Cozi kilometrice pe Autostrada Vestului! Mulți români din diaspora se întorc în Occident după sărbători

Întoarcere în Occident a celor din diaspora, după sărbătorile de iarnă, a provocat cozi de kilometri pe Autostrada Vestului! Cel mai greu s-a circulat în județul Hunedoara, în zona Holdea, unde șoferii au așteptat zeci de minute pentru a înainta, puțin câte puțin, spre graniță.
Mircea Filipescu
08 ian. 2026, 10:38
Cozi kilometrice pe Autostrada Vestului! Mulți români din diaspora se întorc în Occident după sărbători

De sărbători, mulți români din diaspora au petrecut în țara de origine, alături de rude și prieteni. După sărbători, o parte a lor a plecat cu mașina înapoi spre Occident, astfel că traficul pe rutele spre graniță s-a aglomerat și a pus la încercare răbdarea celor aflați la volan. Pe Autostrada Vestului au fost cozi kilometrice și blocaje, ceea mai afectată porțiune fiind în județul Hunedoara, la Holdea.

La revenirea în Occident a celor din diaspora, teoretic, ruta cea mai accesibilă este autostrada A1 București – Nădlac, cu o lungime totală proiectată de 580 de kilometri. Practic, mai e de așteptat – nu prea mult, e drept – până când nu vor mai fi cozi uriașe în trafic.

Doar două segmente din drumul rapid A1, care leagă Capitala de frontiera cu Ungaria, au rămas nefinalizate: circa 80 de kilometri din Autostrada Sibiu – Pitești, între Boița (Sibiu) și Curtea de Argeș, și nouă kilometri în vestul României, între localitățile Holdea (județul Hunedoara) și Margina (județul Timiș).

Cel mai aglomerat punct al autostrăzii a rămas sectorul din zona Holdea, unde șoferii care merg spre vestul țării ies de pe autostradă, printr-un nod rutier, continuându-și drumul pe DN 68A Deva – Lugoj, pentru încă 15 kilometri, până la Margina. Acolo, se reintră pe Autostrada A1, care se îndreaptă spre Lugoj, Timișoara, Arad și Nădlac.

Citește și Ce se întâmplă cu zilele de concediu de odihnă pe care nu le-ai luat în 2025. În ce condiții se plătesc

În primele zile din 2026, în special în weekend, cozile de mașini s-au întins pe mai mulți kilometri la ieșirea de la Holdea, unde traficul rutier se mută pe o singură bandă la ieșirea de pe autostradă și, în continuare, pe drumul național.

”Am venit din Italia, pentru a-mi revedea familia și a sta câteva zile acasă. Am făcut cumpărături din România, așa că ne-am umplut mașina de lucruri, dar acum ne întoarcem la muncă și vom reveni acasă, probabil, la vară”, a spus un român, venit în țară să-și vadă rudele cu ocazia sărbătorilor.

Alții au mărturisit că în afara zonei Holdea, nu au mai întâmpinat probleme pe rutele spre țările din Vest.

”Am ajuns la ora 20:00, în Germania. Tot drumul a fost superb”, a spus o româncă, referindu-se la ninsorile abundente din ultimele zile, care au transformat peisajul într-unul alb, de poveste.

Dacă în anii trecuți „exodul” românilor spre Occident, după sărbători, crea blocaje la vama Nădlac, în prezent acestea mai apar doar la Holdea, pe Autostrada A1. Problemele ar putea fi rezolvate în 2026, odată cu realizarea segmentului de autostradă Holdea – Margina, singurul care lipsește din Autostrada Vestului, Deva – Lugoj, notează adevarul.

Până în septembrie 2026, constructorii celor 9,5 kilometri ai ”autostrăzii cu tuneluri” din vestul României au termen de finalizare a segmentului dintre localitățile Holdea și Margina, plus o porțiune de patru kilometri (Secțiunea D, în zona Margina).

Lucrările pe tronsonul împărțit între județele Hunedoara și Timiș au demarat la începutul lui 2024, iar la secțiunea dificilă, de 4,5 kilometri, în toamna aceluiași an. Această secțiune cuprinde două tuneluri, ale căror patru galerii însumează 4,6 kilometri, și trei pasaje, unul dintre acestea depășind un kilometru.

La finalul anului 2025, progresul pe șantierul Margina – Holdea, singurul segment nefinalizat din Autostrada A1 Lugoj – Deva, a ajuns la 50 la sută, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

(sursa foto: adevarul)

Citește și Avalanșă de miștouri pe net, după ce Nicușor Dan a fost blocat de ninsoare la Paris. Șeful statului ”joacă” în ”Urzeala tronurilor” și se dezmorțește cu Macron la un grătar pe pista aeroportului

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
“Gnahore și Boateng la Rapid!” Daniel Pancu, sfătuit să-i transfere pe fundașii lui Dinamo, liberi de contract
Capital.ro
Vești bune pentru calcularea pensiei. Anii care se cumulează. Pensionarii vor primi o sumă mai mare în aceste cazuri
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi