EXCLUSIV Nicușor Dan a ales ambasadorul pentru SUA. Cine ne va reprezenta în fața lui Trump / Andrei Muraru, înlocuit de urgență

Avem informații în exclusivitate. Președintele Nicușor Dan a ales ambasadorul pentru America. Potrivit România TV, Dan Neculăescu îl va înlocui pe Andrei Muraru în funcția de ambasador al României în SUA.
Cătălina Burghelea
23 ian. 2026, 11:49
EXCLUSIV Nicușor Dan a ales ambasadorul pentru SUA. Cine ne va reprezenta în fața lui Trump / Andrei Muraru, înlocuit de urgență

Dan Neculăescu, actualul ambasador al României la NATO și diplomat de carieră cu o vastă experiență în securitate și relații strategice, ar fi fost ales de Nicușor Dan pentru a prelua funcția de ambasador în Statele Unite.

Diplomat de carieră și ambasador al României la NATO încă din luna ianuarie 2022, Dan Neculăescu este favoritul lui Nicușor Dan pentru funcția de ambasador al României în SUA.

Cine este Dan Neculăescu

Acesta e absolvent al Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității din București și al Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, București. Dan Neculăescu a absolvit cursuri ale Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe (2002), Academiei Diplomatice din Marea Britanie (2002) și Colegiului NATO de la Roma (2003). S-a născut în 1975, este căsătorit și are un băiat.

În perioada 2017-2019, Neculăescu a fost secretar de stat pentru relații cu vecinătatea estică și relații multilaterale la nivel global. Pe parcursul carierei diplomatice, acesta a îndeplinit responsabilități atât în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, cât și în serviciul diplomatic exterior, potrivit descrierii de pe website-ul MAE.

În intervalul aprilie – iulie 2017, el a îndeplinit funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al Prim-ministrului. Anterior, din iunie 2016 și până aprilie 2017, Dan Neculăescu a deținut funcția de secretar de stat pentru afaceri strategice și, ulterior, pentru afaceri regionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Vezi și Nicușor Dan explică de ce l-a refuzat pe Trump și nu a mers ”teleleu la Davos”: „Românii au votat o schimbare în mai 2025”

Favoritul lui Nicușor Dan pentru funcția de ambasador al României în SUA a contribuit la aprofundarea dialogului strategic cu SUA, inclusiv prin participarea la consultări în cadrul Celei de a V-a reuniune a Task-Force-ului pentru implementarea Declarației comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi SUA. Totodată, printre principalele linii de mandat s-a numărat consolidarea Parteneriatului strategic bilateral pentru integrare europeană a Republicii Moldova.

Între august 2015 și iunie 2016, a ocupat poziția de director general pentru afaceri strategice, iar în intervalul octombrie 2011 – ianuarie 2013, respectiv noiembrie 2013 – august 2015, el a îndeplinit funcția de director pentru politici de securitate.

Din aceste poziții strategice a contribuit la pregătirea summit-urilor NATO din SUA (Chicago – 2012), Marea Britanie (New Port – 2014), precum și la dezvoltarea parteneriatelor strategice ale României pe dimensiunea de securitate cu SUA, Polonia și Turcia.

În perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2013, Dan Neculăescu a lucrat în calitate de responsabil cu planificarea activităților de monitorizare din cadrul Cartierului General de la Tbilisi al Misiunii UE a Monitorizare din Georgia (EUMM).

În intervalul decembrie 2006 – mai 2009, acesta a fost adjunct reprezentantului permanent al României la dialogul politico-militar de la Viena, (Forumul pentru Dialog în domeniul Securității/FSC, Comisia Consultativă Cer Deschis, Grupul Consultativ Comun/JCG) și în Comitetul de Securitate al OSCE, creat în 2006.

Citește și Ce crede Nicușor Dan despre ”schimbarea lăutarului”, dorită de PSD. Președintele recunoaște problemele din coaliție: ”Stă ceva mai rău decât stătea acum șase-șapte luni”

În intervalul mai 2009 – septembrie 2011, Neculăescu a fost adjunctul reprezentantului permanent al României pe lângă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), cu sediul la Viena, și Comisiei pregătitoare a Tratatului pentru Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO).

Acesta a contribuit la pregătirea și derularea mandatului României de vicepreședinte al Consiliului Guvernatorilor AIEA (2009 – 2011), respectiv de președinte al Conferinței Generale a AIEA (septembrie 2011).

De asemenea, a sprijinit îndeplinirea mandatului României de coordonator la nivelul Agenției de la Viena pentru negocierile cu Secretariatul AIEA şi statele membre privind bugetul AIEA pentru 2010 – 2011 și al elaborării Strategiei AIEA pe Termen Mediu pentru 2012 – 2017.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Ultrasul din Piața Victoriei, Ciprian Pamfile, nu are ocupație, cântă rap și apare des în ipostaze religioase. Numele său figurează în dosare privind datorii și executări silite - Fanatik.ro
Capital.ro
Milioane de pensionari, afectați de recalculare. Explicația sindicatului după raportul Curții de Conturi
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu. A fost dusă la spital cu ambulanța
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii în locuința lui
iamsport.ro
Bombă! Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: 'M-a rugat cineva. Echipă, stadion, academie'
MediaFlux
Momente grele la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mama sa a leșinat la cimitir | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte