Lia Olguța Vasilescu, mesaj tranșant despre ieșirea PSD de la guvernare. ”Vom lua și decizia care se impune”

Lia Olguța Vasilescu, care se numără de ani buni printre cele mai importante nume din PSD, a făcut, luni, declarații extrem de importante privind scenariul ieșirii social-democraților de la guvernare.
Alina Costache
19 ian. 2026, 14:09
Lia Olguța Vasilescu, mesaj tranșant despre ieșirea PSD de la guvernare. ”Vom lua și decizia care se impune”

Coaliția aflată la guvernare are, luni, prima ședință din 2026. Contextul se menține tensionat, lucru demonstrat și de unele declarații făcute înaintea ședinței. Astfel, edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, care se află de ani buni printre liderii PSD, a readus în actualitatea scenariul ieșirii social-democraților de la guvernare.

Ea a subliniat că o decizie legată de acest scenariu va fi luată în PSD numai după consultarea membrilor de partid.

”Nu este o decizie luată în partid ca să putem să vorbim despre asta acum. Este prematur. Deocamdată, facem consultarea membrilor și, în momentul în care vom finaliza și vom avea votul lor, vom lua și decizia care se impune (…)

Sunt foarte multe lucruri pe care și noi le-am solicitat în cadrul acestei guvernări să se întâmple, în conformitate cu promisiunile pe care le-am făcut în campania electorală. Dacă nu se ține cont chiar de niciuna dintre aceste măsuri pe care și noi le dorim, atunci nu vedem rostul pentru care să mai rămânem la guvernare”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Citește și Prima ședință a coaliției din 2026. Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale se pun la masa negocierilor despre reforma administrației publice

În același context, Vasilescu a fost întrebată dacă PSD e în război cu premierul Ilie Bolojan.

”Este un război pe care nu l-am provocat noi și pe care nu ni-l dorim. Nici noi nu vrem scandal, dar în momentul în care nu se ține cont de absolut nimic și domnul Bolojan doar ne informează cum consideră dumnealui că trebuie gestionat în România, uitând că PSD are aproape 50 la sută din coaliție, nu este în regulă. Nu poate să vină cineva cu 11 la sută ca să nu țină cont deloc de PSD”, a răspuns edilul Craiovei.

Lia Olguța Vasilescu a mai spus că impozitarea progresivă reprezintă, în continuare, o prioritate a social-democraților, pe care aceștia o vor legiferată.

”Impozitul progresiv este unul dintre punctele noastre cu care ne-am prezentat în campania electorală. Este o discuție pe care noi putem să o facem oricând, inclusiv atunci când vorbim despre pensiile speciale, despre salariile mari. Ar fi o posibilitate de a se regla legal, pentru că impozitul progresiv, ce înseamnă? Cei care au salarii și pensii mai mari plătesc și un impozit mai mare. Așa ar fi corect, așa este peste tot în toată Uniunea Europeană, dar este o discuție care, încă o dată, trebuie făcută în coaliție. Pentru cât spre deosebire de domnul Bolojan, noi ținem cont de partenerii noștri și de părerile lor”, a explicat ea, la digi24.

Declarațiile Liei Olguța Vasilescu vin la doar o zi după ce soțul ei, Claudiu Manda, a trimis săgeți în direcția premierului Ilie Bolojan. Manda, secretar general al PSD și al doilea om din partid, a lansat cu acest prilej varianta schimbării prim-ministrului.

„Nu aș vrea să spun că domnul Bolojan cântă la vioară și noi dansăm, ci mai degrabă că domnul Bolojan cântă de multe ori, nu cântă din același playlist. Nu că dansăm, dar ascultăm. (…)

Cred că ar putea să vină un moment în care să spunem hai să schimbăm lăutarul că nu mai merge, nu mai respectă playlist-ul și atunci nu am reuși să-l mai ascultăm”, a spus el.

Citește și CTP, după ce Trump a invitat România în Consiliul pentru Pace: ”Președintele Dan, folosit la ruperea Europei?” / Bloomberg: Americanii cer un miliard de dolari pentru un loc în consiliu!

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Nicușor Dan, viral după ce și-a aranjat șosetele lângă Zelenski: Romina Gingașu, reacție neașteptată la momentul stânjenitor
Capital.ro
Obiectul din fiecare locuință care nu trebuie aruncat la gunoi. Poate provoca incendii în timpul colectării și sortării deșeurilor
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte