Ministerul Dezvoltării explică ce se întâmplă cu centralele de apartament din blocurile noi. Până când vor putea fi folosite centralele pe gaz

Ministerul Dezvoltării a transmis clarificări privind utilizarea centralelor individuale de apartament alimentate cu gaz în contextul noilor reglementări europene privind performanța energetică a clădirilor, precizând că până la 1 ianuarie 2030 nu există nicio prevedere legală care să interzică sau să limiteze montarea acestora în clădirile rezidențiale noi. Instituția subliniază că o serie de interpretări apărute în spațiul public sunt eronate și nu au suport juridic în legislația națională sau europeană în vigoare.
George Russo
12 ian. 2026, 23:42
Ministerul Dezvoltării explică ce se întâmplă cu centralele de apartament din blocurile noi. Până când vor putea fi folosite centralele pe gaz

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Directiva (UE) 2024/1275, adoptată în vara anului 2024, nu introduce o interdicție explicită privind centralele pe gaz, ci stabilește un calendar gradual pentru reducerea emisiilor din sectorul construcțiilor. România a început cu întârziere transpunerea parțială a acestei directive în legislația națională, însă prevederile sale trebuie interpretate strict în limitele stabilite de actul normativ european.

Una dintre principalele obligații prevăzute de directivă este aceea că, începând cu 1 ianuarie 2025, statele membre nu mai pot acorda subvenții publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili, inclusiv centralele de apartament pe gaz. Această măsură vizează exclusiv sprijinul financiar de stat și nu echivalează cu o interdicție privind utilizarea sau montarea unor astfel de sisteme de încălzire. Ministerul Dezvoltării precizează, totodată, că instituția nu a derulat și nu derulează programe de finanțare care să includă ca cheltuieli eligibile instalarea centralelor individuale pe gaz.

Directiva europeană introduce însă și un obiectiv pe termen mai lung, respectiv tranziția către clădiri cu emisii zero (ZEB). Conform articolului 7 alineatul (1) din Directiva (UE) 2024/1275, toate clădirile noi deținute de autorități publice trebuie să respecte standardul ZEB începând cu 1 ianuarie 2028, iar toate clădirile noi, indiferent de proprietar, începând cu 1 ianuarie 2030. Până la aceste termene, cerințele ZEB nu sunt obligatorii în etapa de proiectare a clădirilor noi.

Citește și: Peste 7 milioane de euro alocați de Comisia Europeană pentru a ajuta muncitorii disponibilizați după închiderea unei fabrici Audi din Bruxelles

Clădirile cu emisii zero sunt definite ca având o performanță energetică foarte ridicată, necesitând o cantitate zero sau foarte redusă de energie și producând emisii zero de carbon din combustibili fosili la fața locului, precum și emisii operaționale de gaze cu efect de seră nule sau foarte scăzute. Până la aplicarea obligatorie a acestui standard, statele membre trebuie să se asigure că noile construcții respectă cel puțin cerințele pentru clădiri cu un consum de energie aproape egal cu zero (nZEB).

În România, standardul nZEB este deja reglementat prin Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor. Aceasta prevede că o clădire nZEB trebuie să aibă un consum de energie aproape zero sau foarte scăzut, acoperit în proporție de minimum 30% din surse regenerabile, dintre care cel puțin 10% din surse regenerabile amplasate la fața locului. De asemenea, începând cu anul 2026, va fi stabilită prin hotărâre de guvern o pondere minimă de energie regenerabilă produsă la fața locului sau în apropiere.

Ministerul Dezvoltării concluzionează că, până la 1 ianuarie 2030, proiectarea și realizarea clădirilor rezidențiale noi pot include în continuare centrale individuale pe gaz, cu respectarea cerințelor nZEB prevăzute de legislația națională.

Citește și: Câți bani a câștigat un șofer de Bolt în 2025, după ce și-a plătit taxele

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo, suspendat oficial de la naționala Portugaliei!
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Traficul de coșmar care a ținut aproape două săptămâni. Unii șoferi au petrecut cinci zile în coloană
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Ce înseamnă simbolurile I, II și floarea de pe sertarul mașinii de spălat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte