Elena Mateescu anunţă inversiune termică: „Se va vedea în toată ţara până la finalul săptămânii”

Mateescu a precizat că, începând de miercuri, temperaturile vor creşte uşor şi se vor apropia de „normalul termic al datei din calendar”.
Viorel Dobran
13 ian. 2026, 15:36
Elena Mateescu anunţă inversiune termică:

Şefa meteorologilor, Elena Mateescu, anunţă că începând de miercuri temperaturile vor fi în creştere, cu valori maxime de până la 10 grade Celsius şi minime în jur de minus şase până la 2-3 grade. „Până la finalul săptămânii, cel puţin, contăm pe temperaturi pozitive, în întreaga ţară”, afirmă directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

După ruperea vortexului polar, La Niña a început să se prăbuşească. Fenomenele care schimbă radical „iarna secolului” în România

„În zona de munte, minimele în această noapte se vor situa între minus 13 grade în partea de nord a Moldovei şi 2 grade în sudul Banatului, iar în Capitală, va fi o minimă între minus 9 – minus 6 grade. Însă veştile vor fi bune”, a declarat, marţi, directorul ANM, Elena Mateescu.

Mateescu a precizat că, începând de miercuri, temperaturile vor creşte uşor şi se vor apropia de „normalul termic al datei din calendar”.

Contăm pe maxime, în general, între minus 5 până la 5-6 grade şi minimele sunt mai ridicate, spre minus 7 până la 3 grade, chiar şi în capitală o maximă, minus 2, minus 1 grad şi minime în jurul a minus 4, minus 5 grade, astfel încât până la finalul săptămânii, cel puţin, să contăm pe temperaturi pozitive, în întreaga ţară, 1-10 grade, şi minime, de asemenea, uşor în creştere, cu minus 6 până la 2-3 grade de pildă în zona litoralului”, a mai spus directorul ANM.

Vezi și EXCLUSIV Când va fi vârful valului de ger, noua prognoza meteo. Romica Jurca anunță temperaturi cumplite: „Cea mai geroasă din această iarnă și din acest an”

Meteorologii anunță că în săptămâna 12-19 ianuarie, valorile termice vor fi „mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în extremitatea de nord-est, est și de sud-est a țării”.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Potrivit ANM, în săptămâna 19-26 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Momentul care a devenit viral: cum au apărut Erling Haaland și Zlatan Ibrahimovic? ”Puterea stă în păr”
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Înghețată de la Lidl, retrasă de pe piață! Ce s-a găsit în produs. Avertisment pentru cei care au cumpărat
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?