Peste 600 de arbori marcați pentru a fi tăiați în pădurea din Băile Felix. Localnicii sunt îngrijorați, în ciuda explicațiilor autorităților

Noi tăieri de arbori au loc în pădurea din zona stațiunii Băile Felix, județul Bihor, unde aproximativ 600 de copaci urmează să fie puși la pământ în cadrul unor lucrări de exploatare forestieră. Situația a stârnit nemulțumirea localnicilor și a turiștilor, care reclamă degradarea accentuată a unei zone cu regim special, aflată în proximitatea unei importante stațiuni balneare.
George Russo
23 ian. 2026, 12:39
Peste 600 de arbori marcați pentru a fi tăiați în pădurea din Băile Felix. Localnicii sunt îngrijorați, în ciuda explicațiilor autorităților

Autoritățile silvice susțin că intervențiile sunt legale și necesare, fiind motivate de efectele furtunilor din anii trecuți și de îmbătrânirea arborilor. De cealaltă parte, locuitorii din zonă se tem că lucrările nu vizează exclusiv arbori bolnavi sau doborâți de vânt, ci și exemplare sănătoase, ceea ce ar afecta ireversibil aspectul și rolul de agrement al pădurii.

Potrivit Digi24, o firmă care deține autorizație de exploatare forestieră poate extrage până la 250 de metri cubi de lemn, echivalentul a aproximativ 600–700 de arbori. În documentele oficiale se precizează că este vorba despre „căzături”, însă imaginile surprinse la fața locului indică faptul că au fost doborâți și arbori aflați încă în picioare. Localnicii se plâng de aspectul dezolant al pădurii după tăierile realizate în ultimele luni.

Reprezentanții firmei de exploatare forestieră resping acuzațiile și susțin că respectă marcajele stabilite.

„E marcat, uite aici! Poate să pară (n. red. sănătos), dar e băgat viermele în el până la jumătate. Se bagă sub coajă și nu îi mai dă drumul la sevă să urce”, explică un angajat al firmei care taie copacii.

Întrebat direct dacă au fost tăiați și arbori sănătoși, acesta a răspuns: „Nu, doar din ăștia uscați”.

Citește și: Se dau bani de la stat, noua hotărâre de Guvern a fost adoptată. Cine sunt românii care pot beneficia și de ce documente au nevoie

La rândul său, Direcția Silvică Bihor afirmă că toate lucrările sunt realizate cu respectarea legislației în vigoare. După un control în teren, instituția susține că nu au fost identificate cioate nemarcate.

„Garanție, ce să zic eu?! Eu sunt convins că ei respectă toate regulamentele noastre silvice. Dacă taie un arbore sănătos, care nu a fost marcat, atunci li se face proces verbal de infracțiune și plătesc prejudiciul”, a declarat directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu.

Acesta a mai precizat că firma are obligația de a ecologiza zona după exploatare.

„Are obligația să curețe toată suprafață afectată de exploatare. Curățat înseamnă că adună toate resturile de exploatare, vârfurile, le așează în forma unor martoane, cioatele sunt mutate pentru a nu ocupa din suprafața de teren”, a adăugat Teodor Suciu.

Pădurea din Băile Felix beneficiază de un regim special de protecție, datorită apropierii de stațiunea balneară.

Citește și: De ce acte ai nevoie pentru a-ți lua numere roșii la mașină. Cât costă înmatricularea provizorie în 2026 și cât timp este valabilă

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB și l-a umilit public: „Ești un vagabond!” Pus să conducă un Matiz, i-a luat 100.000 de euro lui Becali și acum îl invită „să ia cina în oraș”
Capital.ro
Meseriile pentru care companiile plătesc „regește”. Salariile sunt cu până la 65% mai mari
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte