Descoperire șocantă în ancheta crimei din Timiș. Adolescentul de 13 ani care l-a ucis pe Mario era drogat la momentul crimei, fiind testat pozitiv la canabis

Copilul de 13 ani implicat în uciderea, incedierea și îngroparea lui Mario, în vârstă de 15 ani, ar fi fost sub influența substanțelor interzise. Minorul ar fi fost testat pozitiv la canabis în urma expertizei medico-legale psihiatrice efectuate la IML Timișoara. Alți doi suspecți, ambii în vârstă de 15 ani, au fost arestați prevenitv pentru omor calificat.
Bianca Bocioacă
23 ian. 2026, 17:37
Descoperire șocantă în ancheta crimei din Timiș. Adolescentul de 13 ani care l-a ucis pe Mario era drogat la momentul crimei, fiind testat pozitiv la canabis
Criminalul lui Mario ar fi consumat canabis la momentul crimei

Potrivit unor surse din acnhetă, adolescentul de 13 ani implicat în uciderea, incendierea și îngroparea băiatului de 15 ani din județul Timiș ar fi fost testat pozitiv la canabis, în urma evaluării efectuate la IML Timișoara, pentru expertiză medico-legală psihiatrică, arată Obseravtor News.

Judecătorii de la Tribunalul Timiș au decis, joi, arestarea preventivă a celor doi băieți de 15 ani care l-au ucis pe Mario cu lovituri de cuțit și topor. Al treilea suspect, minorul de 13 ani, a fost eliberat și se poate întoarce atât în localitatea unde locuiește, în județul Timiș, cât și la unitatea de învățământ unde este înscris.

„La data de 22.01.2026 faţă de cei doi suspecţi minori s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile indicate anterior, aceştia dobândind calitatea de inculpaţi. Aceştia au fost prezentaţi în cursul zilei de 22.01.2026 în faţa Tribunalului Timiş, pentru a se dispune măsura preventivă a arestului, pentru o durată de 30 de zile.

Tribunalul Timiş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi a dispus măsura arestului preventiv faţă de cei doi inculpaţi minori, pentru o durată de 30 de zile”, a transmis Parchetul.

Citește și: Detalii șocante din raportul medico-legal al lui Mario Alin Berinde, adolescentul de 15 ani ucis de doi colegi. Din ce cauză a murit, de fapt, tânărul

Potrivit anchetatorilor, în data de 19.01.2026, în jurul orei 21:30, primul suspect minor, împreună cu un alt minor în vârstă de 13 ani, având deja un plan pus la punct de o lună de zile și așteptând momentul oportun, au ucis un adolescent prin lovirea acesteia în mod repetat cu o toporișcă și cu un cuțit, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localității Cenei, județul Timiș.

„Ulterior uciderii victimei, la locul săvârşirii faptei s-a deplasat şi cel de-al doilea suspect. Toţi cei trei minori au acţionat conjugat şi au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat şi apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum şi să şteargă urmele infracţiunii”, arată sursa citată.

În timpul audierilo, băieții au recunoscut tot ce au făcut și au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Elevul de 13 ani, în schimb, a fost lăsat să plece acasă, deoare el nu răspunde penal. Acesta le-ar fi mărturisit anchetatorilor că, împreună cu ceilalți doi prieteni mai mari, îl invidiau pe Mario Berinde pentru că avea lucruri pe care și ei și le doreau, precum o trotinetă electrică sau un ATV, dar pe care părinții lor nu și le permiteau.

Agresorii ar fi susținut în fața anchetatorilor că Mario i-a terorizat, i-ar fi amenințat cu bătaia și chiar i-ar fi lovit de mai multe ori.

Luni seară, cei trei adolescenți l-ar fi chemat pe băiat acasă la cel de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21.30, acesta și-a luat trotineta și a mers la întâlnire. Ajuns acolo, unul dintre adolescenții de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuțitul. Apoi l-au chemat pe cel de-al treilea copil să-i ajute să scape de cadavru.

Citește și: Cum au încercat criminalii lui Mario să dea vina pe un prieten de-ai victimei: ”Borseta lui Mario s-a găsit lângă casă mea și de acolo s-a tras concluzia că eu aș fi vinovat”

Verișorul lui Mario, mesaj sfâșietor pe rețelele sociale

Rudele lui Mario își strigă acum durerea pe rețelele sociale. De când au primit vestea că adolescentul a fost ucis cu brutalitate de niște copii de vârsta lui, viața lor s-a schimbat total.

În memoria acestuia, sora, dar și câțiva verișori au postat mesaje pline de durere pe rețelele sociale.

Unul dintre verișorii adolescentului a postat o serie de videoclipuri în care apare Mario, chiar și când acesta era doar un copilaș.

„Las aceste filmulețe aici pentru cei care l-au cunoscut și pentru cei care au ținut la el, în amintirea lui. Ceea ce s-a întâmplat nu trebuie lăsat așa! Le doresc înmulțit durerea pe care o simt eu, familia și apropiații mei celor care au putut face una ca asta. Îmi va fi dor de tine,” a scris verișorul lui Mario pe TikTok.

@berinde._ Las aceste filmulețe aici pentru cei ce l au cunoscut și pentru cei care au ținut la el In amintirea lui. Cea ce s-a întâmplat nu trebuie lăsat așa! Le doresc înmulți durerea pe care o simt eu ,familia și apropiații mei celor care au putut face una ca asta! #foryou #fyp #lilcousin #🕊️ #marioberinde ♬ original sound – playl6st

Mario avea și o soră mai mare. Aceasta a postat un mesaj pe rețelele sociale în care și-a exprimat durerea și dorul pe care le simte, dar și dorința ca vinovații să plătească.

„Las aceste poze și filmulețe aici pentru cei ce l-au cunoscut și pentru cei care au ținut la el. În amintirea lui. Iar pentru cei care l-au putut ucide cu atâta cruzime le doresc înzecit durerea pe care o simt eu, familia mea și apropiații.O să-mi fie dor de tine, frățiorul meu mai mic”, a transmis sora lui Alin, într-un videoclip postat pe TikTok.

Mario va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 24 ianuarie.

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Ce reacție surprinzătoare a avut soția lui Novak Djokovic când a văzut ce a pățit Sorana Cîrstea în Australia. ”Lipsă de respect”
Capital.ro
Vârsta de pensionare se majorează. Ilie Bolojan a anunțat: Pentru toate categoriile. Nu mai au cu cine să fie înlocuiți
Playtech.ro
Cum se va calcula valoarea reală a imobilelor, din 2027. Schimbarea anunțată de Guvern
Adevarul
Imagine nefardată a soldatului român: „Nu are bocanci și ținută corespunzătoare, nu are armă modernă, nu știe să utilizeze drone”
wowbiz.ro
Mario, adolescentul ucis în Cenei, și-a presimțit moartea?! Mesajele cutremurătoare pe care le-a postat pe internet înainte de tragedie: „Prietenul de azi, criminalul de mâine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Unchiul lui Mario a DEZVĂLUIT cum și-a recunoscut unul dintre adolescenți fapta: „L-a omo... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gigi Becali, reacție dură după declarațiile lui Radu Naum: ”Nebunia lumii! Ne batem amândoi”
MediaFlux
Prețul la gaze naturale ar putea rămâne plafonat după 1 aprilie. Guvernul analizează opțiunile
stirilekanald.ro
Detalii terifiante ies la iveală după moartea lui Mario. Oamenii legii au descoperit că trupul neînsuflețit a fost mușcat
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day