Cum explică Ilie Bolojan eliberarea din funcţia de ministru al Educaţiei a lui Daniel David abia după 22 de zile: „Demisia domnului David s-a suprapus cu perioada de sărbători”

Premierul Ilie Bolojan a acordat, marţi seară, un amplu interviu postului naţional de televiziune, TVR, vorbind despre cele mai "fierbinţi" probleme ale scenei politice româneşti, începând cu preluarea, ca interimar, a conducerii Ministerului Educaţiei.
George Russo
13 ian. 2026, 21:23
Cum explică Ilie Bolojan eliberarea din funcţia de ministru al Educaţiei a lui Daniel David abia după 22 de zile:

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seară, în interviul acordat Televiziunii Române, că a transmis președintelui Nicușor Dan propunerea de a prelua interimar conducerea Ministerului Educației, portofoliu rămas vacant după demisia fostului ministru Daniel David. Potrivit reprezentanților instituției, propunerea a fost înaintată în cursul zilei de marți.

Funcția de ministru al Educației este liberă din luna decembrie, iar situația a generat discuții publice legate de întârzierea numirii unei noi conduceri. În interviul acordat TVR, premierul a abordat subiectul interimatului, explicând contextul politic și administrativ în care s-a produs plecarea lui Daniel David și motivele pentru care procedura a durat mai mult decât era de așteptat.

Fostul ministru al Educației și-a anunțat demisia pe 22 decembrie, menționând că despărțirea de funcție a fost una fără tensiuni.

”Am vrut să fie o plecare amiabilă”, a transmis Daniel David la momentul respectiv.

Citeşte şi: EXCLUSIV Scandal în Coaliție, PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier. Lia Olguța Vasilescu amenință cu ieșirea de la guvernare: „E obișnuit să dea ordine ca la Oradea”

Ilie Bolojan a explicat, în cadrul interviului, că suprapunerea demisiei cu perioada sărbătorilor de iarnă a influențat calendarul deciziilor guvernamentale. Premierul a precizat că obiectivul este asigurarea continuității administrative și evitarea blocajelor în funcționarea ministerului, într-un context considerat sensibil pentru sistemul de învățământ.

„Demisia domnului ministru David s-a suprapus cu perioada de final de an, deci cu partea de sărbători. Aveam două posibilități să găsim o formulă rapidă sau să recurgem la varianta clasică existând un interimat și am mers pe această a doua variantă, în așa fel încât până la sfârșitul acestei luni să venim cu o propunere pentru un ministru care să preia acest portofoliu”, a declarat premierul Bolojan.

Citeşte şi: Moțiune simplă depusă împotriva ministrului Apărării, Radu Miruță, de parlamentarii grupului PACE „Întâi România”. Oficialul este acuzat de „declarații iresponsabile”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a intrat în negocieri cu o echipă istorică din Anglia! Primul interviu a avut deja loc. FANATIK a obținut toate detaliile
Capital.ro
Populația României continuă să scadă. Numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al nașterilor
Playtech.ro
Iarna își face apariția în România. Unde sunt prognozate 10 zile consecutive cu ninsoare și când se răcește iar vremea
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Proiect în Parlament. Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România