Femeia acuzată că şi-a ucis mama, cu ajutorul unei asistente medicale, contestă arestul preventiv

O femeie de 38 de ani și o asistentă medicală au fost reținute de procurori, fiind acuzate pentru omor premeditat. Ancheta arată că fiica victimei, ajutată de asistentă, și-a sedat și axfisiat propria mamă pentru a-i însuși averea și a-și asigura un trai luxos în Dubai.
Viorel Dobran
01 ian. 2026, 20:47
Femeia acuzată că şi-a ucis mama, cu ajutorul unei asistente medicale, contestă arestul preventiv

Curtea de Apel Alba Iulia va decide dacă menţine sau nu decizia privind arestarea preventivă a femeii suspectate că, ajutată de o asistentă medicală, şi-a ucis mama pentru a intra în posesia moştenirii lăsate de aceasta, presupusa criminală vânzând bunurile mamei ucise şi mutându-se în Dubai.

Detalii halucinante în cazul crimei de la Sibiu. Cum a plănuit fiica să-și ucidă mama pentru a pune mâna pe avere


Magistraţii din Alba sunt cei care vor decide dacă menţin sau nu măsura arestării prevenite luată de Tribunalul Sibiu cu privire la femeia suspectată că şi-a ucis mama, pentru a moşteni bunurilor acesteia.

Dosarul în care femeia a contestat arestarea preventivă a ajuns, în ultima zi a anului trecut, pe rolul Curţii de apel Alba Iulia. Instanţa din judeţul Alba a stabilit ca termen pentru judecarea contestaţiei data de 8 ianuarie.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au anunţat că două femei au fost reţinute pentru omor calificat şi vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Crimă comisă cu sânge rece în Sibiu: Femeia de 38 de ani și-a ucis mama pentru avere, cu ajutorul unei asistente, pentru a-și începe o viață luxoasă în Dubai

”În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanţe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanţele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aştepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanţă cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a-i provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, au informat procurorii din Sibiu.

Potrivit aceleiaşi surse, după moartea mamei sale, fiica acesteia a intrat în posesia bunurilor moştenite, pe care le-a vândut, iar ulterior s-a mutat în Dubai.

Procurorii au mai menţionat că ”s-au reţinut circumstanţe care califică infracţiunea de omor, premeditarea şi săvârşirea faptei din interes material”, având în vedere că presupusa crimă a fost făcută pentru ca „inculpata să intre în posesia moştenirii lăsate de victimă”

Fapta a avut loc în noaptea dintre 7 și 8 iunie 2024. Inițial, fiica victimei i-a introdus mamei sale în ceai o cantitate de sedative, iar apoi a condus-o în dormitor. După ce s-a asigurat că doarme, a chemat-o pe asistentă care aștepta în mașină, pe o stradă adiacentă, pentru a nu fi văzută. Împreună au intrat în dormitorul victimei, și prin acțiunea lor conjugată, i-au injectat o cantitate substanțială din acele substanțe cu efect sedativ, după care au asfixiat-o, până când aceasta a decedat, descriu procurorii.

Mama avea o avere de peste un milion de euro

Averea de peste un milion de euro a fost motivul crimei de la Sibiu. Fiica victimei este acuzată că și-a ucis mama, cu ajutorul unei prietene asistentă medicală, pe care a manipulat-o să o ajute, fără să îi promită nicio sumă de bani. Asistenta a recunoscut „în totalitate”, fapta, spun procurorii sibieni, în timp ce fiica, doar parțial. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu s-a autosesizat și a deschis o anchetă pentru a verifica modul în care asistenta medicală a procurat substanțele sedative folosite pentru uciderea victimei.

Ambele inculpate au recunoscut faptele, asistenta a recunoscut în totalitate, iar fiica victimei a recunoscut parțial, până în acest moment, mai spune procurorul de caz. Cele două sunt arestate preventiv pentru 30 de zile și sunt cercetate pentru omor calificat.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Mitică Dragomir anunţă surprize mari în lupta pentru play-off: “FCSB e cu spatele la zid!”. Care e soluţia pentru ieşirea din criză a campionilor
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de la bloc. Când trebuie să achiți lucrarea în imobil, chiar dacă nu s-a decis în Adunarea Generală
Playtech.ro
Temperaturi neobișnuite în România după ninsori și frig. Cum va fi vremea până la 1 martie
Adevarul
Iubire mare între două handbaliste de la CSM București. Una dintre ele acceptase inelul de logodnă de la un bărbat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit fiica primarului! Tânăra s-a stins FULGERĂTOR după o... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce s-a ales de cunoscutul milionar român care și-a amenițat angajatul că ”îl bate și îl duce în pădure”. A avut probleme cu legea: ”E un om normal acum”
MediaFlux
Sprijin pentru plata facturilor la gaze. Anunțul ministrului Bogdan Ivan
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat