Cifrele oficiale sunt valabile doar până în septembrie 2025, ceea ce înseamnă că datoria publică a continuat să crească până la finalul anului. Din totalul de 1.095 miliarde de lei, aproximativ 504 miliarde sunt datorii în moneda națională, reprezentând titluri de stat pentru populație sau împrumuturi contractate de la băncile din România.
România are, de asemenea, împrumuturi în euro în valoare de 478 de miliarde de lei și datorii în dolari de aproximativ 110 miliarde de lei. Restul sumelor sunt contractate în alte valute. Din total, circa 25 de miliarde de lei reprezintă datorii ale administrației publice locale, restul aparținând administrației centrale.
Potrivit Ministerului de Finanțe, datoria publică externă a României a ajuns la 557 de miliarde de lei, în timp ce datoria internă, contractată prin bănci locale sau prin programele Fidelis și Tezaur, se ridică la 539 de miliarde de lei. Practic, statul se împrumută aproape în mod egal din interiorul țării și de pe piețele externe.
Nivelul datoriei guvernamentale se apropie astfel de 60% din PIB, unul dintre criteriile de stabilitate asumate de România prin aderarea la Uniunea Europeană.
Deși pragul de 60% din PIB este unul de referință la nivel european, puține state îl respectă în prezent. Grecia are o datorie publică de aproximativ 150% din PIB, Italia se află la 138%, iar Franța la 116%.
Prin comparație, România rămâne sub media multor economii dezvoltate, însă economiștii avertizau încă dinainte de pandemia din 2020 că o economie de dimensiunea României poate susține în mod sănătos o datorie publică de cel mult 45 – 50% din PIB.
Paradigmele economice s-au schimbat după pandemie, iar îndatorarea masivă a statelor nu mai este privită automat ca un pericol imediat. Totuși, manualele de economie rămân clare într-un punct esențial: datoria este benefică doar atunci când creează venituri viitoare, adică atunci când este folosită pentru investiții.
În momentul în care împrumuturile acoperă cheltuieli fixe (salarii, pensii, bunuri și servicii), deficitul bugetar și datoria publică devin o povară structurală. În astfel de situații, ajustarea vine aproape inevitabil prin creșteri de taxe și impozite, cu impact direct asupra populației.