Divorțați? S-o credeți voi! ȚARA unde cei care vor să despartă sunt obligați să se împace

Cei care vor să se despartă ar putea fi obligați de stat să se împace! Scenariul împăcărilor ”dictate” de lege este posibil într-o mare țară a lumii, unde autoritățile vor să interzică divorțurile care sar peste etapa de mediere.
Irina Dumitrescu
07 ian. 2026, 11:38
Divorțați? S-o credeți voi! ȚARA unde cei care vor să despartă sunt obligați să se împace

Piedică imensă pusă de stat în calea celor care vor să despartă. Se întâmplă în Rusia, unde autoritățile vor să stabilească, prin lege, obligativitatea medierii înainte de divorț!

Rușii stau foarte prost la capitolul stabilității cuplurilor cu relații legalizate. În 2024, Rusia a fost a treia țară din lume la rata divorțurilor, cu opt despărțiri la 10 căsătorii. Conform datelor statistice, numărul divorțurilor scăzuse atunci cu 6 procente față de 2023, însă asta și pe fondul unui regres de 7 la sută al numărului căsătoriilor.

În acest context, autoritățile vor să impună o măsură al cărei scop este scăderea numărului celor care reușesc să se despartă. Cum anume? Prin impunerea obligativității de participare la ședințe de mediere ce pot duce la împăcare.

Citește și Asemănările dintre Mamdani, noul primar al New Yorkului și Nicolae Ceaușescu. Afirmațiile făcute de un român stabilit în SUA

Măsura face parte dintr-un plan de politici familiale aprobat de guvernul de la Moscova, anunță agenția RIA Novosti, citată de libertatea.

Autoritățile urmăresc astfel sprijinirea familiilor, în special a celor cu copii, pentru găsirea de soluții amiabile care să-i facă pe cei ce vor să se despartă să se răzgândească.

Pe toată durata medierii, procesul de divorț ar urma să fie suspendat.

Planul autoritățior presupune și crearea unui registru al mediatorilor și o autoritate federală care să se ocupe de această problemă.

În plus, rușii vor fi informați despre posibilitatea utilizării medierii în faza de executare forțată a hotărârilor judecătorești cu privire la litigiile familiale ce implică și copii, mai notează sursa citată.

În perioada 2020-2023, număril divorțurilor înregistrate în Rusia a crescut de la 564.704 la 683.796.

Citește și Gestul banal pe care îl fac mulți dintre cei care locuiesc la curte devine ilegal. Noua lege intră în vigoare din 16 ianuarie

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
Scene halucinante la un meci de juniori! Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Totul s-a petrecut din cauza unei pase greșite
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Toamna își intră în drepturi. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni și unde sunt așteptate mai multe ploi
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un avion a rămas blocat pe DN1, la Baloteşti. Cum a rămas aeronava înțepenită sub un pod
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte