Sfântul Ioan Botezătorul 2026. Tradiţii şi superstiţii. Ziua în care nu este bine să fii trist şi să bei vin roşu

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul marchează sfârşitul perioadei sărbătorilor de iarnă, începute la Sfântul Nicolae. În tradiția populară, ziua de 7 ianuarie ocupă un loc aparte, fiind asociată cu numeroase tradiţii şi superstiţii menite să aducă protecție și sănătate în anul care urmează.
Oana Anghel
06 ian. 2026, 12:44
Sfântul Ioan Botezătorul 2026. Tradiţii şi superstiţii. Ziua în care nu este bine să fii trist şi să bei vin roşu

Sfântul Ioan Botezătorul 2026. Cunoscută și sub numele de Sântion, Înaintemergătorul Domnului sau Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, sărbătoarea este una dintre cele mai mari sărbători din calendar.

Sfântul Ioan Botezătorul 2026. Obiceiul „Iordănitului”

Unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri legate de această zi este Iordănitul femeilor, un ritual vechi, păstrat astăzi mai ales sub forma unei petreceri. În trecut, obiceiul presupunea un ceremonial strict, prin care femeile mai în vârstă le inițiau pe cele tinere, ducându-le la râu pentru stropire, după care urma o masă comună.

De asemenea, în multe zone se practică „Iordăneala”, un obicei în care tinerii stropesc oamenii cu agheasmă luată în ajun de la Bobotează, rostind urări de bine. Cei „iordăniți” trebuie să-i răsplătească, iar seara se încheie, de obicei, cu petreceri, potrivit traditii-superstitii.ro

Sfântul Ion, ocrotitorul pruncilor

În tradiția populară, Sfântul Ioan este considerat protectorul pruncilor, de aceea lui trebuie să i te rogi pentru sănătatea copiilor. Totodată, oamenii cred că stropirea cu agheasmă în dimineața acestei zile ferește de boli pe tot parcursul anului.

Citeste si Sfântul Ion 2026: Idei de SMS-uri, urări și felicitări pentru cei dragi

Există și superstiții legate de gospodărie: sărbătoarea este ținută pentru a feri casele de foc și animalele de fiare sălbatice. În plan simbolic, se spune că după Sfântul Ion „se botează gerul”, semn că iarna începe să-și piardă din asprime.

De ce este important să fii vesel în ziua de Sfântul Ion

Sfântul Ion este perceput ca o zi a bucuriei, iar tradiția spune că cei care nu se veselesc acum vor fi triști tot anul.

Dincolo de tradițiile populare, sărbătoarea are o puternică încărcătură religioasă. Evangheliile amintesc martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, decapitat la porunca lui Irod, la cererea Irodiadei, după un ospăț. Ioan fusese întemnițat pentru că îl mustrase pe Irod pentru viața sa nelegiuită.

Citeste si Horoscop 7 ianuarie 2026. Top zodii fericite după Bobotează, primesc multe cadouri de Sfântul Ion

Potrivit datelor oficiale ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aproape 2 milioane de români poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul sau derivate ale acestui nume.

Cele mai frecvente prenume legate de această sărbătoare sunt: Ioan, Ion, Ionuț, dar și variante precum Ionel, Nelu, Ionică. În ceea ce priveşte prenumele de femei, cele mai întâlnite forme sunt: Ioana, Ionela, Nela și Oana.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
FCSB, amical de gală în pauza competițională! “E deja stabilit”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România