BNR, avertisment sumbru pentru români: Statul se împrumută accelerat, dar creditarea economiei bate pasul pe loc

Datele prezentate de Banca Națională a României arată că în economie sunt tot mai mulți bani, însă creditarea rămâne slabă, iar inflația continuă să le erodeze valoarea.
Viorel Dobran
27 ian. 2026, 12:50
BNR, avertisment sumbru pentru români: Statul se împrumută accelerat, dar creditarea economiei bate pasul pe loc

Banca Națională a României (BNR) a analizat situația monetară de la finalul lunii decembrie 2025, în comparație cu luna anterioară și cu decembrie 2024. Volumul total al banilor din economie ajunsese la aproape 795 de miliarde de lei, la finalul anului. Față de luna noiembrie, creșterea a fost de 3,5%, iar, comparativ cu decembrie anul precedent, avansul a depășit 7%.

Afacerist român mort în condiții suspecte în Milano, ce au surprins camerele de supraveghere. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, ar fi căzut de la etajul patru al unui hotel

Ajustată însă cu inflația, creșterea masei monetare dispare, deoarece puterea reală de cumpărare a banilor a scăzut, potrivit datelor BNR. Astfel, deși în economie circulă mai mulți bani, creditarea rămâne slabă. Soldul creditului neguvernamental – adică totalul împrumuturilor acordate populației și firmelor – a ajuns la 447,3 miliarde de lei, în creștere cu doar 0,1% față de noiembrie, iar în termeni reali este sub nivelul din decembrie 2024.

Au crescut împrumuturile statului
Creditele în lei au scăzut ușor, cu 0,6% față de luna anterioară. În schimb, împrumuturile în valută au crescut cu 1,6%, mai ales în cazul firmelor, care par să evite tot mai mult creditarea în moneda națională.

În același timp, statul s-a împrumutat într-un ritm accelerat. Creditul guvernamental a urcat la aproape 280 de miliarde de lei, în creștere cu 6% față de luna noiembrie și cu aproape 12% comparativ cu decembrie 2024. O parte importantă a banilor din sistemul bancar este direcționată către finanțarea statului.

Câștigă teren depozitele în valută
Pe partea de economisire, atât românii, cât și firmele au continuat să pună bani deoparte. Depozitele din bănci au ajuns la aproape 676 de miliarde de lei la finalul lunii decembrie 2025, în creștere cu 4,1% față de luna noiembrie și cu 6,9% comparativ cu decembrie 2024, potrivit datelor BNR.

Alertă BNR. La ce trebuie să se aştepte românii în 2026

Totuși, ajustată cu inflația, această creștere își pierde din consistență, valoarea reală a economiilor fiind mai mică decât în urmă cu un an. Depozitele în valută au avut un ritm de creștere mai rapid decât cele în lei, cu un avans anual de peste 12%, față de aproximativ 4,5% în cazul depozitelor în moneda națională, semn că economisirea în monedă străină rămâne preferată într-un context marcat de inflație și incertitudini economice.