La finalul verii, ministrul Energiei a fost întrebat public ce măsuri ia statul pentru a reduce costurile energiei electrice. În mai multe intervenții, Bogdan Ivan a pus accentul pe necesitatea investițiilor în stocare și producție constantă de energie, explicând dezechilibrele actuale din sistem.
„Ținta mea este una foarte clară: capacități de stocare, baterii, investiții în producție de energie electrică în bandă. România a instalat enorm de multe capacități pe solar fără să aibă baterii în spate. Din acest motiv, exportăm la un preț derizoriu de 0,2 euro/MWh și importăm foarte scump seara”, a spus acesta în luna septembrieț
Datele publicate de Ministerul Energiei pentru luna septembrie arată că instituția are în total 85 de salariați plătiți din fonduri publice. Dintre aceștia, aproximativ 29 sunt funcționari publici angajați pe funcția de consilier, reprezentând corpul de experți ai ministerului în diverse domenii tehnice și administrative.
Separat de aceștia, la cabinetul ministrului figurează o echipă distinctă, formată din doi directori de cabinet și 12 consilieri, încadrați ca „personal contractual la cabinet demnitar”, potrivit Fanatik. Dintre cei 12 consilieri, doar patru sunt angajați cu normă întreagă, unul dintre aceștia fiind și singurul din echipă care beneficiază de indemnizația pentru titlul de doctor în științe. Indemnizațiile acestora se situează între 8.100 și 9.400 de lei lunar.
Restul consilierilor au contracte cu normă redusă: un consilier lucrează șase ore pe zi și primește circa 7.000 de lei, doi au jumătate de normă, cu venituri între 4.000 și 4.700 de lei, iar alți trei sunt angajați câte două ore pe zi, cu salarii de puțin peste 2.000 de lei. Unul dintre consilieri figurează cu o normă de doar o oră pe zi, având un salariu de 1.122 lei în luna analizată. Toți cei 12 consilieri beneficiază de sporul de 300 de lei pentru condiții nefavorabile de muncă, cunoscut drept „spor de antenă”, plafonat de actualul guvern la această valoare.
În total, indemnizațiile celor 12 consilieri au depășit 61.000 de lei lunar, fără a include sporurile. Pe lângă aparatul de consiliere al ministrului, la nivelul Ministerului Energiei funcționează și Consiliul Onorific pentru Energie, un organism consultativ separat, format din 26 de experți, dintre care 14 au titlul de doctor în științe, multe nume fiind recunoscute în domeniul energetic.