decedaţi în accident.

Martorii spuneau, la vremea respectivă, că maşina lui Cergan avea peste 100 de kilometri pe oră.

În plus, probele biologice au arătat că fiul judecătoarei se urcase băut la volan.

Iniţial, acesta nu a recunoscut că se afla la volanul autoturismului BMW, însă, a doua zi, s-a prezentat la Poliţie şi a mărturisit că el a provocat accidentul, fiind reţinut de procurori pentru 24 de ore, sub acuzaţia de ucidere din culpă

Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Cergan, însă Judecătoria Târgovişte a respins propunerea.

La câteva zile după accident, Arhiepiscopia Târgoviştei i-a ridicat lui Cergan dreptul de a sluji.

Presa locală relata, în martie 2013, că în dosarul accidentului au fost făcute mai multe expertize, însă Cergan „își vede liniștit de viața sa”.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la CAB, este cercetată pentru corupţie, iar fiul ei a fost reţinut pentru că ar fi intermediat primirea a 50.000 de euro de către aceasta, de la mai multe persoane care doreau soluţii favorabile în unele dosare şi care ar fi dat anterior un milion de euro.

Veronica Cîrstoiu, judecător la Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, este cercetată pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, a anunţat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă.

În acelaşi dosar este cercetat şi fiul judecătoarei, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanţelor de judecată, au remis prin intermediar, în mai multe tranşe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, „în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în cauze penale”.

„În acest context, la seara zilei de 8 august 2013, una din tranşele de bani, în cuantum de 50.000 euro, a fost primită de Cergan Florin pentru a o remite mamei sale Cîrstoiu Veronica. Aceasta, la rândul său, potrivit înţelegerii cu persoanele implicate şi interesate, urma să transmită această tranşă unuia dintre judecătorii învestiţi cu judecarea uneia dintre cauzele respective”, potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale.

Florin Cergan a fost prins în flagrant, joi seară, procurorii dispunând vineri reţinerea lui pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii DNA au solicitat, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, avizul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a Veronicăi Cîrstoiu.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a fost citată să se prezinte vineri după-amiază, la sediul DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT