Bătrână găsită într-un tramvai în șoc hipotermic. Plecase de acasă deoarece nu avea căldură

O bătrână de 71 de ani, din Iași, a fost găsită de polițiștii locali în șoc hipotermic, într-un tramvai. Vatmanul a fost cel care a alertat poliția după ce a constatat că femeia nu coborâse deloc din mijlocul de transport după trei curse tur-retur. Ea le-a declarat oamenilor legii că a plecat de acasă întrucât nu avea căldură.
Oana Anghel
23 ian. 2026, 12:55
Bătrână găsită într-un tramvai în șoc hipotermic. Plecase de acasă deoarece nu avea căldură

O bătrână de 71 de ani s-a urcat în tramvai ca să se încălzească, deplasându-se cu mijlocul de transport de-a lungul mai multor ore. Pentru că starea acesteia se deteriorase, polțiștii locali, alertați de vatman, au solicitat o ambulanță.

„În jurul orei 18:30, angajații de la CTP Iași ne-au cerut ajutorul prin dispecerat. Vatmanul a observat că o femeie de 71 de ani a mers cu tramvaiul de câteva ori, dintr-un capăt în celălalt al traseului 6, fără să coboare din mijlocul de transport în comun. Acesta a încercat să discute cu ea, însă nu a cooperat.

Am mers la rondul din Capăt Dacia, unde am urcat în tramvai. Femeia ne-a precizat că îi era foarte frig și s-a urcat în tramvai pentru a se încălzi, totuși vorbea foarte greu și tremura incontrolabil. Astfel, am chemat de urgență o ambulanță”, a declarat Valentin Croitoru, polițist local din Iași, potrivit BZI

După ce i-au solicitat cartea de identitate, polițiștii au mers la domiciliul femeii. Acolo l-au găsit pe fiul bătrânei, care le-a spus că nu îl interesează starea mamei sale.

Citeste si Livrator asiatic, șicanat în trafic la Iași. Un șofer care a vrut să-l lovească cu mașina a rămas fără permis

„Ne-a înmânat, în cele din urmă, cartea de identitate și am văzut că avea domiciliul undeva în cartierul Mircea cel Bătrân. Colegii noștri de la Secția 6 au mers la adresă să vadă dacă totul este în regulă.

Din ce mi-au comunicat, apartamentul era în stare de degradare. Au bătut la ușă și a ieșit fiul doamnei, iar în momentul respectiv, ușa a căzut din balamale. Acesta a precizat că nu îl interesează de situația mamei sale și le-a cerut polițiștilor să plece”, a mai precizat polițistul local.

Femeia a fost transportată inițial la Spitalul Clinic Județean „Sfântul Spiridon”, ulterior fiind transferată la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași.

Citeste si Noi informații despre starea de sănătate a artistei Sofia Vicoveanca, la două săptămâni după ce a suferit un infarct: „Cum hotărăște Domnul, suntem la mâna Lui”

„Bătrâna era în șoc hipotermic, iar la fața locului a ajuns o ambulanță. Echipajul medical i-a oferit primul ajutor, iar ulterior au transportat-o la Spitalul Sfântul Spiridon pentru mai multe investigații”, a mai spus Valentin Croitoru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT