Cât câștigă un jandarm în 2026: Sporurile și orele suplimentare îi pot crește salariul de bază cu până la 20%

Salariile jandarmilor români au înregistrat creșteri constante în ultimii ani, iar în 2026 veniturile personalului militar pot ajunge la sume substanțiale. Chiar și angajații aflați la început de carieră pot depăși 6.000 de lei net, iar cei cu experiență sau în funcții de conducere pot câștiga peste 8.000 de lei pe lună, mai ales dacă sunt incluse sporurile, orele suplimentare și compensațiile pentru misiuni speciale.
Alexandra Dumitrescu
02 ian. 2026, 20:58
Cât câștigă un jandarm în 2026: Sporurile și orele suplimentare îi pot crește salariul de bază cu până la 20%

În 2025, un jandarm angajat din sursă externă, adică fără studii militare, a încasat un salariu net de 6.632 de lei (aproximativ 1.335 de euro), iar venitul brut a ajuns la 8.639 de lei. Această sumă include atât salariul de bază, cât și plățile pentru orele suplimentare.

O parte semnificativă a venitului provine din munca peste program. Tânărul jandarm a acumulat 61 de ore suplimentare, în special în weekenduri și sărbători legale, primind aproximativ 1.160 de lei în plus. Exemplul arată cât de mult pot influența câștigul lunar orele suplimentare, chiar și pentru cei aflați la început de carieră.

Citește și: Pericolul care afectează bărbaţii tineri în zilele cu aer polar: „Orice întârziere poate fi fatală, iar terapia după ureche este letală”

Salariile din Jandarmeria Română variază în funcție de grad, vechime și tipul misiunilor desfășurate. Pe lângă salariul de bază, veniturile includ sporuri pentru condiții speciale, indemnizații legale și plata orelor suplimentare, iar zona de activitate și responsabilitățile asumate pot influența semnificativ suma finală.

Astfel, un jandarm debutant sau cu vechime redusă poate depăși 6.000 de lei net pe lună, în timp ce cei cu experiență, grade superioare sau implicați în misiuni speciale pot câștiga între 7.500 și 8.000 de lei lunar, iar ofițerii sau funcțiile de conducere pot ajunge și mai sus.

Citește și: Fanii nu l-au uitat pe SuperDan! Mesaje din Anglia şi Italia după imaginile cu Dan Petrescu după chimioterapie

Cum ajungi jandarm

Candidații trebuie să completeze cererea-tip de înscriere și consimțământul pentru solicitarea cazierului judiciar, dacă este cazul.

Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care:

– cetățenia română și domiciliul în România;

– aptitudine medicală, fizică și psihologică;

– diplomă de bacalaureat;

– vârsta de minimum 18 ani și maximum 27 de ani;

– fără antecedente penale și fără exmatriculare din instituții de învățământ;

– media la purtare de minimum 9,00 în liceu;

– absența tatuajelor vizibile pe față, gât sau cap.

În plus, candidații trebuie să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Profesorul de matematică acuzat că a abuzat elevi la o școală din Bihor a dat în judecată instituția pentru sancțiunile pe care le-a primit: „Am făcut tot ce era posibil legal”
Capital.ro
Se schimbă oficial examenul pentru permis auto. Unii șoferi scapă de proba teoretică la categoriile A și B
Playtech.ro
Ce înseamnă „averse” în prognoza meteo și cu ce diferă de ploaia obișnuită. Vreme instabilă până la finalul lunii mai
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Maia Sandu se implică în scandalul de la Eurovision. Mesaj pentru Alexandra Căpitănescu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi