Dan Negru, jefuit în metroul din Paris de niște români: „Erau 4 copii. Mi-au tăiat geanta și mi-au luat tot”

Dan Negru a dezvăluit o întâmplare incredibilă, pe care a trăit-o chiar în metroul din Paris, unde se afla cu soția lui. După ce i-au tăiat geanta și i-au luat tot ce avea, hoții l-au sunat pentru a-i înapoia bunurile.
Anca Toma
26 ian. 2026, 09:00
Dan Negru, jefuit în metroul din Paris de niște români:
Dan Negru, jefuit în metroul din Paris de niște români

Dan Negru și-a dat seama că a fost jefuit abia când a ieșit din stația de metrou. Avea rucsacul tăiat și nu mai avea nimic în el. La aproximativ 30 de minute după furt, prezentatorul a fost sunat chiar de hoți- numărul său de telefon se afla în geantă- să îi înapoieze lucrurile.

Citește și: Cu ce se ocupă fiul lui Dan Negru, la doar 13 ani: „Merge și la competiții internaționale”. Nici fiica lui nu îi calcă pe urme

Dan Negru: „M-am văzut cu ei, erau patru copii”

Să zic o chestie tare de tot, bă, dar e reală. Eram în Paris, în metrou, eu cu nevasta mea, cu geanta în spate. Ies din metrou, nimic. Mi-au tăiat-o și mi-au luat tot. Mi-au luat tot. Și eu avem undeva prin geantă, numărul meu de telefon. După jumate de oră mă sună pe telefon o voce mică: ‘Ești Dan Negru? Hai să ne întâlnim, că geanta ta e la mine’.

M-am văzut cu ei, erau patru copii. Aveau cam zece anișori. Eu i-am văzut mai de la distanță, erau vis-a-vis de locul întâlnirii. Eu deja i-am ochit, știi? Erau acolo și văd că vin cu geanta. Mi-au adus tot, buletin, telefon, bani. Mi-au dus toți banii”, spune Dan Negru într-un videoclip.

@pantii3 #foruyou #dannegru #paris ♬ sunet original – Pantii

Copiii români i-au spus jurnalistului că furturile din metroul parizian sunt o „meserie” extrem de profitabilă și că pot câștiga zilnic mii de euro.

Și mi-au zis că ei câștigă între 1.000 și 4.000 de euro pe zi la Paris. N-au ce să pățească la zece ani, câți aveau ei. Mi-a zis unul din ei: ‘Cinci portofele, dacă fur, am 5.000 de euro’. Că fiecare om care se duce vara la Paris, are și vreo 500 de euro la el.  Se uită să vadă care sunt turiștii și face banul. Deci viitorul job ăsta e”, a mai spus Dan Negru.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România