Mihai Fifor îl atacă pe Bolojan pentru numirea lui Radu Miruță la MApN: ”Realizați, domnule premier, că duceți în derizoriu și vulnerabilizați o instituție strategică?”

Deputatul PSD Mihai Fifor a lansat vineri un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan și a USR, în contextul numirii lui Radu Miruță într-o funcție de vârf la Ministerul Apărării Naționale. Social-democratul susține că această decizie vine pe fondul unor controverse grave și al unui presupus scandal de incompatibilitate, care ar vulnerabiliza una dintre instituțiile strategice ale statului român.
George Russo
20 dec. 2025, 08:41
Mihai Fifor îl atacă pe Bolojan pentru numirea lui Radu Miruță la MApN: ”Realizați, domnule premier, că duceți în derizoriu și vulnerabilizați o instituție strategică?”

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Mihai Fifor a criticat modul în care sunt gestionate numirile în Guvern, apreciind că, după scandalurile recente din zona Ministerului Mediului, era de așteptat o abordare mai prudentă din partea USR și a premierului. Deputatul PSD consideră că situația actuală afectează nu doar imaginea Ministerului Apărării, ci și credibilitatea României în fața partenerilor externi, într-un context regional și internațional sensibil.

”Ar fi fost de aşteptat ca, după uriaşele scandaluri Moşteanu şi Buzoianu, USR să dea în sfârşit dovadă de prudenţă şi responsabilitate”, scrie deputatul PSD.

Acesta a continuat criticile la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză că tratează superficial o instituție-cheie a statului.

”Dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ne-am fi aşteptat, în acest context, ca premierul Bolojan, în loc să certe PSD cu furia unui pedagog de care elevii râd pe ascuns, să fie în sfârşit un şef de guvern matur şi pe deplin responsabil, care să nu se joace cu unul dintre ministerele strategice ale României. De parcă nu era de ajuns catastrofa de la Mediu, acum îl avem şi pe domnul Miruţă, împins la vârful MApN în ciuda unui scandal de incompatibilitate conturat de acte oficiale”, arată Fifor.

În mesajul său, Mihai Fifor invocă documente oficiale care, în opinia sa, ridică semne de întrebare serioase asupra compatibilității lui Radu Miruță cu o funcție ministerială. Deputatul PSD face trimitere la poziții și decizii ale unor instituții ale statului care ar confirma existența unei situații de incompatibilitate.

Citește și: EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ Bolojan, prins între DNA și Kovesi. Numele premierului, în centrul unui nou scandal penal al microbuzelor electrice cumpărate de administrațiile locale prin PNRR

”Conform documentelor emise de Agenţia Naţională de Integritate, exercitarea simultană a mandatului de deputat şi a calităţii de persoană fizică autorizată se află în contradicţie cu regimul legal privind integritatea în exercitarea demnităţilor publice”, arată acesta.

Social-democratul susține că aceste informații sunt susținute și de date oficiale din registrele publice, precum și de o decizie a Ministerului Justiției.

”Această situaţie este confirmată de datele din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care atestă funcţionarea PFA-ului în perioada mandatului. Mai mult, prin decizia Ministerului Justiţiei din 11 aprilie 2023, domnul Miruţă a fost suspendat la cerere din calitatea de expert tehnic judiciar pe motiv de incompatibilitate. În termeni instituţionali, această suspendare nu reprezintă o simplă formalitate administrativă, ci un precedent oficial care ridică serioase semne de întrebare asupra compatibilităţii sale cu o funcţie ministerială într-un domeniu strategic”, menţionează Fifor.

În finalul postării, Mihai Fifor îi adresează premierului Ilie Bolojan o serie de întrebări directe, acuzându-l că afectează grav credibilitatea Ministerului Apărării și securitatea națională.

”Oare realizaţi, domnule prim-ministru, că duceţi în derizoriu şi vulnerabilizaţi o instituţie strategică? O instituţie care nu vă aparţine şi pe care o tranzacţionaţi ca pe moşia dumneavoastră la bursa politică, fără să înţelegeţi consecinţele unui asemenea gest? În loc să protejaţi credibilitatea şi stabilitatea Ministerului Apărării, îl aruncaţi nemeritat într-o lumină defavorabilă, spre stupefacţia partenerilor noştri externi. Nu doar imaginea MApN este afectată, ci şi încrederea pe care România trebuie să o inspire în faţa aliaţilor săi. Şi atunci întrebarea devine legitimă: nu conştientizaţi gravitatea consecinţelor sau pur şi simplu nu vă pasă? Pentru că, privind deciziile dumneavoastră, pare mai importantă bursa tranzacţiilor politice decât responsabilitatea faţă de securitatea naţională. Iar în acest joc periculos, cei care pierd nu sunt nici USR, nici Bolojan. Ci România!”, mai scrie Fifor în postare.

Citește și: Ilie Bolojan, poziție surprinzătoare pe tema alegerilor în două tururi, cerute insistent de USR: ”Alegerile dintr-un singur tur favorizează stabilitatea pe funcție”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
“Chivu si Mutu s-au dus la gagicăreală înaintea meciului decisiv de calificare la EURO!” Dezvăluire bombă despre românul campion cu Inter Milano!
Capital.ro
Mașină adusă din străinătate. Obligația impusă de RAR. Ce verifici înainte să o cumperi și ce faci dacă are kilometrajul dat înapoi
Playtech.ro
Cum e văzut Bucureştiul prin ochii românilor. Locul pe care îl situează în comparaţie cu Parisul, Atena sau Budapesta
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi