Un tren a ajuns de la Arad la București cu 10 ore întârziere după ce locomotiva modernizată prin PNRR s-a stricat. Și locomotiva trimisă în ajutor s-a defectat

Asociația Pro Infrastructură relatează că, în 8 ianuarie, o locomotivă recent modernizată prin PNRR s-a defectat, iar un tren de la Arad la București a ajuns cu zece ore întârziere. Locomotiva trimisă în ajutor s-a stricat și ea.
Bianca Bocioacă
15 ian. 2026, 14:28
Un tren a ajuns de la Arad la București cu 10 ore întârziere după ce locomotiva modernizată prin PNRR s-a stricat. Și locomotiva trimisă în ajutor s-a defectat
Un tren care a plecat de la Arad a ajuns la București cu o întârziere de 10 ore

Asociația a precizat că 19 locomotive au fost modernizare prin PNRR și a cerut explicații de la Ministerul Transporturilor, conducerea CFR și firma care a modernizat locomotivele, după ce un tren care a ajuns de la Arad la București cu 10 ore.

„În seara de 8 ianuarie, locomotiva PNRR nou-nouţă 482-007 s-a defectat, iar trenul IRN 79 pe care îl tracta a acumulat 5 ore de întârziere în toiul nopţii între Arad şi Timişoara, sfârşind prin a ajunge la Bucureşti în 9 ianuarie la 6 seara în loc de 8 dimineaţa”, au scris pe Facebook reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, incidentul ridică mai multe întrebări: „În primul rând, cât de mare este pericolul să rămână în câmp călătorii altor garnituri tractate de cele 19 locomotive de acest tip modernizate prin PNRR? Solicităm producătorului Reloc Craiova să urmeze exemplul colegilor de la Softronic care au fost transparenţi şi au publicat lămuririle necesare când o locomotivă din clasa 481 s-a defectat: au zis ce piesă a cedat, cine o fabrică şi a devenit clar că probabilitatea ca evenimentul să se repete este mică. Locomotiva Reloc are componente noi produse de ABB, o marcă de prestigiu. Au fost montate greşit? Ce îi aşteaptă pe călători cu aceste unităţi care deja au reputaţie proastă, în mod nemeritat am spune, din cauza cutiei cu formă ciudată care a fost recondiţionată manual din cutia veche?”, transmit reprezentannţii organizaţiei.

Citește și: Gara de Nord intră în renovare. Cum va fi afectată circulația trenurilor și cum va arăta cel mai important nod feroviar din România la finalul lucrărilor

Aceștia cer explicații de la minstrul Transporturilor și de la conducerea CFR.

„Ministrul Şerban şi Preoteasa, încă-şeful de la Călători, trebuie apoi să explice cum locomotiva de ajutor, plecată din Timişoara, nu a mai ajuns la IRN 79, aflat undeva între Şag şi Vinga, din cauză că s-a stricat şi ea parcurs… Atât timp cât nu există un parc de locomotive fiabile, având probleme chiar şi cele din PNRR fabricate cu piese noi (se păstrează doar saşiul şi cutia celor vechi), măcar în toiul iernii ar trebui să fie disponibile nişte locomotive de rezervă în puncte strategice de pe reţea”, au mai transmis specialiştii Pro Infrastructură.

Reprezentanții asociației îi cer ministrului Ciprian Șerban să reflecteze că „un mecanic, al unui operator privat aflat în zonă cu o locomotivă diesel, a refuzat să tracteze trenul defect fiindcă îi expirau orele în post”.

„Or, în astfel de cazuri, cu o linie simplă blocată, poate ar merita schimbată legislaţia pentru a permite remorcarea cu viteză mică a unei garnituri care blochează firul curent, indiferent cât e de obosit mecanicul. A trebuit ca trenul 79 să aştepte mai bine de trei ore după un altul, care venea de la Bucureşti, ca să împrumute locomotiva de la acesta. Rezultatul? Câteva ore de întârziere a trenului 1999 Bucureşti-Timişoara-Arad şi, în cascadă, a lui 1998 Arad-Bucureşti de-a doua zi.

Se pare că, în loc să ducă de urgenţă IRN 79 la Timişoara, singura locomotivă funcţională care a fost găsită în vestul ţării a mai pierdut două ore între 2 şi 4 dimineaţa, între Vinga şi Orţişoara, ca să mute locomotiva de ajutor stricată în „coada” trenului 79 ca să fie dusă şi ea la Timişoara”, relatează reprezentanţii Pro Infrastructură.

Citește și: Mihai Albu a călătorit cu trenul până la Predeal: „Condițiile au fost foarte bune, a fost cald”. Ce spune despre prețul biletelor

Asociația i-a certu ministrului săprecizeze care este prioritatea: „oamenii rămaşi în câmp, într-o noapte geroasă, sau ducerea locomotivelor defecte înapoi la depoul de domiciliu?!”.

Asociațai Pro Infrastructură atrage atenția că se trimit garnituri internaționale pe trasee unde sunt șanitere, fiind disponibil doar câte un fir de circulație: „Evident, când cedează ceva, singura linie disponibilă va fi blocată și posibilitățile de ajutor vor fi limitate”.

DailyBusiness
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
Moarte suspectă în Rusia! Fotbalistul a fost găsit fără suflare pe stradă
Capital.ro
Elena Udrea nu poate fi mai mândră de atât. Imaginea senzațională cu fiica sa a atras imediat sute de reacții: Războinica mea!
Playtech.ro
Cum se curăţă uşor încălţămintea din piele întoarsă iarna: aşa păstrezi ghetele şi cizmele ca noi ani de zile
Adevarul
Taxele și impozitele în 2026, poveste fără sfârșit. „Doar la Slatina vezi așa ceva: taxe de vorbești singur, gunoi de-l mănânci, nu-l arunci”
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Fostul conducător de la Dinamo e convins: ”Cîrjan e deja vândut! Nicolescu a inventat o poveste”
MediaFlux
Se interzic manelele în România! Primul oraș care impune măsura
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend