Premierul Greciei și președintele clubului PAOK, primele reacții după tragedia rutieră din Timiș. Mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare. ”O singură dorință: să nu se repete”

Vin reacții din Grecia după tragedia rutieră petrecută marți pe DN6, în urma căreia și-au pierdut viața șapte fani ai echipei de fotbal PAOK Salonic. Premierul Greciei s-a declarat șocat de cele întâmplate, iar oficialii celor de la PAOK au postat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare, în care subliniază, printre altele, că tot ce își doresc este ca o astfel de tragedie să nu se repete.
Filip Stan
27 ian. 2026, 20:25
Premierul Greciei și președintele clubului PAOK, primele reacții după tragedia rutieră din Timiș. Mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare. ”O singură dorință: să nu se repete”

Șapte fani ai echipei de fotbal PAOK Salonic au murit marți, în urma unui accident cumplit produs în Timiș, pe DN6. Suporterii se aflau într-un microbuz care, la un moment dat, a intrat pe contrasens și a fost, practic, pulverizat de un tir.

Tragedia a șocat Grecia, unde au venit rapid reacții atât din fruntea guvernului, cât și de la echipa de fotbal pe care o susțineau victimele.

Premierul elen, Kyriakos Mitsotakis, s-a declarat șocat de accident și a precizat că autoritățile țării sale colaborează cu cele române, pentru a oferi sprijin familiilor afectate.

”Am fost șocat să aflu despre tragicul accident din România care a curmat viața a șapte tineri conaționali ai noștri. Guvernul Greciei și ambasada noastră se află în cooperare directă cu autoritățile locale, oferind tot sprijinul posibil.

În aceste momente dificile, împreună cu toți grecii, transmit cele mai sincere condoleanțe familiilor victimelor și familiei PAOK, cu dorința comună ca răniții să se recupereze cât mai repede. Gândurile noastre sunt alături de ei”, a transmis Mitsotakis.

Citește și Tragedie în Timiș. Cine erau cele șapte persoane decedate după ce un microbuz a intrat frontal într-un camion

La rândul său, PAOK Salonic a postat, pe rețelele de socializare, un mesaj sfâșietor.

Timpul stă în loc. Îngheață. Cuvintele seacă. Durerea pătrunde în corp și în minte. Lacrimile curg. Durerea te cuprinde, te pune în genunchi, te frânge.

Încă o zi neagră. Încă o tragedie de nedescris pentru familia lui PAOK.

Călătorie bună copiilor noștri, a căror dragoste pentru cele patru litere i-a dus departe.

Dragostea lor pentru PAOK i-a adus acolo, i-a lăsat acolo și a continuat, dar sufletele lor se vor odihni mereu sub aripile Vulturului cu Două Capete (sigla clubului – n.r.).

Cele mai sincere condoleanțe familiilor acestor copii. În durerea lor insuportabilă, nu vor fi singuri. Marea familie a lui PAOK va fi mereu alături de ei pentru a le alina cât mai mult această durere.

Gândurile noastre sunt și alături de răniți, care își duc propria luptă.

Vom face tot posibilul să ne asigurăm că primesc cea mai bună îngrijire medicală posibilă, ne vom asigura că se întorc repede acasă, vom fi mereu acolo pentru ei.

O singură dorință: să nu se repete”, au scris cei de la PAOK, pe Facebook.

Președintele clubului, Ivan Savvidis, a spus, la rândul său, că victimele tragediei produse în Timiș sunt ”membri ai unei mari familii”. ”Și noi facem totul pentru familia noastră și nu lăsăm pe nimeni singur”, a adăugat el.

Echipa de fotbal PAOK Salonic, una dintre cele mai valoroase din Grecia, este antrenată de Răzvan Lucescu.

Meciul contra celor la Lyon ar urma să aibă loc joi, de la ora 22:00, în Franța.

Citește și Titi Aur, despre cum s-a produs accidentul mortal din Timiș: „Șoferul TIR-ului nu avea timp să facă ceva”

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Transferul care i-a adus o adevărată avere lui Dinamo: 3.000.000 de euro
Capital.ro
Lumea muzicii a pierdut o adevărată legendă. Era iubit în toată lumea: S-a stins după o luptă lungă
Playtech.ro
Ce radare monitorizează depășirea vitezei pe șoselele din România. Zonele în care poţi lua uşor amenzi
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Cum arată Maia, fiica lui Teo Trandafir, în 2026. Tânăra este complet schimbată de cum și-o amintea publicul!
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj