Agricultorii români se alătură fermierilor din mai multe țări UE pentru un protest masiv împotriva acordului Mercosur. Peste 10.000 de fermieri sunt așteptați la Strasbourg

Fermieri români vor participa, marţi, la Strasbourg, la protestele îndreptate împotriva Acordului Mercosur, alături de agricultori din alte state membre ale Uniunii Europene.
George Russo
20 ian. 2026, 09:55
Agricultorii români se alătură fermierilor din mai multe țări UE pentru un protest masiv împotriva acordului Mercosur. Peste 10.000 de fermieri sunt așteptați la Strasbourg

„Mai bine de 200 de fermieri din România, membri Pro Agro şi ai Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, fac deplasare la Strasbourg pentru a-şi manifesta indignarea faţă de ceea ce cuprinde acordul Mercosur pe agricultură. Alături de fermieri din toate statele UE, vom fi mai mult de 10.000 de fermieri în Piaţa Parlamentului de la Strasbourg”, a declarat preşedintele Pro Agro, Ionel Arion.

O mare adunare a fermierilor este planificată în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg pe 20 ianuarie, începând cu ora 10:30, iar fermierii români vor fi în Piaţa Parlamentului până la ora 16:00.

Preşedintele Pro Agro a mai transmis, pentru Agerpres, că la începutul săptămânii viitoare este posibil să fie organizate proteste ale fermierilor şi în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

În urma semnării Acordului de parteneriat şi a Acordului comercial interimar, sâmbătă, în Paraguay, plenul PE se va pronunţa miercuri, în privinţa a două propuneri ale eurodeputaţilor care solicită Curţii de Justiţie a UE evaluări ale temeiurilor lor juridice. În cazul în care o propunere este aprobată, aceasta va declanşa revizuiri juridice de către CJUE înainte ca eurodeputaţii şi statele membre să poată proceda la ratificarea acordurilor, potrivit unui comunicat al PE.

Votul privind sesizarea CJUE este separat de cel pe care Parlamentul European trebuie să-l dea pentru ratificarea acordului, vot care nu a fost încă programat, dar este aşteptat să se desfăşoare în februarie, martie sau aprilie. În pofida numeroşilor contestatari, în legislativul european pare să existe o majoritate favorabilă acordului, conform AFP.

Citește și: Cât costă un hectar de pământ în 2026. Unde se vinde cel mai scump teren din România

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a semnat la 17 ianuarie, la Paraguay, cele două acorduri dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, alcătuit din Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi Bolivia.

Cele două componente ale Acordului au fost votate la 9 ianuarie, în Coreper, cu majoritate calificată. Franţa, Austria, Irlanda şi Ungaria au votat împotrivă, iar Belgia s-a abţinut, conform sursei citate.

Acordul a fost negociat încă din 1999 între Uniunea Europeană şi ţările fondatoare Mercosur. Majoritatea statelor europene l-au susţinut recent, în pofida opoziţiei mai multor ţări, inclusiv a Franţei.

Comisia Europeană, care a încheiat negocierile în urmă cu un an, precum şi ţări precum Germania şi Spania susţin că acordul reprezintă o parte vitală a eforturilor UE de a deschide noi pieţe pentru a compensa pierderile de afaceri cauzate de tarifele impuse de SUA şi pentru a reduce dependenţa de China prin asigurarea accesului la minerale critice.

Oponenţii, conduşi de Franţa, cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană, afirmă că acordul va duce la creşterea importurilor de produse alimentare ieftine, subminând fermierii locali, care au lansat proteste în întreaga UE, blocând autostrăzi în Franţa şi Belgia şi mărşăluind pe 9 ianuarie în Polonia.

Fermierii români, la rândul lor, au solicitat anterior preşedintelui Nicuşor Dan să analizeze mai profund Acordul Mercosur şi efectele acestuia asupra agriculturii din România, atrăgând atenţia că, în contextul actual al acordului, fermele mici şi mijlocii vor fi în reală dificultate şi fondurile europene şi naţionale vor fi pierdute.

Citește și: Scandalos! Guvernul Bolojan execută silit ajutoarele sociale şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap grav şi ale însoţitorilor acestora

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Câți ani are Sorana Cîrstea, de fapt. De ce vrea să se retragă anul acesta marea sportivă a României
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Vești bune pentru pacienți. Noul regulament privind medicamentele critice
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi