IREAL! Scandal monstru la două colegii importante. Se dau carduri de acces numai elevilor care își deschid cont la o anumită bancă! ”E femeia de serviciu la ușă, nu rămâne nimeni pe dinafară”

Scandal monstru într-un oraș mare din România, unde accesul elevilor la două colegii importante ar urma să fie condiționat de deschiderea unui cont la o anumită bancă. Părinții și elevii sunt revoltați de această situație, iar inspectoratul școlar a anunțat că nu va tolera astfel de condiționări.
Alina Costache
19 ian. 2026, 13:36
IREAL! Scandal monstru la două colegii importante. Se dau carduri de acces numai elevilor care își deschid cont la o anumită bancă! ”E femeia de serviciu la ușă, nu rămâne nimeni pe dinafară”

România ireală se îmbogățește cu o nouă poveste revoltătoare. Se întâmplă în Bacău, unde elevii de la două colegii nu vor mai putea intra la ore decât dacă își deschid cont la o anumită bancă!

Mai exact, odată cu instalarea unui sistem de acces modern, elevii de la respectivele colegii vor primi cartele cu ajutorul cărora să poată intra. Cartelele însă ar urma să fie date numai celor care își deschid cont la BRD, banca ce sponsorizează întregul proiect.

Cele două colegii sunt ”Ștefan cel Mare” (foto), cu profil pedagogic, și ”Vasile Alecsandri”. Elevii care acceptă să-și deschisă cont bancar la BRD vor primi un pachet ce mai include o legitimație oficială International Student Identity Card (ISIC) si un card de debit. ISIC este un card recunoscut internațional, datorită căruia studenții au reduceri, prin intermediul cardului bancar asociat, la diverși comercianți, sau acces gratuit ori redus la muzee etc.

Conducerea Colegiului Pedagogic ”Ștefan cel Mare” le-a transmis părinților, de curând, un mesaj referitor la proiectul noului sistem de acces, din care nu reiese explicit condiționarea eliberării cartelei de deschiderea unui cont la BRD.

Stimați părinți,

Vă informăm că în această lună vom începe implementarea Proiectului ISIC Smart Campus prin care, cu sponsorizare din partea BRD, vom introduce un sistem modern de acces în Corpul B și în Corpul D (Corpul A va intra în reabilitare). Toți elevii de gimnaziu și liceu și toate cadrele didactice vor avea legitimații de acces.

Pentru că dorim să începem completarea formularelor necesare pentru implementarea legitimațiilor în cadrul proiectului ISIC Smart Campus, reprezentanții BRD vor veni în această săptămână, la clasele a XII-a, iar ulterior, la celelate clase. Pentru a nu perturba procesul de învățământ, completarea formularelor pentru clasele de  liceu se va realiza la orele de dirigenție. În cazul elevilor minori, formularele vor fi semnate de părinți. Elevii sunt rugați să aibă CI asupra lor. Vă mulțumesc! O seară liniștită!”, este mesajul trimis părinților.

Directoarea colegiului, Iuliana Botezatu, a confirmat însă legătura cartelă de acces – cont la BRD. Ea a adăugat, în același context, că elevii nu vor fi obligați și să utilizeze cardul bancar aferent contului și că nu ar exista costuri ascunse în toată această ”afacere”.

Citește și Cât costă să faci școala de șoferi în 2026, în România

”BRD implementează tot sistemul de control al accesului pe toate dispozitivele. Eliberează legitimații nominale pentru copii, dar pentru asta trebuie să deschidă un cont, căruia îi este asociat un card, care poate fi activat sau nu, nu este obligatoriu. Sistemul este implementat, după ce a spus BRD, la nivel național.

Din câte prezentau ei, s-a implementat la Iași, București și Cluj. Ei sponsorizează tot, părinții și școala nu plătesc nimic, niciun cost, taxe de emitere card sau altceva. Am anunțat o ședință cu părinții luni, cu reprezentanții băncii, și vor explica.

Aici, problema pe care o văd eu este că se monitorizează atent accesul în instituție, mai ales la profesori. Când profesorul se duce cu întârziere, se înregistrează, sau când se duc la fumat, se înregistrează și asta i-a deranjat pe mulți”, a declarat directoarea, citată de ziaruldebacau.

Întrebată ce se întâmplă cu elevii care refuză să semneze cu banca și nu vor primi cartelă de acces, Iuliana Botezatu a spus că respectivii vor trebui să intre în școală cu ajutorul colegilor.

”Trebuie să i se deschidă contul ca să i se dea legitimația. Dacă refuză, o să intre în școală pe legitimația colegilor. Cum putem să îi obligăm? Cine nu vrea o să intre cu ceilalți colegi. E femeia de serviciu la ușă, nu rămâne nimeni pe dinafară”, a mai susținut Iuliana Botezatu, pentru Ziarul de Bacău.

Mulți dintre părinți se declară revoltați de condiționarea eliberării cartelei de acces.

”Eu nu reusesc să înțeleg care este legătura dintre contul cardului bancar si legitimație. De ce este necesar un astfel de cont când legitimația este mai mult decat suficientă?”, spune un părinte, în timp ce altul, potrivit sursei citate, întreabă dacă ”în școala asta poate să intre oricine să-și facă targetul?”.

Directoarea Colegiului ”Vasile Alecsandri”, Adriana Măcincă, susține că banca nu ar fi condiționat eliberarea cartelelor de acees de deschiderea contului.

”Noi chiar am insistat pe acest aspect, nu mi se pare în regulă, dar deocamdată problema urmează să se discute în Consiliul Părinților. Nu am ajuns încă așa departe cu proiectul, nu au venit reprezentanții băncii să ne dea vreun formular. Dar repet, nu ne-au spus că ar exista această obligație de a deschide cont”, spune Măncică.

Uniunea Elevilor Reprezentanți se opune condiționării de acest fel, subliniind că ”astfel de scheme de marketing nu au ce căuta în sistemul educațional”.

”Sistemul poate reprezenta o modalitate eficientă pentru modernizarea și securizarea intrărilor, însă aceasta sponzorizare, ce implică un angajament din partea elevilor și nu exclusiv din partea unității de învățământ, este exagerată. […] Astfel de scheme de marketing nu au ce căuta în sistemul educațional. Susținem ferm elevii și părinții ce se opun acestei măsuri și cerem conducerii școlii măsuri care să promoveze egalitatea și accesibiltatea”, a declarat președinta filialei Bacău a Uniunii Elevilor Reprezentanți (UER), Rebeca Mihalache.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău spun că au cerut lămuriri de la cele două colegii și că nu vor tolera condiționări ce ”depășesc cadrul legislativ aplicat în mediul educațional”, la accesul în unitățile de învățământ.

”Întrucât procedura de implementare a proiectului de acces securizat, pe bază de legitimații nominale pentru elevi si profesori, pare să nu fie implementată direct de școală, ci lăsată oarecum pe mâna unei alte instituții, ținând cont si de implicațiile GDPR, de cele care vizează securitatea elevilor, dar și de cele care arată posibilitatea ca unii elevi să nu aibă (în timp util sau deloc) carduri de acces, ISJ Bacău va monitoriza acest demers, cu scopul evitării oricărei forme de afectare ce privește intrarea in unitate. Conducerea colegiului trebuie să se asigure că fiecare elev primește card de acces, fără condiționări – pentru el sau pentru reprezentantul legal – care depășesc cadrul legislativ aplicat în mediul educațional”, a declarat șefa ISJ Bacău, Anca Egarmin.

BRD nu a făcut deocamdată precizări cu privire la acest caz semnalat de presa locală.

Citește și O strategie națională pentru viitor: începe a III-a ediție a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Alina Eriko a plecat din Spitalul Obregia! Incredibil unde încearcă să se reabiliteze
Fanatik.ro
FANATIK a vorbit cu Cristi Cenușe, românul închis în Venezuela de forțele lui Maduro și eliberat pe 15 ianuarie: „Ne-au umilit”. Dezvăluiri în premieră
Capital.ro
Pensiile care nu mai cresc în România. Casa de Pensii trebuia să dea 7% bani în plus. Se încalcă legea
Playtech.ro
Ce pensie va avea un casier după 40 de ani de muncă. Calcul orientativ
Adevarul
Minciuna lui Putin: de ce Kremlinul folosește imagini vechi pentru a-i păcăli pe ruși că liderul lor s-a scufundat în apa înghețată de Bobotează
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
Fostul arbitru care ar fi fost amenințat cu pistolul de Gigi Becali a rupt tăcerea
MediaFlux
Adio, bani la pensie! Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend