Grindeanu insistă cu demiterea Dianei Buzoianu: „E mai importantă viața oamenilor decât protocolul acesta”

Șeful PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, legat de tensiunile din coaliție pe încălcarea protocolului, că dacă ar fi să repete votul la moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului, social-democrații ar vota la fel în fiecare zi.
Alina Andrei
17 dec. 2025, 15:50
Grindeanu insistă cu demiterea Dianei Buzoianu: „E mai importantă viața oamenilor decât protocolul acesta”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că social-democraţii nu o mai susţin pe Diana Buzoianu în funcţia de ministru al Mediului şi că doresc schimbarea acesteia. El a explicat că ”nu trebuie să ne agăţăm de protocoale atunci când este vorba de viaţa unor oameni”.

”Aşa cum am spus, am anunţat din timp noi, PSD-ul, că nu o mai susţinem pe doamna ministru Buzoianu, că dorim schimbarea domniei sale, că dacă ar fi şi săptămâna viitoare o nouă moţiune simplă pe doamna Buzoianu o mai votăm o dată, pe mine şi pe noi ne interesează mai mult oamenii şi faptul că sunt în continuare peste 100 de mii de oameni fără apă e mai important decât încălcarea sau nu a unui protocol. Deci repet, într-o situaţie de acelaşi tip, PSD-ul va reacţiona în acelaşi mod. Nu cred că trebuie să ne agăţăm de nişte hârtii, nişte protocole când e vorba de viaţa unor oameni”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Citește și: AUR depune moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Radu Marinescu (PSD) și a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu (PNL)

Sorin Grindeanu, liderul PSD, spune că actuala conducere a USR este exact ca fostul lider al PSD, Liviu Dragnea. În plin proces cu ANI, care l-a declarat incompatibil după ce a semnat un PUZ pentru un consilier local USR Timiș care i-a susținut campania electorală, Dominic Fritz a cerut schimbatea legilor justiției.

„Am dat un punct de vedere al PSD, nu numai din zona de justiție, ci pe întreaga abordare. Eu cred că implicarea politicului pe justiție nu face decât rău. Cu ce e mai bună conducerea USR de acum cu dosare în justiție față de Liviu Dragnea care a făcut același lucru?”, spune Grindeanu.

Declarație vine chiar înaintea ședinței de astăzi a coaliției de guvernare care se anunță una tensionată, după ce PSD a votat în Senat moțiunea simplă împotriva ministrului USR al Mediului, Diana Buzoianu, încălcând protocolul semnat de partidele aflate la guvernare.

Citește și: Şedinţă tensionată a Coaliţiei după ce PSD a votat moţiunea împotriva Dianei Buzoianu. Sorin Grindeanu plusează cu salariul minim şi cenzurarea măsurilor de austeritate

 

Grindeanu: PSD susține ca impozitele locale să rămână la primării, dar cu mecanisme de redistribuire între UAT-uri

Sorin Grindeanu a declarat miercuri, înainte de ședința coaliției, că subiectul creșterii taxelor locale și al distribuirii veniturilor către autoritățile locale trebuie tranșat pe baza datelor financiare, în contextul pregătirii cadrului fiscal pentru anul viitor.

„Ordonanța Trenuleț, care este dată la sfârșitul fiecărui an și care setează lucrurile, indiferent dacă ai aprobat sau nu bugetul, setează lucrurile pentru anul fiscal următor. Și unde funcționează PSD aici? Să rămână toți banii la primării? Trebuie văzut. Aici, din nou, lucrurile trebuie discutate cu datele în față”, a spus liderul PSD.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii care participă la Survivor România 2026! Au scris istorie, dar acum vor să depășească și provocările din Republica Dominicană
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Iluzia optică pentru cei cu un IQ mare. Poţi vedea elefantul în 4 secunde
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Termen limită pentru taxe și impozite locale. Decizie în Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”