Prognoza meteo 7 ianuarie 2026. La noapte, în ţară, cerul va fi mai mult noros. În Banat, Crișana și Maramureș vor fi la început precipitații mixte și local polei, apoi mai ales ninsori și se va depune un strat neuniform de zăpadă de 3…8 cm. În sudul, centrul și estul țării local va ploua slab, iar trecător în nordul și vestul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei va fi lapoviță și ninsoare.
La munte, în special la altitudini mari, vor fi precipitații mixte. Pe alocuri se va forma polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea și pe crestele Carpaților Meridionali. Temperaturile minime se vor situa între -4 și 6 grade, mai ridicate în Dobrogea, spre 8…10 grade. Va fi ceață, cu deosebire în sud și sud-est.
În București, cerul va fi mai mult noros și trecător va fi ceață, burniță sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 0…2 grade.
În ţară, valorile termice vor fi în scădere în majoritatea zonelor, mai puțin în sud și sud-est unde se vor menține peste mediile specifice perioadei. În Banat, Crișana, Maramureș, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ninge, cantitățile de apă vor fi în general de 15…30 l/mp și se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte (20…30 cm).
În Transilvania, în restul zonelor montane, dar și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitații mixte ziua și mai ales ninsori noaptea. În celelalte regiuni vor fi ploi, în Dobrogea vor fi posibile descărcări electrice, iar în partea a doua a intervalului, în Oltenia și în vestul și nordul Munteniei, vor fi și lapovițe și ninsori.
Local vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafale de 70…85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută, iar noaptea și în sud, centru și est, cu viteze mai mari în Oltenia și pe litoral (în general 50…60 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în nord-vest și 8 grade în extremitatea de sud-est, iar cele minime se vor situa între -8 și 7 grade. Pe areale restrânse, cu precădere la începutul intervalului, va fi ceață.
În București, cerul va fi noros și temporar vor fi ploi slabe, iar spre sfârșitul intervalului posibil lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat ziua, cu intensificări noaptea (35…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 0…1 grad. La începutul zilei vor fi condiții de ceață.
În ţară, valorile termice vor fi în scădere în toate regiunile. În vest, nord și centru vremea va deveni rece, geroasă noaptea, iar în rest va fi apropiată de normal, chiar ușor mai caldă ziua în extremitatea de sud-est. Cerul va avea înnorări și va ninge la munte, local în vest, nord și centru, iar în sud-est si est se vor semnala precipitații mixte. Pe alocuri va fi polei.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, dar cu viteze mai mari în sud-vest și sud-est (în general 50…60 km/h) precum și la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70…80 km/h viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea.
Temperaturile maxime se vor încadra între -7…-5 grade în Banat și Crișana și 8…10 grade în Dobrogea, iar cele minime vor fi de la în jurul a -15 grade în regiunile vestice până la -2 grade pe litoral. Izolat se va forma ceață.
În București, valorile de temperatură vor fi mai scăzute decât în ziua anterioară și apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări, iar în prima parte a intervalului vor fi precipitații slabe mixte. Vântul va avea intensificări mai ales ziua (35…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -5 grade.
În ţară, valorile termice diurne vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în nordul, centrul și vestul țării și apropiate de cele normale în rest, iar cele nocturne vor marca o creștere față de intervalul anterior în cea mai mare parte a teritoriului.
În prima parte a zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord și centru, dar numai izolat, în zona Carpaților Orientali, va mai fulgui. Începând de după-amiaza, înnorările se vor extinde și vor fi precipitații mixte în vestul și sud-vestul țării, unde local se va depune polei și mai ales ninsori slabe, izolat în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -6 și 4 grade, iar cele minime între -8 grade în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei și 2 grade pe litoral.
În București, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad.
În ţară, valorile termice diurne vor marca o creștere față de ziua precedentă în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a țării și, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, vor fi precipitații mixte în sud și sud-est și mai ales ninsori, local în centru și nord-est.
Izolat vor fi condiții de producere a poleiului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului în sud-estul țării și în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 10 grade, cu cele mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în marea lor majoritate, între -7 și 3 grade.
În București, valorile termice vor marca o creștere ușoară față de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros și, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, vor fi precipitații, la început sub formă de ploaie, apoi și lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.
În ţară, vremea va deveni deosebit de rece. Vor fi precipitații pe arii extinse în prima zi și local în ultimele două.
În București, vremea va deveni deosebit de rece. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului.