O influenceriță de 29 de ani, găsită moartă în casă, la 2 zile după ce familia a dat-o dispărută

Doli, o influenceriță în vârstă de 29 de ani din Ungaria, a fost găsită moartă în propria casă, la două zile după ce familia a dat-o dispărută. Polițiștii au aflat ulterior că fost înjunghiată de zece ori și lăsată în agonie până la moarte.
Anca Toma
12 ian. 2026, 08:45
O influenceriță de 29 de ani, găsită moartă în casă, la 2 zile după ce familia a dat-o dispărută
O influenceriță de 29 de ani, găsită moartă în casă

Influenceriță moartă în casă. Doli era pasionată de fitness și devenise extrem de cunoscută în mediul online. În urmă cu câteva zile însă, era de negăsit. Familia a început să se panicheze când tânăra nu mai răspundea la telefon și a alertat poliția.

Doli a fost găsită moartă în locuința ei, fiind înjunghiată de zece ori. Suspectul principal este un bărbat de 33 de ani, cu care aceasta s-ar fi întâlnit și ar fi întreținut relații intime chiar în seara tragediei. În fața anchetatorilor, bărbatul nu a negat crima, ci a recunoscut că a ucis-o pe influenceriță pentru a-i jefui apartamentul. Le-ar fi spus acestora că avea nevoie de bani pentru a cumpăra arme cu care să ucidă politicieni.

Bărbatul ar fi luat din casa influenceriței telefonul ei mobil, o pereche de căști și o jachetă neagră, pe care intenționa să le vândă.

Citește și: Sfârșit horror pentru o influenceriță de 31 de ani. Ucisă, înghesuită într-o valiză și îngropată în pădure! CINE este criminalul

O influenceriță de 25 de ani a murit într-un accident de motocicletă

Karen Sofia, o influenceriță cunoscută pentru conținutul legat de motociclete, a murit într-un accident rutier. Cunoscută de comunitatea sa sub numele de ”Bikegirl”, tânăra s-a izbit de un vehicul și apoi a fost lovită de un camion.

Cu doar câteva ore înainte ca Sofia să fie implicată în accidentul rutier, tânăra a scris un mesaj în mediul online, care parcă prevestea nenorocirea. „Sper să nu fac accident, conduc fără ochelari”, a scris tânăra influenceriță în mediul online, înainte de tragedie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT