Andrew Tate a trecut de la ”doar învingătorul contează” la ”important e să participi” după ce a fost bătut de un actor, boxeur amator

Andrew Tate, figură extrem de controversată în spațiul public internațional, a disputat primul său meci oficial de box la vârsta de 39 de ani, într-un eveniment organizat la Dubai.
Mircea Filipescu
25 dec. 2025, 13:05
Andrew Tate a trecut de la ”doar învingătorul contează” la ”important e să participi” după ce a fost bătut de un actor, boxeur amator

Adversarul lui Tate a fost Chase DeMoor, în vârstă de 29 de ani, actor, boxer la nivel amator și fost jucător de fotbal american. Deși Andrew Tate pornea ca favorit înaintea meciului, având în vedere experiența sa vastă în sporturile de contact, lupta a avut o evoluție diferită față de așteptările inițiale ale publicului și specialiștilor.

Primele două runde au fost relativ echilibrate, cu schimburi prudente și un ritm moderat, în care ambii sportivi au încercat să își testeze adversarul. Începând însă cu runda a treia, Chase DeMoor a reușit să preia controlul confruntării, impunând un tempo mai alert și lovituri mai precise. Ritmul superior al americanului a devenit evident până la finalul meciului, iar arbitrii au decis în unanimitate victoria acestuia la puncte.

După înfrângere, Andrew Tate a reacționat public pe rețeaua de socializare X, unde a publicat un mesaj cu tentă filozofică și motivațională.

„Peste 100 de ani, undeva pe noul Pământ, va exista un bărbat care va citi despre mine într-o secțiune de istorie a Skynet-ului. Și asta nu pentru că n-am pierdut niciodată. Ci mai degrabă pentru că am încercat mereu!”, a scris Tate.

Citește și: Cristi Borcea, confundat cu Moșu’ după ce Pelinel a postat mai multe fotografii în care părea scos de la naftalină: „Tataie este împăiat. Îi mai lipsea trăsura cu reni”

El a continuat cu un alt mesaj adresat urmăritorilor săi, în care a vorbit despre curaj și asumare.

„Celor mai mulți le este atât de frică să trăiască, încât sunt deja morți. Dar nu trebuie să te temi de nimic. Încearcă!”, a adăugat acesta.

Meciul de la Dubai a avut loc într-un moment delicat pentru Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, ambii fiind vizați de mai multe dosare penale în Marea Britanie. Acestea includ acuzații grave, precum violență sexuală, agresiune, trafic de persoane și proxenetism.

Autoritățile din comitatul Bedfordshire au emis pe numele celor doi un mandat european de arestare, însă au decis să amâne solicitarea de predare. Motivația este legată de faptul că frații Tate sunt în prezent judecați în România pentru infracțiuni similare, iar autoritățile britanice au ales să aștepte finalizarea proceselor aflate în desfășurare pe teritoriul român înainte de a solicita extrădarea.

Citește și: Elena Udrea, primul Crăciun după ieșirea din închisoare. Fosta ministră petrece sărbătorile de iarnă alături de familie, într-un loc de poveste

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT