Prognoza meteo. Temperaturile mai scad, dar vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei

Duminică 21 decembrie 2025, vremea se mai răcește, însă va fi în continuare mai cald decât normalul perioadei. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi mai mult noros, iar începând cu orele serii precipitaţiile se vor extinde treptat, transmit meteorologii.
Marius Gherghe
20 dec. 2025, 15:06
Prognoza meteo. Temperaturile mai scad, dar vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei
Prognoza meteo. Temperaturile mai scad, dar vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei

Prognoza meteo duminică 21 decembrie 2025. Conform ANM, în zonele joase de relief nebulozitatea stratiformă va persista în cea mai mare parte a intervalului, în timp ce la munte cerul va fi temporar noros. Vor fi ploi slabe sau burniță, pe arii restrânse în Maramureș și în nordul Moldovei și izolat în restul teritoriului. În nordul Carpaților Orientali vor fi posibile precipitații mixte. Izolat vor fi condiții de polei în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile se vor situa peste mediile multianuale specifice pentru ultima decadă a lunii decembrie în mare parte din țară, cu maxime ce se vor încadra între 2 și 9 grade și minime între -3 și 4 grade. Îndeosebi la începutul zilei și noaptea, local va fi ceață.

București

Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice perioadei. Nebulozitatea stratiformă va persista și mai ales dimineața și noaptea va fi ceață, posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.

Citeşte şi: Avertizare meteo: Risc crescut de îngheţ în zilele următoare. Vom avea zăpadă de Crăciun şi Revelion? Prognoza ANM

LUNI

Nebulozitatea stratiformă va fi persistentă în sudul și în estul teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe și burniță, iar în Carpații Meridionali și Orientali, trecător, vor fi posibile precipitații mixte. În restul țării, cerul va fi temporar noros și doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe. Izolat vor fi condiții de polei în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului (viteze în general de 40…45 km/h). Regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice perioadei, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 9 grade, iar cele minime între -5 și 3 grade, ușor mai ridicate pe litoral și în sudul Banatului, până spre 4…5 grade. Îndeosebi la începutul zilei și noaptea, local va fi ceață.

București

Valorile termice se vor menține ușor peste normele perioadei. Nebulozitatea stratiformă va persista în mare parte a intervalului și vor fi condiții de ploaie slabă sau burniță, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade. Dimineața și noaptea va crește probabilitatea de apariție a ceții.

MARTI

Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste cele obișnuite în această perioadă din an în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări în general persistente în sudul și în estul teritoriului, iar în rest va fi temporar noros. Mai ales noaptea va ploua slab, local în vestul, sudul și estul țării, izolat în centru și în zonele submontane vor fi precipitații mixte, iar la munte, pe arii restrânse vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, iar noaptea și pe crestele montane și pe alocuri în Bărăgan. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Se va semnala ceață pe alocuri, mai ales la începutul zilei.

București

Vremea se va menține în general închisă, dar cu valori termice peste cele obișnuite la această dată. Trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță, mai ales noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.

MIERCURI

Vremea se va răci în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații în toate regiunile. La munte va ninge, în nord, nord-est și centru precum și în zonele deluroase vor predomina treptat ninsorile, în sud-est vor fi precipitații mixte și condiții de polei, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales în sud-est și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 grade în nordul Moldovei și 3 grade în Banat.

București

Vremea va fi închisă, iar valorile termice se vor apropia de normalul perioadei. Pe parcursul zilei va ploua, iar noaptea va crește probabilitatea pentru precipitații mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în a doua parte a zilei și noaptea. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO de Crăciun 2025, scenarii sumbre de la ANM: răcire puternică şi precipitaţii puţine sau răcire moderată şi precipitaţii accentuate

JOI, VINERI, SAMBATA

Vremea va fi rece în sudul, estul și centrul țării, iar în rest valorile trmice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată la începutul intervalului în jumătatea sudică a teritoriului.

București

Vremea se va răci și vor mai fi posibile precipitații slabe la începutul intervalului.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Rapid nu scapă de ghinioane. Atacantul lui Pancu s-a accidentat înainte de plecarea în cantonament! Exclusiv
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cea mai scumpă greșeală făcută de românii cu credite la bănci. Poate dubla costul împrumutului
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Vehement împotriva gestului lui Gigi Becali: ”Avea un cap în gură în secunda următoare, nu mai avea nici dinți, nici ochelari!”
MediaFlux
Horoscop 26 iunie. Vineri cu ghinion pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?