Nicușor Dan, reacție după gravul accident feroviar din Spania. Precizările făcute de Ministerul de Externe

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de condoleanțe după tragicul accident feroviar din Spania, unde 39 de persoane au murit, iar alte 150 sunt rănite.
Giorgiana Amarie
19 ian. 2026, 10:59
Nicușor Dan, reacție după gravul accident feroviar din Spania. Precizările făcute de Ministerul de Externe

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat după tragicul accident feroviar din sudul Spaniei. În același timp, Ministerul Afacerilor Externe a transmis că, până în acest moment, niciun cetățean român nu a solicitat asistență consulară.

Luni dimineață, 19 ianuarie, ministrul de Interne al Spaniei confirmase decesul a cel puțin 21 de persoane, însă, în jurul orei 10:00, El Pais, TVE și Reuters au vorbit despre 39 de persoane decedate și 150 de răniți, dintre care 24 în stare gravă.

Nicușor Dan: „Am fost profund întristat de tragicul accident feroviar”

Într-un mesaj postat pe rețeaua X, președintele României le-a transmis condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut persoane dragi în accidentul grav din Spania.

„Am fost profund întristat de tragicul accident feroviar care a curmat atâtea vieți în Spania. Le doresc tuturor celor răniți o recuperare completă. Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de familiile victimelor și de cei dragi în aceste momente dificile. Îmi exprim cele mai sincere condoleanțe Majestății Sale Regele și poporului spaniol”, a scris Nicușor Dan, luni pe rețeaua X.

Totodată, purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a spus că „până la acest moment nu sunt informații despre victime și nu avem solicitări consulare. Dar situația este complicată la fața locului cu operațiunile încă în desfășurare”.

Cum s-a produs accidentul feroviar din Spania

Coliziunea s-a produs duminică seara, la ora 19:45 (ora locală), în apropiere de Adamuz, în provincia Cordoba, la aproximativ 360 de kilometri sud de Madrid. Un tren de mare viteză care circula pe ruta Malaga-Madrid a deraiat și s-a ciocnit cu un alt tren care venea din sens opus, pe ruta Madrid-Huelva. Impactul violent a provocat și deraierea celui de-al doilea tren.

Citește și: Accident cumplit în județul Galați. 8 victime, inclusiv un copil de trei ani, după ce două mașini s-au ciocnit violent

Trenul spre Huelva, operat de compania de stat Renfe, se deplasa cu aproximativ 200 de kilometri pe oră în momentul impactului, notează El Pais.

Ministrul spaniol al Transporturilor, Oscar Puente, a spus că majoritatea oamenilor morți și răniți se aflau în primele două vagoane ale celui de-al doilea tren, primul vagon având 37 de pasageri la bord, iar cel de-al doilea, 16 persoane.

La momentul impactului, primul tren avea în jur de 300 de pasageri la bord, în timp ce al doilea transporta aproximativ 100 de persoane, majoritatea fiind spanioli care călătoreau spre și dinspre Madrid după weekend.

În imaginile de la fața locului s-au putut vedea salvatorii care au scos pasagerii din vagoanele răsturnate și stricate. Unii au ieșit prin geamurile sparte, în timp ce alții au fost transportați pe tărgi.

„Problema este că vagoanele sunt răsucite, așa că metalul este răsucit cu oamenii înăuntru”, a declarat Francisco Carmona, șeful pompierilor din Cordoba, pentru RTVE.

Cauza accidentului nu este încă știută, potrivit ministrului Transporturilor, Oscar Puente. Acesta a mai spus că accidentul a avut loc pe o porțiune dreaptă a căii ferate care fusese complet renovată, iar primul tren deraiat era „practic nou”, ceea ce face accidentul „extrem de ciudat”.

Citește și: Imagini cu jaful de la Muzeul Luvru, prezentate de televiziunea franceză. VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Champions League, play-off tur, LIVE VIDEO. Duel între vechile cunoștințe ale Craiovei. Un român intră în scenă
Capital.ro
Transelectrica: Situația energetică a României este stabilă, în pofida indisponibilizării Unităților 1 și 2 de la Cernavodă
Playtech.ro
Poți cere concediu de pe o zi pe alta? Ce drepturi ai și când te poate refuza angajatorul
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața pe centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina sub un TIR parcat
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Nicușor Dan, prima reacție la decizia CCR privind legea ANI: Consider că argumentele din sesizarea mea erau foarte solide. Aștept totuşi motivarea
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat