Avertisment horror de la Yuval Harari, după intrarea în 2026: ”Chiar și cuvintele pe care ni le spunem în gând vor fi create de AI”

Istoricul și publicistul israelian Yuval Harari, cunoscut în toată lumea pentru bestsellerul ”Sapiens: Scurtă istorie a omenirii”, a lansat, imediat după intrarea în 2026, un avertisment înfricoșător legat de inteligența artificială.
Mircea Filipescu
02 ian. 2026, 10:05
Avertisment horror de la Yuval Harari, după intrarea în 2026: ”Chiar și cuvintele pe care ni le spunem în gând vor fi create de AI”

Nu mai este de mult un secret că inteligența artificială (AI) câștigă tot mai mult teren în viața noastră. Care sunt riscurile acestei asceniuni fulminante a tehnologiei? Unul dintre acestea este subliniat, într-o postare făcută după intrarea în 2026, de Istoricul și publicistul israelian Yuval Harari, cunoscut în toată lumea pentru bestsellerul ”Sapiens: Scurtă istorie a omenirii”.

Harari vorbește despre pericolul din ”minunata lume nouă”, cu referire la faptul că inteligența artificială riscă să captureze inclusiv un element esențial al umanității – comunicarea prin cuvinte.

Istoricul a scris, pe Facebook, că odată cu intrarea în 2026 pătrundem într-o ”minunată lume nouă”, aluzie la un celebru roman distopic scris de Aldous Huxley.

Potrivit lui Harari, civilizația a fost construită din cuvinte, iar acestea riscă să fie preluate de AI.

Citește și Orașele din Europa care oferă stimulente pentru mutare. Programele, din ce în ce mai căutate

Avertismentul istoricului este însoțit de un scurt clip cu Harari într-o drumeție în natură. Pe fundalul unei ape curgătoare, mesajul scriitorului începe cu o referință la distopia lui Aldous Huxley, ”Brave New World”, tradusă în limba română cu titlul ”Minunata lume nouă”. În acest roman este descrisă o societate aparent perfectă, dar profund dezumanizată.

Ce se întâmplă în ”minunata lume nouă” a lui Huxley?

  • oamenii sunt creați în laborator, nu se mai nasc natural
  • societatea este organizată pe caste, stabilite dinainte
  • fericirea este menținută artificial prin drogul soma
  • nu există familie, iubire profundă, suferință sau libertate reală
  • gândirea critică și individualitatea sunt descurajate;

Același roman prezintă un viitor cu accente horror, în care controlul nu se face prin frică, ci prin tot soiuri de plăceri, prin confortul unei existențe predictibile și distracție, iar oamenii ajung să-și piardă libertatea fără să-și dea seama.

Harari avertizează că pericolul din ”lumea nouă” este AI.

”Adio, lume veche, bun venit, minunată lume nouă. Pentru a modela un viitor mai bun, lasă deoparte anxietatea și adună-ți curajul. Civilizația umană, de la religie la politică, a fost construită din cuvinte. Din moment ce cuvintele ne-au făcut stăpânii lumii, oamenii au fost tentați să se identifice cu ele. Totuși, tot ceea ce este alcătuit din cuvinte va fi treptat preluat de inteligența artificială. Chiar și cuvintele pe care ni le spunem în gând vor fi create de AI”, a scris istoricul.

Ce am avea de făcut în acest context? Să fim curajoși să facem un ”salt spiritual”, consideră Harari, care face referire la kōan, un concept din budismul zen. Un kōan este o întrebare, povestire sau afirmație paradoxală care nu poate fi rezolvată prin raționament logic obișnuit. Scopul nu este ca cel care își pune o astfel de întrebare să primească sau să ajungă el însuși la un răspuns intelectual, ci să își forțeze mintea să depășească gândirea conceptuală și să ducă la o înțelegere directă, intuitivă, notează antena3.

”Kōan-ul umanității pentru 2026 este: Când cuvintele mele aparțin altcuiva, cine sunt eu? Pentru a rămâne liberi, a sosit momentul ca oamenii să se identifice mai puțin cu cuvintele și să facă un salt spiritual pe care l-au evitat timp de milenii. În urmă cu peste 2.000 de ani, Tao Te Ching spunea: ‘Adevărul care poate fi exprimat în cuvinte nu este adevărul suprem’. Acum este momentul să găsim adevărul care se află dincolo de cuvinte”, consideră Harari.

Istoricul și publicistul Yuval Harari este prezent în librăriile din România prin patru titluri, traduse la Polirom: ”Sapiens. O istorie grafica Vol. 1: Nașterea omenirii”, ”21 de lecții pentru secolul XXI”, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” și ”Homo deus. Scurtă istorie a viitorului”.

Citește și AVERTISMENT îngrijorător de la Papa Leon, în mesajul de Anul Nou. ”Cuprind lumea” planuri de cucerire, ”strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite”

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?