Vremea o ia razna la vară. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din ultimii 25 de ani. Potrivit primelor date, în lunile iunie, iulie și august va ploua așa cum nu a mai plouat niciodată din 2001 și până în ziua de astăzi.
Potrivit datelor făcute publice de meteorologii EaseWeather, în luna iunie 2026 vom avea parte de 14 zile ploioase, la fel și în iulie, iar în august vor fi doar 11, scrie gandul.ro.
Astfel, în total, vom avea parte de 39 de zile cu ploaie. O astfel de situație nu s-a mai întâlnit în România de peste două decenii.
Potrivit meteorologilor EaseWeather, vara va începe cu ploi și temperaturi de 26-27 de grade. Din păcate, în luna iunie vom avea parte de foarte puține zile senine.
Nici în iulie nu vom avea parte de prea multe zile cu soare, în cea mai mare parte a timpului cerul va fi acoperit de nori. Temperaturile maxime vor atinge, însă, 36 de grade celsius.
În ultima lună de vară vom avea parte de ceva mai multe zile cu soare, însă nu vom scăpa de ploui. Temperaturile vor urca în termometre până la 35 de grade Celsius.
Până la vară, însă, România se confruntă cu un val de ger și ninsori. Potrivit meteorologilor ANM, temperaturile resimțite luni dimineață erau de minus 10 grade, iar la noapte se anunță și mai ger. În noaptea de luni spre marți se așteaptă cele mai scăzute temperaturi, cu minime de până la -20°C în zonele montane și -14…-15°C în București și localitățile preorășenești, în timp ce viscolul și ninsoarea vor intensifica senzația de frig.
Cea mai scăzută temperatură înregistrată recent a fost la Vârful Omu, minus 22 grade Celsius, iar în toate masivele montane temperaturile s-au situat sub minus 15 grade Celsius.
”Luni (12 ianuarie), vremea va fi deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi maxime în general între -8 și 0 grade și ger persistent pe arii restrânse în Banat, Crișana și Transilvania, unde vor fi valori termice în jurul a -10 grade. Noaptea de luni spre marți (12/13 ianuarie) va fi geroasă în aproape toată țara, cu valori termice cuprinse în general între -19 și -7 grade.
Marți (13 ianuarie) vremea se va menține deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă în centrul și nordestul teritoriului, astfel temperaturile maxime se vor situa în general între -8 și 2 grade. Marți noaptea va mai fi ger în nord și nord-est și pe arii restrânse în centru, sud și est, temperaturile minime la nivelul întregii țări urmând a se încadra între -13 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 2…3 grade în sudul Banatului.
Pe parcursul zilei de luni va ninge local în nord și centru, iar în Maramureș și nordul Carpaților Orientali se va depune un strat nou de zăpadă de 3…5 cm. Marți aria ninsorilor va cuprinde mai ales regiunile intracarpatice, unde se va depune strat de zăpadă, în general de 2…8 cm, iar în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, local de 10…15 cm (echivalent în apă de 10…15 l/mp). Începând cu seara zilei de marți în vestul și sud-vestul țării vor fi precipitații mixte și depuneri de polei.
Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, îndeosebi în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, cu viteze de 70…80 km/h, viscolind zăpada și determinând scăderea vizibilității. Intensificări ale vântului vor fi luni, pe arii restrânse și în zonele joase din sud-vest, centru și nord-est (cu viteze de 40…50 km/h).
Miercuri și joi local vor fi precipitații mixte și depuneri de polei îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului”, a anunțat ANM.