Prima declarație a liberalului Marilen Pirtea după ce a primit propunerea de a prelua Ministerul Educației: ”Voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători”

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și deputat PNL, a confirmat marți că a primit din partea premierului Ilie Bolojan propunerea de a prelua conducerea Ministerului Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David.
George Russo
23 dec. 2025, 12:30
Prima declarație a liberalului Marilen Pirtea după ce a primit propunerea de a prelua Ministerul Educației: ”Voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători”

Posibila schimbare la vârful Educației survine la doar un an de la numirea lui Daniel David în fruntea ministerului, iar Marilen Pirtea a precizat că nu va lua o decizie imediată, subliniind că analiza sa va depinde în mare măsură de resursele financiare care vor fi alocate educației în perioada următoare.

„Deciziile vor fi luate după sărbători. Am primit această propunere (de a deveni ministru al Educației și Cercetării, n.r.) din partea prim-ministrului, la care voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători”, a declarat liberalul, pentru Agerpres.

Rectorul UVT a atras atenția că politicile din Educație nu pot fi implementate eficient în lipsa unui buget solid, avertizând că măsurile riscă să fie percepute ca impuneri restrictive, nu ca investiții în viitor.

„Este foarte important care va fi bugetul Ministerului Educației și Cercetării, care sunt așteptările în ceea ce privește măsurile pentru anul următor. Fără un buget consistent, măsurile din Educație vor părea mai mult coerciții decât investiții”, a punctat Marilen Pirtea.

Confirmarea lui Pirtea vine la o zi după ce Daniel David a anunțat oficial că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației. Potrivit unor surse guvernamentale, retragerea ar fi avut loc la solicitarea premierului Ilie Bolojan, însă apropiați ai fostului ministru susțin că decizia i-a aparținut în totalitate. Contactat pentru clarificări, Daniel David nu a răspuns solicitărilor presei.

Ulterior, luni seară, Daniel David a explicat public motivele demisiei într-un mesaj amplu publicat pe blogul său.

Citește și: Daniel David, primul mesaj după demisia din funcția de ministru al Educației. Motivul pentru care a părăsit guvernul Ilie Bolojan: „Consider că această datorie a fost împlinită”

„Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră. A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate – 23 decembrie 2024 – 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 – (probabil) 23 decembrie 2025 – și le mulțumesc președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună”, a scris fostul ministru.

În același mesaj, Daniel David a insistat că motivația retragerii sale este „simplă și nu trebuie construite motivații ascunse” în jurul acestui gest. El se afla la conducerea Ministerului Educației din decembrie 2024, fiind numit inițial în guvernul Ciolacu 2 și menținut ulterior în executivul condus de Ilie Bolojan, instalat în iunie 2025.

Mandatul de un an al lui Daniel David a fost însă unul controversat. În primul pachet de măsuri fiscal-bugetare adoptate de guvernul Bolojan, au fost eliminate bursele pentru elevi și studenți, decizie care a generat proteste și reacții critice. În acest context, ministrul a fost aspru criticat după ce le-a sugerat studenților nemulțumiți să își găsească un job part-time. Totuși, David a recunoscut că ”eu n-am lucrat în facultate, m-au susținut părinții”.

De asemenea, Daniel David a fost acuzat că a blocat și modificat un raport realizat de Institutul de Științe ale Educației, document publicat inițial de Edupedu.ro, care avertiza asupra riscurilor generate de măsurile incluse în Legea Bolojan. Potrivit investigației, ministerul ar fi eliminat concluzii esențiale și ar fi transmis presei o variantă trunchiată a raportului.

În acest context, numele lui Marilen Pirtea a apărut ca principal favorit pentru a prelua portofoliul Educației. Deputat PNL aflat la al treilea mandat și rector al Universității de Vest din Timișoara din 2012, Pirtea are însă și el un trecut controversat. În 2016, jurnalista Emilia Șercan a publicat în PressOne un articol în care semnala că mai multe articole științifice semnate de Marilen Pirtea între 2008 și 2015 „prezintă mari suspiciuni de plagiat”.

„Plagiatul nu este singura problemă etică din activitatea de cercetare a lui Marilen Pirtea”, mai scria atunci jurnalista.

Citește și: Guvernul se reunește marți în ședință pentru aprobarea noii ”ordonanțe trenuleț”. Ce măsuri fiscale și sociale prevede document

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Ştefan Baiaram visează la mutarea carierei în vară: “Îmi doresc un trofeu cu Universitatea Craiova şi un transfer în Top 5”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. A murit un mare fost fotbalist al primei divizii. Nu va fi uitat: Odihnească-se în pace!
Playtech.ro
Cel mai important detaliu despre calcularea impozitului la mașină în 2026, explicat de RAR. Cum identifici norma Euro din CIV
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Percheziţii la locuinţa din Ilfov a Rodicăi Stănoiu, la fix o săptămână de la exhumarea cadavrului acesteia (Surse)
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend