Mario Iorgulescu se află în Italia, într-o clinică unde ar fi sub supraveghere psihiatrică, acesta fiind și motivul pentru care nu s-a predat după decizia instanței și, conform noii legi intrate în vigoare în 2025, este considerat evadat.
Mario Iorgulescu a revenit în spațiul public, însă nu ca să își asume consecințele faptelor sale, ci în rolul de victimă. Fiul președintelui LPF susține atinge punctul maxim de victimizare, susținând că ar fi fost la un pas de sinucidere și că a dus-o „foarte greu”.
„Am încercat să mă sinucid. Am și un video în care am încercat să mă sinucid, le-am dat un mesaj de adio pe părinților. Și am luat un pumn de psihoactive, ca să mă sinucid. Nu mi-a ieșit. Am ajuns la doctor, la spital. A venit salvarea să mă ia.
Mi-au băgat un tub pe gât, carbon și nu știu ce. Eram distrus. Am căzut, am dat cu capul de WC-ul. Am căzut prin casă înainte să vină salvarea. A fost nasol. Puteam să mor și dacă dădeam cu capul de WC.
Era în somn. Pază nu e. Sunt doctori, te sedează majoritatea timpului. Îți dau pastile, ca să stai liniștit, să nu faci nicio criză, să nu provoci niciun incident nefericit pentru nimeni. Dar tot se întâmplă. Au mai multe cazuri. Ăsta a fost un exemplu de-al meu, dar eu am asistat la niște cazuri în clinică groaznice.
Era o fată în scaun cu rotile care a terminat psihologia, o față foarte deșteaptă, dar nu putea să se descurce singură. Stătea în clinică pentru că avea nevoie de ajutor medicamentos și cineva să aibă grijă de ea. Și cea mai bună prietena a ei, tot așa, a încercat să o sugrume în somn. Și eu m-am dus să le despart„, a declarat Mario Iorgulescu într-u interviu pentru Dan Capatos.
Fiul lui Gino Iorgulescu merge și mai departe cu „jurnalul său de suferință”, în care încearcă să impresioneze opinia publică, fără a-și asuma vreo secundă răspunderea pentru crima comisă.
„Acum, ușor, doar anul ăsta, din toți șase ani de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, doar anul ăsta au fost mici, foarte mici, ameliorări, dar foarte mici. Pentru că mi-a luat mama niște căști pe care le folosesc, cu ultrasunete și le folosesc de trei ori pe săptămână.
Eu iau niște antidepresive, nu mai iau antipsihotice din alea puternice. S-a schimbat tratamentul, nu mai au de alea foarte puternice, care îmi dădeau stări de la bine, la rău, depresie. Lumea crede că eu n-am avut nimic cu incidentul sau că n-am sentimente.
Eu am avut o perioadă de trei luni de zile în care am plâns zilnic, ore întregi, ore întregi, zilnic plângeam, trei luni de zile, până au început să-mi dea medicamente, să mă opresc. Că nu puteam să mă abțin, din cauza răului pe care mi l-am provocat eu, mie și, normal, familiei respective„, a mai spus Mario Iorgulescu.
Este pentru prima dată când acesta prezintă public, în mod detaliat, contextul și deciziile care au precedat evenimentul.
Potrivit declarațiilor sale din interviul exclusiv, în seara respectivă se afla la o petrecere, unde intenționa inițial să rămână peste noapte. Iorgulescu a afirmat că a consumat alcool, precizând că a băut „trei, maximum patru pahare de vin” și că nu a consumat substanțe interzise, susținând că renunțase anterior la acestea în urma unei înțelegeri cu tatăl său.
Acesta a declarat că fusese însoțit de un bodyguard, pe care inițial îl chemase să îl însoțească, însă ulterior l-a anunțat că nu mai este nevoie, deoarece urma să rămână la locație.
Mario Iorgulescu a relatat că decizia de a pleca a fost luată după ce a fost sunat de Alex Pițurcă, care l-ar fi informat că iubita sa se afla într-un club. El a descris reacția sa ca fiind una impulsivă, generată de gelozie, și a precizat că a decis să meargă personal la club pentru a discuta cu aceasta.
„Am luat decizia pe fond emoțional. Am considerat situația o trădare și am reacționat fără să mai analizez consecințele”, a spus Iorgulescu.
Acesta a mai afirmat că, deși apropiații săi primiseră indicații să nu îi permită accesul la autoturism, a reușit să obțină cheia invocând un pretext, după care a plecat de la petrecere.
Întrebat despre consumul de alcool și eventuale substanțe, Mario Iorgulescu a reiterat că nu a consumat droguri și că în acea perioadă încerca să își schimbe stilul de viață. De asemenea, a confirmat informația potrivit căreia autoturismul îi fusese oferit de tatăl său în urma promisiunii că va renunța la consumul de substanțe interzise.
„A existat o succesiune de decizii care, privite retrospectiv, ar fi putut fi evitate”, a declarat acesta, adăugând că a rememorat de numeroase ori ziua respectivă și că își asumă responsabilitatea pentru alegerile făcute.
Mario Iorgulescu a fost condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă și conducerea sub influența drogurilor, în urma unei decizii luate de judecători la data de 18 decembrie 2024.
Fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, nu s-a prezentat în România pentru a-și ispăși pedeapsa și în consecință a fost adăugat pe site-ul Poliției Române la secțiunea „persoane urmărite”.