Albumul „Seniori de colecție”, realizat sub egida Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, în parteneriat cu editura Litera, reunește 25 personalități care au influențat decisiv domeniile în care au activat. Printre acestea se numără Adrian Năstase, Elisabeta Lipă, Corina Chiriac, acad. Leon Dănăilă, Dumitru Constantin Dulcan, Sanda Țăranu, Adrian Titieni, Octavian Ursulescu, Stela Enache, Florin Gheorghiu, Dan Mircea Enescu, Lidia Fecioru, Liza Panait, Petre Geambașu și Petrica Pană. Dupa lansare, albumul va fi disponibil pe site-ul editurii Litera și în toate librăriile partenere.
„Acest album este mai mult decât o selecție de portrete. Este o arhivă de sens și un exercițiu de recunoaștere publică. Seniorii incluși aici nu aparțin trecutului, ci sunt repere active ale prezentului, oameni care continuă să inspire, să provoace și să transmită valori esențiale pentru coeziunea socială. De aceea, ne dorim ca acest proiect să treacă la nivelul următor: să devină brand de țară și să fie prezent în toate ambasadele României din străinătate”, afirmă Alexandra Dobre, fondatoarea Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, în prefața volumului.
Construit pe baza unor interviuri ample, volumul propune confesiuni directe despre putere, performanță, eșec, responsabilitate publică și sensul vârstei într-o societate care se schimbă rapid.
„Vârsta nu te scoate din istorie. Din contră, te obligă să fii mai atent la ce lași în urmă. După o anumită etapă, nu mai contează funcțiile, ci dacă experiența ta poate deveni utilă pentru alții și dacă ai onestitatea de a vorbi despre greșeli, nu doar despre reușite”, afirmă Adrian Năstase, fostul premier al României, într-unul dintre interviurile incluse în album.
Pentru Elisabeta Lipă, multiplă Campionă Olimpică, Mondială, Europeană și Națională la Canotaj, Președinte F.R. de Canotaj, Vicepreședinte COSR, Deputat în Parlamentul României, performanța capătă sens doar atunci când este transmisă:
„Am învățat că medaliile nu sunt un punct final. Adevărata victorie este să poți da mai departe ceea ce ai acumulat – disciplină, perseverență, respect pentru muncă. Dacă generațiile tinere nu învață din experiența noastră, atunci performanța rămâne un episod, nu o construcție.”
Dimensiunea emoțională a longevității artistice este surprinsă de Corina Chiriac, interpretă de muzică uşoară, actriță, scriitoare, compozitoare, una dintre cele mai apreciate voci ale României.
„Publicul simte imediat dacă ești autentic. Emoția nu ține de vârstă, ci de onestitatea cu care urci pe scenă și de respectul față de cei care te ascultă. Atâta timp cât există această legătură, nu există retragere.”
Perspectiva științifică asupra longevității aparține acad. Leon Dănăilă, medic neurochirurg, membru titular al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe Medicale, membru al Academiei Oamenilor de Știință, care subliniază în interviu:
„Creierul nu îmbătrânește prin trecerea timpului, ci prin lipsa sensului. Curiozitatea, rigoarea și disciplina intelectuală sunt cele care mențin omul activ și responsabil, indiferent de vârstă.”
Medicul și eseistul Dumitru Constantin Dulcan, General de Brigadă (Rtr), Medic Primar Neurologie, Psihiatru, Doctor în Medicină, Doctor în Științe Medicale, scriitor, eseist, filozof, savant și inventator, adaugă o reflecție despre sens și conștiință:
„Adevărata bătrânețe începe în momentul în care omul renunță la întrebări. Atâta timp cât cauți sens, cât îți pui probleme despre lume și despre tine, rămâi viu interior.”
La rândul său, Sanda Țăranu, fostă prezentatoare a Televiziunii Române (1963–1998), actriță, realizatoare și prezentatoare de emisiuni de radio și TV, jurnalistă și traducătoare, atrage atenția asupra dimensiunii sociale a proiectului:
„Felul în care o societate își respectă seniorii spune totul despre maturitatea ei. Nu poți construi viitorul ignorându-i pe cei care au dat contur deceniilor trecute.”
Regăsiți lista completă a celor care au fost intervievați în album: Elisabeta Lipă, Stela Enache, Gen. Lt. (Rtr) Dr. Ing. Dumitru Dorin Prunariu, Maia Morgenstein, Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, Grigore Leșe, Corina Chiriac, Maria Dragomiroiu, Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu, Octavian Ursulescu, Academician Profesor Doctor Leon Dănăilă, Ileana Popovici, Prof. Univ. Dr. Adrian Titieni, Petre Geambașu, Florin Gheorghiu, Florica Ioniță, Lidia Fecioru, Liza Panait, Adrian Năstase, Horia Moculescu, Magda Catone, Mirabela Dauer, Sanda Țăranu, Petrică Pană, Mioara Velicu.
La evenimentul de la Sala Luceafărul și-au anunțat participarea numeroase personalități și oficialități, printre care Olivia Vișan, inspector eparhial al Patriarhiei Române, Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, Florin Manole, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, prof. dr. Luiza Spiru, președinta Fundației Ana Aslan Internațional, dr. Cristina Berteanu, director medical Memorial Hospital.
Lansarea albumului „25 de Seniori de colecție ai României” se conturează ca un eveniment cultural de referință, care readuce în spațiul public ideea de continuitate, memorie activă și respect pentru valorile care au construit România contemporană.