O clădire guvernamentală a fost atacată miercuri în Iran, după trei zile de manifestaţii împotriva costului ridicat al vieţii în mai multe oraşe din ţară, iar autorităţile au avertizat asupra riscului de instrumentalizare a acestei mobilizări în scopul „destabilizării” ţării şi au promis „fermitate”, relatează AFP.
„Uşa de la intrare (…) a clădirii guvernatorului provincial a fost avariată în timpul unui atac comis de mai multe persoane”, a declarat şeful puterii judecătoreşti din oraşul Fasa, Hamed Ostovar, fără a preciza circumstanţele şi fără a menţiona demonstraţiile.
Bombe adevărate de Anul Nou. Ucraina a lovit un depozit de petrol din apropierea Moscovei VIDEO
Fasa este un oraş cu 100.000 de locuitori situat la 780 de kilometri sud de capitala Teheran, unde duminică a început o mobilizare lansată de comercianţi împotriva costului ridicat al vieţii, o mişcare ce s-a extins apoi la cel puţin zece universităţi din ţară.
Procurorul general al Republicii Islamice, Mohammad Movahedi-Azad, a declarat miercuri că înţelege organizarea de „manifestaţii paşnice” ale persoanelor care denunţă scumpirea vieţii. Dar „orice încercare” de a le transforma „într-un instrument de nesiguranţă, de distrugere a bunurilor publice sau de punere în aplicare a scenariilor concepute în străinătate va fi inevitabil urmată de un răspuns (…) ferm”, a avertizat acest oficial, citat de televiziunea de stat.
🚨 Protest in Iran: Demonstrators took over the governor’s house in the city of Fasa in Fars province in southern Iran. The Iranian police began shooting at the demonstrators in Fasa. There is evidence of tear gas being fired directly at the demonstrators. pic.twitter.com/nWY4lUrJ7E
— Raylan Givens (@JewishWarrior13) December 31, 2025
Mossad, serviciul de informaţii externe israelian, a făcut un apel în limba persană, pe reţeaua socială X, îndemnându-i pe protestatari să-şi intensifice mobilizarea şi afirmând că este alături de ei „pe teren”.
Iranul, care a fost în război cu Israelul în iunie, îşi acuză de mult timp inamicul că desfăşoară operaţiuni de destabilizare pe teritoriul său şi că pune la cale sabotaje împotriva instalaţiilor sale nucleare.
Aceste manifestaţii spontane împotriva hiperinflaţiei şi a crizei economice au început duminică în cea mai mare piaţă de telefoane mobile din Teheran. Marţi, studenţii au manifestat în universităţile din capitală şi din mai multe oraşe iraniene, potrivit agenţiilor de presă Irna şi Ilna. Vicepreşedintele Universităţii din Teheran, Mohammad Reza Taghidokht, a declarat că patru studenţi au fost arestaţi marţi, apoi eliberaţi în timpul nopţii.
ŞCOLI, BĂNCI ŞI INSTITUŢII PUBLICE AU FOST ÎNCHISE OFICIAL „DIN CAUZA FRIGULUI”
Şcolile, băncile şi instituţiile publice au fost închise miercuri în aproape toată ţara, la decizia autorităţilor, care au invocat frigul şi economia de energie.
La Teheran, universităţile au anunţat, de asemenea, că toată săptămâna viitoare cursurile se vor desfăşura online din cauza frigului, potrivit Irna.
Autorităţile nu au făcut oficial nicio legătură cu protestele.
Capitala înregistrează în prezent temperaturi negative pe timp de noapte, ceea ce nu este excepţional în această perioadă a anului.
„LUPTĂ PENTRU O BUCATĂ DE PÂINE”
Moneda naţională, rialul, a pierdut în ultimul an mai mult de o treime din valoarea sa faţă de dolar, în timp ce hiperinflaţia de două cifre slăbeşte deja de ani de zile puterea de cumpărare a iranienilor. Rata inflaţiei era în decembrie de 52% pe an, potrivit Centrului de Statistică al Iranului, un organism oficial.
Anumite produse de bază devin de fapt inaccesibile pentru o parte a populaţiei, care suferă de patru decenii de pe urma sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului. „Toată lumea de aici se luptă pentru o bucată de pâine”, a rezumat un manifestant intervievat marţi de cotidianul Etemad.
Teama de un nou conflict cu Israelul şi reinstituirea în septembrie a sancţiunilor ONU împotriva Iranului din cauza programul său nuclear sunt factori suplimentari de anxietate pentru populaţie.Un nou guvernator al Băncii Centrale, însărcinat cu frânarea inflaţiei, şi-a preluat funcţia miercuri, după demisia predecesorului său.

Mişcarea de nemulţumire faţă de scumpirea vieţii este, deocamdată, incomparabilă cu mişcarea care a zguduit Iranul la sfârşitul anului 2022, după moartea lui Mahsa Amini, o tânără iraniană. Moartea sa în detenţie, după ce fusese arestată pentru că ar fi încălcat codul vestimentar, a declanşat un val de proteste, în care au murit câteva sute de persoane, printre care zeci de membri ai forţelor de securitate.
Şi în 2019 au izbucnit proteste în Iran după anunţarea unei creşteri semnificative a preţului benzinei. Protestele au afectat atunci aproximativ o sută de oraşe, printre care şi Teheran, şi au provocat zeci de morţi.